Files
nlp-master/nlp-practitioner/transcripts/M2_Z1_B [AudioMP3].txt

1721 lines
64 KiB
Plaintext

Muzica
Bună dimineața!
Văd că încă mai sunteți în sală.
Nu ați evadat?
Au încuiat bine ușile sau...
Erau câteva întrebări înainte de pauză.
Mâna sus ca să... da? Și după aia aici.
Elena după ce față? Da?
Microfonul galben e pornit?
Bună, Liana.
Ne întoarcem la fotoni.
Mai tare un pic.
Ne întoarcem la fotoni.
Ok.
Cine a denumit culorile?
Shh, shh, shh, shh.
Cum?
Cine a denumit culorile?
Tii unde să știu.
Dumnezeule.
Sau cum au fost puse ele dacă sunt doar o iluzie?
Dacă?
Sunt doar o iluzie.
Cum au fost puse toate lucrurile?
Ce limba?
și cel mai aproape de realitate
este limba sanscrită.
Studierea gramaticii limbii sanscrite
este un fel de alchimie.
Deci, e un proces evolutiv
să studiez gramatica limbii sanscrite.
Limba sanscrită, de exemplu, o poți citi
pe mai multe niveluri de profunzime.
de la cel mai simplu până la un nivel spiritual.
Nu știu cum au apărut denumirile respective.
Da, sunt pasionat un pic de istoria cuvintelor,
dar nu la modul ăsta de detaliu, plus că
nu prea am găsit suficiente informații.
În limba română, mai ales despre cuvintele din limba noastr
ă,
să știu extrem de puține lucruri.
Există cuvinte în limba română
care provind, de exemplu, din sanscrită, să vede exact tr
aseul unui cuvânt,
din sanscrită în limba română, culmea sărind peste etapa
latinizării cuvântului respectiv.
De exemplu, cuvântul APĂ în sanscrită este APAS, la noi a a
juns APĂ, pierzându-și său final.
În latină e mai ciudat, e ACUA.
Și unii cercetători spun, păi da era deja simplu acolo, e
simplu aicea, latina l-a complicat.
CUT!
Și uitându-te geografic, ai zice
Stai o secundă, că prima dată din limba sanscrită, geogra
fic vorbind, a ajuns limba pe teritoriu ăsta și după aia s-a
dus către limba latină.
Sunt teorie, nu știu.
Mi-ai pus o întrebare care nu ține de domeniul meu, nu stăp
ânesc informații despre asta, îmi pare rău.
Te rog.
Din punct de vedere lingvistic, colorile sunt denumite în
funcție de utilitate, de necesitate,
nici nu știu unde mă uite cine a fost întrebarea.
Sunt anumite culturi, de exemplu, care au doar două culori,
alb și negru.
Necesitatea apare, necesitatea de diferențiere.
Dacă ceri ceva și e nevoie să diferențiezi ce vrei,
La modul, nu stiu, vreau bluza albastra.
Atunci apare cuvântul albastru.
Definești culoarea albastru.
Dacă niciodată nu ceri bluza albastru...
Câte culori au bărbații, câte culori știu femeile, știi?
Și deja ți-ai clarificat.
17? Așa multe știm?
Mamma mia!
Mulțumesc!
Da, mai avem o întrebare.
Sunt ca unii pictori vad pe albastru 3600 de nuante de alb
astru.
Numai sa cauti denumiri pentru atatia si deja devine
complicat.
Da, un micrafon aici, te rog.
Ai zis tu mai devreme de doua persoane care mananca ciorba
si una simte sarata, alta nu.
Da.
Și voiam să te întreb cum faci în cazul copiilor, când au o
situație,
tu îți dai seama ca și adult că ore au amândoi dreptate, or
i niciun, ori...
Mă rog, e o simplă situație.
Cum reacționezi în așa fel încât să...
Nici nu îi faci pe ei să...
Nu știu, să simtă prost, adică nu aveți dreptate sau...
Nu știu, aveți amândoi și să îi lași așa...
Fetă, când zici eu, adultul, nu aveți dreptate, știi cum ar
trebui să zic, ca să fie sincer,
nu aveți dreptatea mea.
Ok.
Ceea ce din start e greșit.
Adultul, când doi copii discută, trebuie să le spună,
am îndoia vezi dreptate, dar ceea ce contează dincolo de
dreptate
este asta, asta și asta.
Nu știu ce va fi important acolo.
Pentru că, atenție, noi am construit o societate în care
corectitudinea, adevărul, dreptatea, sunt cele mai
importante lucruri.
uitând persoana din spatele acelor dreptăți.
Știi?
De multe ori societatea noastră omoară persoana ca să aibă
dreptate, știi?
Cam așa ceva e.
Și vă dau un exemplu.
Nepoțelul meu, v-am mai zis asta și în online, nepoțelul
meu era, cred că, clasa 1, 2, nu mai știu când,
făcea religie la școală.
Și fică mea tocmai s-a născut, se avea un anişor, ceva.
Și vine ăsta mic la noi de la școală, palid la față.
Zic, ce ai pățit?
Zic, nimic, am avut religie.
Ok, știu că-i traumatizant, dar totuși, ce a fost acolo?
Păi nimic, ne-a zis că dacă mințim ajungem în iad.
Și zic, băi, nu-i așa. Cum nu-i așa?
Zic, nu-i adevărat, nu ajunge în iad dacă minți.
Si uite, hai sa vedem, hai sa discutam despre asta.
Si pun urmatoarea intrebare, ca ma stiti, sunt bun la suf
let, nu pun sare pe rana, nu ar dau cu dusul rece, stii?
Si il chinui un pic si pe bietul copil. Si zic asa, fii at
ent.
Imagineaza-ti urmatoarea scena, si vreau sa te imagina si
tu.
Adeline, verișoara lui, se joacă.
Și vine un om rău și vrea să o prindă și să o răpească.
Și Adeline se ascunde într-un dulap.
Și vine omul ăla rău și zice,
Ryan, unde s-a ascuns Adeline?
Ce face? Zice adevărul sau-l minți?
Săra cu copil.
Săra cu copil.
Dacă... Ce drăguț am fost, nu?
Dacă minția ajungea în iad, făcea un lucru rău, că minția.
Dacă spunea adevărul, omul rău o lua pe verișoara lui.
Ce să facă?
Vă văd așa ce dilemma e pentru copil lucru ăsta?
Și a trebuit să explic ideea de context.
că într-o anumită situație a minți, a nu spune adevărul,
poate să fie mai bine decât a spune adevărul.
Și s-a relaxat omul nostru, omulețul nostru.
Pentru că, gândiți-vă, o regulă absolută
într-o lume relativă este imposibilă.
Noi trăim într-o lume relativă.
gusturile care nu sunt reale,
ciorba care bai sarata, ba nu-i sarata, nu exista un adevar
absolut despre.
Doar taicamul stia.
Si mama ta?
Il stie, nu?
Da, stiti persoane care stiu adevarul.
Stiu, dom'ne, exact cum stau lucrurile.
Ce faci in cazul in care... ce?
Care stie adevarul absolut.
Ok, îl pui pe cruce.
Aduci frumos două scânări și zici,
băi, numai un Mesia știe adevărul.
E rândul tău!
Adu un pic de spirit ca să dezinfectăm cu ele.
Nu ai cum...
Deci, dacă vrei răspunsul meu, asta e răspunsul meu.
Adică, tu trebuie să ironizezi acel adevăr absolut, pentru
că altfel te va doborâ.
Persoana care crede că deține adevărul absolut, bazându-se
pe acest, eu știu adevărul absolut,
este extrem de critică, e un abuzator emoțional.
Persoana care considera ca stie adevarul are dreptul moral,
isi asuma dreptul moral sa-i arda perug pe ceilalti pentru
ca nu respecta adevarul absolut.
Adevarul absolut insemanand cum e ciorba. E sarata. De ce?
Pentru ca stiu eu, uita, o gust eu si pentru mine e sarata.
Deci, ciorba e sarata. Daca pentru tine nu e sarata, esti
prost.
Intregeti?
Ori, în momentul în care persoanele știu adevărul absolut,
fugi.
N-ai cum să fugi că e în familie, scoate la suprafață ideea
asta de nu îmi pasă de adevărul tău absolut.
Dacă nu face asta, devii victima acelui abuzator.
Nu-mi pasă de adevărul tău absolut.
Însă pentru asta, tu trebuie să te construiești.
Adică tu trebuie să poți să rezolvi lucrurile
care îți mănâncă energie, pentru că nu ai putere.
De multe ori, nu ți s-a întâmplat să zici
fa cum zice ăsta, că nu mai pot să mă iau în gură cu el.
Adică nu mai am nerv, energie, ca să pot să mă lupt cu adev
ărul lui absolut,
mai bine cedezi de la mine.
Dar asta o faci pentru că nu mai ai energie.
Dar dacă ai avea energie, dacă ai avea puterea de a rezista
,
să nu te pierzi pe tine.
Nu poți să-ți dai seama
cât de abuzator și destructiv este pentru tine
să trăiești într-o lume în care cineva deține adevărul
absolut.
Scuză-mă, numai o secundă.
Una din cartile cele mai importante pentru viata mea a fost
o carte care se numeste Iluzie, al lui Richard Bach.
I-o recomand.
E cel care a scris pe scărușul Jonathan, care e obligatorie
, lectura obligatorie pentru voi până data viitoare.
Ok?
Pe scărușul Jonathan Livingston.
Ok?
Vă recomand și Iluzie, e genială cartea.
o citiam si parca era scrisa pentru sufletul meu.
Fiecare cuvant il savuram.
Mi se parea ca omul ala mi-a citit in ganduri.
Mi se parea cea mai buna carte pe care am citit-o vreodata.
Si cartea se termina cu urmatoarea fraza.
și s-ar putea ca toate acestea să nu fie adevărate.
În momentul ăla, dragii mei, am luat cartea și vă spun
sincer, am dat cu ea de perete.
Deci, atât de mare a fost frustrarea mea,
că acel om nu mi-a confirmat acele lucruri, ca fiind
Băi, eu cred exact cum crești și tu, și ăsta-i adevărul,
noi doi deținem adevărul,
tu care citește, eu care scriu.
Și mi-a zis, s-ar putea ca toate aceste lucruri să nu fie
adevărate.
Efectiv, am luat cartea și am aruncat-o-n perete.
Deci, nu pot să-mi imagins cum am putut să am reacția asta.
Deci, a fost o reacție necontrolată.
Iluzii se numește, da.
Ca subtitlu...
Subtitlul e în felul următor.
O aventură a unui Mesia recalcitrant.
Aventurile unui Mesia recalcitrant e subtitlul. E genială,
credeți-mi, e genială.
Iar ultima replică din carte este cea mai importantă replic
ă.
ca toate acestea să nu fie adevărate.
De ce e cea mai importantă replică din carte?
Pentru că ne spune că viața noastră nu este...
nu o cunoaștem, nu este așa cum credem noi.
Însă această replică te deranjează.
Din tot ceea ce ti-am zis astazi, nu exista niciun lucru
care sa te deranjeze mai mult
si sa vrei sa-l scoti, sa zici, ba, mi-a placut 99, 90% din
ceea ce a zis Marius.
Accept ca a gresit cu chestia asta.
Da sau nu? Sincer.
Faptul ca ceea ce stii nu este adevarat. Cum te simti?
Să te gândești că zice mari și plătești pentru ineția asta.
Hm? Cum?
Te simți neputincioasă, bravă, da.
Altcineva.
Și ceea ce știi, ceea ce vezi, ceea ce guști, nu este așa.
Cum te simți?
Enervată, dezamăgită, bravă.
Ok, altcineva.
Împăcat, ok, bun, ești ciudat.
Resemnat.
Resemnat, ok.
Cum? Frustrare, normal, da.
Simti ca n-ai avut... Am trecut de geaba, stii, cam asa.
Stiti cum am simtit eu dupa momentul de frustrare in care
am dat cu cartea de parete?
Eliberat.
Mai că mea, când a ieșit la pensie, și a fost ba proastă,
ba deșteaptă că a ieșit la pensie, cum a fost? Proastă sau
deșteaptă?
Știi cum a fost? Cum alege Ea să fie. Cum își spune Ea că
este, așa este.
Cu ani în urmă, tocmai se inventase Telegrafă.
S-O-S, vă mintuiți? Telegrafă.
Puncline, punctline, punctline.
Din Europa, două firme care făceau pantofi și-au trimis rep
rezentanții de vânzări în Africa.
cu acelasi vapor, in acelasi oras,
si au ajuns aia sau cazat acolo,
si au inceput sa cerceteze un pic zona.
Si dupa o saptamana s-au dus la telegraf
sa dea un mesaj inapoi la firma mama,
care le platea vacanta in Africa.
Primul da mesaj si zice
Am ajuns cu bine în Africa, opriți transportul de marfă.
Aici băștina și nu poartă pantofii.
Stop!
Vine al doilea.
Zice, totu' e bine în Africa, dublați cantitatea de marfă.
Aici băștina și nu poartă încă pantofii.
Care avea dreptate?
În funcție de cum își spune...
Contextul era același, în funcție de povestea din mintea l
or, în funcție de ce-și spunea un mintea lor.
De reprezentarea mentală a unei situații.
Situatia este, și acum o să vă enerveze cuvântul ăsta, sper
, neutră.
Situațiile din viața noastră nu conțin în ele emoție.
cum substanțele de pe limba noastră nu conțin în ele gust.
Interpretările noastre pun etichetă
situația e nașpa sau situația e faină,
gustul ăla e aiurea sau e dulce.
Situațiile, substanțele sunt neutre.
Toată viața noastră ce am crezut?
Cum sunt substanțele? Cum sunt situațiile?
Hm?
Și situațiile și gusturile pot să fie dulci sau amare. Așa
credeam.
În realitate nu e așa.
Dar ne-am ascultat la școală.
Sau n-am știut să ne explice lucrul ăsta.
Profesoarea mea de psihologie nu aștiu să-mi zic că lucrul
ăsta.
Unii mai stiu, cei tineri mai stiu acum sa vorbeasca despre
asta.
Si cei care sunt pasionati, bineinteles.
Si eu construiesc in mintea mea filme.
Dar ce face ca un film sa fie de groaza sau o comedie?
Te rog, vrei sa ma intreb ceva? Tocmai ti-am luat microfon,
mai da el o data. Si dupa aia trecem mai departe.
In legatura cu persoanele care detina adevarul absolut, am
un cumnat care interaccionez zilnic,
si am obisnuit sa ma inchid urechile. Mai aproape micul.
M-am obisnuit sa ma inchid urechile.
Cand interaccionez cu o persoana. Ca stie adevarul absolut.
Am...
Sa stii ca persoana respectiva nu o sa inceteze niciodata
sa iti livreze adevarul absolut.
Singurul mod prin care poti sa faci sa inceteze este sa-i
spui tu nu de tii adevarul absolut.
Adica sa fii nepoliticos.
Iti place sa fii nepoliticos?
Acum...
Acum a căzut victimă adevărului.
Să-i zisăți? Nu ne place să fim percepuți ca nepoliticoși.
Cum adică? Ce o să zică despre mine vecinul dacă îi spun că
e obositor?
Ce o să zică vecină care se plânge toată ziua când urc scă
rile,
de cât suferă ea?
Și o să-i zic,
da, doamnă, nu pot să te ajut cu nimic.
N-am ce să fac.
Mă grăbesc.
Dar ce o să zică despre tine?
Trește cineva o asemenea situație în care
ar vrea să înceteze-o,
să-i spună, dar nu o face din politețe,
nu o face din respect, din rusine, din N motive, nu stiu
care.
Exista cineva?
Văd că ridicați mână cu curaj.
Avem o așa mare nevoie de a primi aprobarea celorlalți
încât suntem dispuși să ne sacrificăm pe noi,
ca să nu cumva ceilalți să ne considere obraznici.
egoiștii, needucați, nepoliticoși.
Există vreo persoană din viața ta care te deranjează în pre
zent?
N-a fără de mine?
Care te deranjează în prezent?
Adică, ea îi spune tu vreo două, dar nu o faci.
Mână asus cine are o asemenea persoană, ok?
Te emă de casă până data viitoare.
Întreabă-te de ce te deranjează.
Spune-i acelei persoane ce...
Atent.
Ok.
Îmi dați voie să mă duc un pic mai adânc?
Adică...
Până acum eu am fost foarte blând,
că ne cunoșteam de puțin timp și...
Nu mi-am permis.
Îmi dați voie să-mi permit?
Ok.
Şerbetele aveam?
Ne suflăm nasul în mâne, că dacă trebuie, nu?
Îți dorești să fi
validat, apreciat de ceilalți?
pentru că nu te apreciezi suficient tu pe tine.
Și nu te apreciezi tu pe tine pentru că
s-au întâmplat situații de genul
ți-ai pierdut pisica, păbușa sau mai știu ce în trecutul tă
u.
Poate și în prezent.
Orice situație în care tu te consideri vinovat pentru ceva
dezvoltă mai târziu nevoia de compensare a vinovăției de
confirmare a valorii tale.
Adică...
Am exemplu perfect.
Adeline a făcut săptămâna asta interocolită.
Vomita ca fântână arteziană.
A făcut febră 41.
Și a cerut scuze că a făcut febră.
Te zici, mami, dar n-am vrut, te rog iarta-ma ca am facut
febra, ca atunci a fost pe Simonan grijorata.
Si a cerut scuze ca a facut febra.
Tu zici, aia e banal. Da, banalitatea asta e un exemplu,
dar poate sa fie repetate asemenea situatii.
Si ganditi-va asa, cand un copil considera ca este vinovat,
el trebuie ulterior sa-si demonstreze ca este atat de bun
încât cumva să-i fie iertată vinovăția respectivă, greșala
aceea.
Și atunci ce face? Cum își demonstrează că e bun?
Face în așa fel încât să fie ceilalți mulțumiți.
Iar tu faci asta.
De câte ori, când ai vrut să spui nu,
ți-ai ieșit pe gură da?
Nu chiar de fiecare dată.
Dar foarte des, prea des, în interiorul tău era nu și nu ai
avut tupeu să zici
Nu. Nu vreau.
N-am chef. Vreau să nu fac chestia asta acum.
De ce?
Pentru că nu-mi face plăcere.
N-am nimic de câștigat din asta.
Hai de capă meu, dar ce o să zică că sunt egoist?
Că sunt obrazne? Că sunt nesimțit?
Ghiște, da, o să zică toate lucrurile ăstea.
Și... scuze-mă mult.
Și, hai de capă meu, dar... vai de mine, dar cum să zică
cineva așa ceva?
Știți că doar noi, noi...
societatea balcanica,
societatea
tradițional religioasă
are acest mod de gândire?
Du-te în America.
Și vorbești cu un american jet-beget,
din ala de acolo, un texan, din ala cu
cizme și pălărie, știi?
Și tu îi zici, vă rog frumos, am nevoie să mă ajută să car
bagajul ăsta.
Și după ce te înjură timp de jumătate de oră, zice
Dar cară-ți-l singur, de ce să-ți-l car eu, ce treaba am eu
?
Și tu zici, vai ce nesimțit este, nu, oamă nu e nesimțit
Doar n-a vrut să te ajute
Să zicească la noi e ciudat, cum adică să nu vrea să te aj
ute?
Păi dar de ce să vrea să te ajute?
În țări diferite e invers absolut
Ok?
Există, credeți, o regulă cum ar trebui să fim, din punctul
ăsta de vedere, cum ar fi să fim mai sănătoși emoțional?
În momentul în care tu cauți să îi mulțumești pe ceilalți,
deja acolo, ăsta-i pentru mine un clopoțel care îmi spune
că există lucruri de rezolvat.
În momentul în care tu simți nevoia să fie celălalt mândri
de tine, să fie celălalt să te aprecie, să se gândească poz
itiv la tine, înseamnă că ceva în interiorul tău îți lipseș
te.
Rețineți acest principiu. Așa știi dacă o persoană are sau
nu are nevoie de dezvoltare personală.
Sa zisati, asta e criteriu. Vreau ca celalt sa vorbeasca
sau sa gandeasca pozitiv despre mine? Da? Ok, atunci e de
lucrat.
Pana cand? Pana cand nu mai impasa parerea, deparerea celor
lalți despre mine.
Se simtați? Noi cum am denumit o asemenea persoana care nu-
i pasa ce zic ceilalti? Ne-ai simtit.
Se simtați ce diferenta completa de paradigma? I-ai lipsat
cei 7 ani. E egoist.
Da, din pacate nu stau...
Deci pur si simplu aceasta nevoie de a fi pe placul oamenil
or
este, poate, printre cele mai destructive moduri de gandire
ale noastre.
Da.
Absolut, bineinteles.
Dar cine zice altceva? Asa e. Suntem programati din copilar
ie pe asta.
Eu lucrez in educație, da?
Dar mie dacă un copil îmi face o fază, de exemplu, să-l baț
ă pe celălalt, sau să facă ce vrei el, exactiv astea.
Da, fac ce vrei eu ce ai să îmi face.
Și atunci deci e din mine toți demoniți.
Și eu zic, stai, frate, că nu așa se face.
Tre' să ai grijă, tre' să îl protejezi pe celălalt.
Dar cine zice că trebuie?
Păi da, dar acest trebuie.
Deci îmi dă niște răzări.
Vezi, îștie NLP copilul ăla.
Copii au natural în ei întrebările potrivite.
Deci el e un modern.
Știi?
Noi trebuie să preîntîmpinăm asemenea situații, dar nu am
timp acum să discut pe tema asta, însă există o metodă
pentru așa ceva.
Bun, nu mai știu ce zicem înainte. Hai să ne întoarcem că
tre subiectul nostru. Mai aveai întrebări acolo? Scusă.
Ai dat exemplu mai devreme cu doamna care a plâns în clipa
în care a auzit un copil strigându-și mama.
Da.
Și ulterior ai spus că putem trata, mă rog, prin metode NLP
orice emoție fără să știm sursa. Corect?
Că lancezi un program.
Ce faci?
E ca și cum ai lansat un program, să zicem, care funcțione
ază și șterge...
Da, ok. Bun, e o analogie, da.
Da. Să înțeleg că nu trebuie să ajung la sursă să aflu ce
în trecut, în subconștient, am îngropat...
Nu, pe unele metode mai avansate nu.
Sau urmează să ne spui...
Pe ce facem la modul ăsta? Trebuie să știi.
Deci, la modul ăsta nu ne ducem până acolo, pentru că voi
acum încă învățați ABC-ul.
Ecu va urma, am înțeles.
dar nu acum. Acum trebuie să văd că stăpâniți ABC-ul, ok?
Ok, ok. Mulțumesc mult.
Scurt, pentru că mergem mai departe.
Încercă-ți să fii scurt.
Deci, apropo de ce ai spus tu, că tatăl tău nu te credea,
la mine s-a întâmplat în copilărie
și am început să spun minciuni.
Deci eu nu am trait-o ca pe o dramă, cine știe ce, dar am
început să mint, pentru că, așa,
bine, că pe de o parte mi-am dezvoltat imaginație, dar pe
de altă parte s-a dezvoltat, acum îmi dau seama,
o mască și un sentiment de vinovăție și de frică că nu o să
fiu crezută, indiferent cu cine vorbeam.
Da.
Ok. Să știi că n-am reușit, am mai lucrat pe asta că vin aș
a, dar n-am reușit să elimin chestia asta.
Și de aici, aprobabil, vine și dorința mea de a fi validată
, pentru că este foarte puternică asta.
Ok. Pe măsură ce o să începeți să dezamorsați mingii alea,
mingii lălea pe care le țineți sub apă,
Ia gândiți-vă, ca să nu mai fac efortul, să o țin sub apă
și să nu mă mai deranjeze zilnic, ce ar trebui să fac cu m
ingea aia?
Să o dezumflu.
Dacă aș dezumfla-o, ar rămâne acolo, în trecut.
Știți care e cel mai fain lucru legat de trecut?
Ca trecut, fraților.
Doar că multă lume nu știe.
Ca trecut.
Ei, ca sa face asta o sa inveti imediat.
Cand amplifici amintirea, maresti mingeasi cu cat e mai
mare, cu atat e mai greu, are mai multa forta sa te impinga
la suprafata.
Ok.
Manasus cu ei place sa fie dezamagit.
Ați facut la modul 1?
M-ati pacalit!
Iar ceilalți n-au fost?
Sau nu vă mai amintiți?
Ok.
Exercițiu cu... experimentul cu lămâia l-ați făcut?
Toată lumea, da?
L-am făcut când am prezenta cursul oare.
Ok.
Pentru că ăla e foarte important.
E o cărămidă importantă.
Și că tot vorbeam de cărămizi...
Îl știe toată lumea?
Ok, îl mai facem odată.
Bine.
Bun.
Chiar dacă l-ați făcut, rugăminte este să îl mai facem odat
ă.
Bine?
Și acum?
Da.
...văditor, în primul rând,
și mănânci o lămâie,
îl termin pe vorbitorul respectiv.
Pe mine sigur, dacă nu suport gustul de lămâie.
Dar aveam o... mama unei prieteni, unei colege ne povestea,
când era aia copil, erau fanfare în oraș, în fiecare domen
ică cânta fanfara.
Deci copii din Gașca de atunci luau câte o jumătate de lămâ
ie,
să duceau în fața trompetiștilor
Așa?
Să zice, băi, auziai pe ea cum...
... suna la trompetă.
Ok.
Ochii închisi.
Și cu ochii închisi...
... vreau să-ți imaginezi...
... că ții în palmă, la nivelul ochilor tăi...
... două jumătăți de lămâie.
Că nu e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e
o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămo
asă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o
zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă
, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o ză
moasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă, e o zămoasă,
în palma ta.
Suntem senzația aceea.
Suntem mirozi.
Foarte bine.
Perfect.
Revin noi aici, deschide ochii, adun mopul
și șterge pe jos.
Ha?
Mai mult sau mai puțin, la unii,
în funcție de...
amintirile despre lămâie.
De ce? Ai avut o lămâie reală
Mintea ta a reusi sa obtina o reactie corporala printr-un g
and pe care il ai compus acum.
Da sau nu? E cineva care a salivat?
Ok.
Multa lume nu a salivat si voi sa vedeti ce se intampla.
Am salivat?
Ok.
Multă lume nu am salivat.
Și vă zic de ce?
Nu ați făcut ceea ce vei aminti să faceți.
Vă-ți gândit la lămâie, timp în care, după o fracțiune de
secunde, vă-ți gândi și la altceva.
Nu știu la ce.
însă altceva a fost mai important decât experiența cu lămâ
ia și te-ai dus cu mintea în alte direcții. Da sau nu?
Te-a fugit gândul în altă parte în timpul experimentului cu
lămâia?
Reacția ta corporală, emoțională, a fost acum bruiată de g
ândurile celelalte.
la alte. Ne vrei sa mai facem odata pentru ca vreau sa
experimentati clar faptul ca puteti prin
focusul asta al mintii voastre sa obtineti reactie corpor
ala. Stii ca multi oameni zic ba,
dar cum gandurile mele pot sa imi dea diferite afectiuni?
Nu stiu, dar pot sa-ti dea diferite
reactii fizice? Uite ca da. Deci teoric, atunci ar putea sa
-ti dea si anumite boli, gandurile tale.
sau ori putea să-ți dea și anumite în sănătoșiri gândurile
tale.
Ochii închiri, și mai facem odată, gânduri cei care s-au g
ândit la altceva înainte.
Ochii închiri, ridică, te rog, palma la nivelul ochilor.
Ridică palma fizică.
Și în palma ta pune acea lămâie tăiată în jumătate cu miez
ul îndreptat către tine.
și privește-o cu ochii închiiși,
privește-o în palma ta.
Privește-o de aproape,
observă fiecare nervură.
Imaginează-ți un reflector
că o luminează intens.
Simte mirozu.
Simte răcoare ei în palmă.
Observă reacția pe care o ai atunci când privești cum o pic
ătură din zeama lămâi curge ușor în palma ta.
Adu-o mai aproape de tine.
Miroasă.
Gustul.
Foarte. Revină ușor aici.
A fost la fel? A fost mai intens? Mai intens.
Cu cat esti acolo, reacția finală e dată de gândul pe care
tu îl ai.
În orice situație, orice experiență ai avea, reacția ta emo
țională e dată de gândul pe care tu îl ai.
Ok, deci ai salivat, da?
Mâna sus cine a avut o picătură de salivă care a curs din
nas, ureche, mai știu eu ce.
Ok, bun.
Majoritatea se ridica, mâna une au fost politicoși și au z
is hai că ridic și o mâna să zică că... să fie mulțumit.
Bun.
Imediat.
Bun, deci reacția mea este dată de lucrul la care mă gând
esc eu.
Da sau nu?
Bun, ok, super.
Hai să ne gândim tot la lămâie. Închide ochii.
Dar de data aceasta vreau să vezi o scenă în care te vezi
pe tine din profil, din lateral, ținând în mână o lămâie.
Iar scena este alb-negru, ca așa cum era pe un televizor
dinăla vechi. Blurată un pic.
alb negru
si te vezi pe tine din lateral cum tin mana o lamaiat
observa ce simti acum
revina aici, deschide ochii
cine a mai salivat?
atunci salivezi-ma cand te gandesti la lamaiat
Ok. A fost la fel, a fost mai puțin intens, mai intens cum
a fost de data asta.
A scăzut intensitatea. Ok. Perfect. Închideți ochii.
Privește scena cu tine ținând în mână o lămâie proiectată
la 3 metri în fața ta.
E mică?
E pe un ecran mic?
Alb-negru?
Te vezi pe tine, ținând în mână o lămâie, ca într-o poză.
Undeva la distanță.
Perfect.
Observă reacția, revină aici, deschide ochii.
S-a diminuat și mai mult.
Mai este reacția ta dată de lucru la care te gândeai?
Că așa ai zis inițial.
M-am gândit la o lămâie, am avut în minte o lămâie,
reacția mea e dată de lămâie, acum te-ai gândit tot la lămâ
ie.
Ce a fost diferit?
Te-ai gândit?
Ce s-a schimbat? Nu conținutul gândurilor,
ci modul în care m-am uitat la lămâia respectivă.
Bun.
Are cineva o situație
care i s-a întâmplat în trecut
și când se gândește la acea situație
simte o emoție intensă de
frică, furie, ceva, orice
două persoane
ce ce-i bine, fraților
îmi fac bagajul și plec
că e în...
ce treabă aveți voi cu enelpeu în cazul ăsta?
să mai pun o dată întrebarea, de unde eraiți?
încă...
La dulceata de lamuiă.
Mâna sus, cine are...
Atenție, o să iau voluntari.
Din cei care ridică mâna.
Cine are o situație
care îi revine în minte
și atunci când îți revine în minte
simți senzație de frică, furie, abandon,
ce vrei tu, o senzație nașpa din asta.
Ok.
Cu cineva cu care nu am lucrat până acum.
Ok.
Bun. Cu tine am lucrat în tabere.
Am pe cineva în primul rând, dați-mi voie.
Doar cu microfonul să-i duci, de rog.
Îmi spui numele? Tău?
Oana.
Ok.
Bun.
Oana,
nu vreau să-mi spui despre ce e vorba,
Da.
Ce vreau să faci? Vreau să te gândești la situația respect
ivă
și să îmi spui ce emoție apare și pe o scală de la 1 la 10,
ce intensitate are emoția respectivă?
Intensitatea 10
La intensitatea 10 de obicei dau lacrimile?
Furie.
Furie? De intensitate 10? Adică poate la furie nu îți dau
lacrime, dar îți vine să strângi pumnii.
Păi asta fac acum.
Asta faci acum, ok.
Deci nu vine să strân din dinții.
Ok. Și când te gândăști la situația asta, unde simți furia?
În mâini și în dinți.
În mâini și în dinți?
Da.
Ok. Bun. E o situație de care ai trecut? N-ai trecut?
Încerc să trec.
Voi ce credeți? E o situație de care ai trecut?
situații de care a trecut sau nu a trecut?
Nu a trecut din moment ce îmi zice, simt intensitate 10,
simt când mi se înclăștează dinții, strâng pumnii.
N-ai trecut de așa ceva. Bun, ok.
Iată-n ce vreau să facem, Ana. Vreau să închizi un pic och
ii
și să-ți imaginezi scena respectivă
și o să-ți pun niște întrebări.
Doar fiți atenti la întrebări, da?
Spune-mi, te rog, scena, asa cum o vezi tu, este un film
sau o poza?
O poza.
O sa vi le dau toate caracteristicile, dupa aia nu le scri
eti, doar fiti atenti.
O poza.
Este o poza, deci nu se misca nimic, este statică, este o
poza acolo, da?
Da.
Ok, bun.
Perfect. La ce distanta de tine vezi poza asta? Arată-mi cu
mana.
Cumva e în fața mea, dar nu chiar aici.
O văd așa un pic, cam asta ar fi existația.
Cam la 40 de centimetri, așa.
Da.
Se mai apropie, se mai îndepărtează.
Se apropie, se depărtează.
Bun, perfect.
Poza asta, cu ce vezi tu acolo, în poza asta?
E în mărime naturală sau e mai mică sau mai mare de mărimea
naturală?
Mai mică.
Mai mică?
Cu mult mai mică decât mărimea naturală?
Adică dacă e un om, îl vezi ca și cum ar fi coperta unei că
rți sau...
Ca o carte, exact.
Ca o carte, ok, perfect.
Doar ca e in fata ta.
Bun, perfect.
Te vezi pe tine in poza?
Sau doar stii ca ai fost acolo, ai trecut prin experienta a
ia?
Esti clar, vizibila in poza aia?
Nu.
Nu. Vezi o persoana sau o situatie, dar nu te vezi pe tine.
Bun, perfect.
Poza asta are ramă?
Are conturi?
Nu.
Imaginea în poza asta este colorată sau alb negru?
Alb negru.
Este clară? Vezi clar lucrurile?
Sau în ceață?
Initial am văzut două persoane clar.
Acum că mă întrebi, ați zice în ceață.
Ok, bun. Acum că le vezi în ceață, față de cum a început
momentul în care ți-am zis gândește, e emoția-i la fel?
Nu. Acum este o emoție de frică.
De?
Frică.
De frică, perfect. Fă poza exact cum era inițial, vreau să
nu schimb momentan, vreau doar să identificăm cum ai văzut-
o inițial.
Ok.
Ce simți acum, când e așa cum era inițial?
cum era inițial?
Este mult mai aproape
de mine poza
mult mai mare
Da
și dispare senzatia de fric, apare senzatia de furie
Da, ok, bun
țin eu pe asta mă interesează să o identificăm
e total negru sau e diferită?
Începe să fie un crem așa
Ok, bun
E luminoasă sau întunecată?
Luminosă.
Ok. Bun.
Când privește această poză,
apar și sunete?
Există și sunete?
Da.
Voci?
Muzică? Sunete din natură?
Ce tip de sunete sunt?
Țipat.
De unde auzi țipădu?
Din stânga, din dreapta, din față, din spate?
Aratăm cu mâna
unde e
Unde-i sursa lui?
A zice din interior, asa, ca un...
Din interior. Ok, bun, perfect.
E un tipot continuu, sunt intreruperi?
Continu.
Continu.
Cand se intrerupe, se intrerupe de tot.
Ok, bun, e un tipot continuu.
Volumul e scăzut sau e ridicat?
Ridicat.
Ridicat, ok, perfect.
Bun.
Când privești imaginea asta,
senzația asta de furie pe care o simți,
dacă ar avea o temperatură, ce temperatură ar avea?
Rece sau caldă?
Caldă.
Dacă ar avea o textură, să o atingi,
ar fi netedă, aspră?
Aspră.
Aspră.
Dacă ar avea o greutate, ar fi ușoară sau grea?
Grea.
Perfect.
Uite ce vreau să fac acum.
Vreau să-ți imaginezi că ai o telecomandă magică și că apeș
i pe un buton la acea telecomandă.
În momentul în care apeși pe un buton la acea telecomandă,
imaginea aceea, poza aceea, se depărtează la 3-4 metri în
fața ta.
Ca și cum se duce la distanță, 3-4 metri, 5 metri,
atât de mult se depărtează, încât nu o mai vezi clar,
intră într-o ușoară ceață,
iar sunetul, țipătul acela,
se estompează atât de mult,
încât nu-l mai auzi.
Pe măsură ce imaginea se depărtează, devine mai ne clară,
mai încețoșată,
și sunetul s-a depărtat și el atât de mult încât nu-l mai
auzi,
dispare și senzația de greutate, de căldură, de asprime.
Și în locul ei, locul lor, o să simți senzația de neted, uș
or, răcoros.
Vreau să privești acum această imagine acolo la distanță
și să-mi spui ce simți.
Cum e senzația de furie?
Aveai nota 10 ca intensitate, cât are acum?
Nu mai simt, simt așa o liniște.
Ok, bun. Perfect.
O să revii ușor, să deschizi ochii.
Super. Vrei să facem o mică probă?
Fii atent ce vreau să facem.
O să-ți zic la un moment dat să închizi ochii
și să te străduiești să aduci imaginea iarăși aproape.
Să te chinui să o aduci aproape.
Oricât de greu te ar fi, imposibil,
te ar fi... vreau să te chinui să o aduci aproape.
Bine?
Să vezi ce se întâmplă cu ea.
O să fiu imită.
Închide ochii și chinui-te să o aduci aproape de tine și ve
zi dacă poți.
Ce se întâmplă cu ea?
O zic eu, reacția ei e non-verbală. Am început să râdă.
Gândindu-te la o situație care până acum câteva clipe o sim
țeai ca furie,
să începi să râzi, când te gândești la acea situație,
ce poți să deduci de aici.
Cum te simți? Ai reușit?
Da, bine mă simt.
Ai adus-o aproape?
Nu.
Pentru că
poți să o aduci și să duci-o singură înapoi. De ce?
Pentru că, atenție, tu ți-ai învățat mintea ce să facă cu
situații de tipul acela.
Deci nu e doar ca am dus la distanta o situatie.
Eu mi-am invatat mintia sa mearga pe bicicleta.
Pai cand inveti sa mergi pe bicicleta,
daca ai schimbat bicicleta sau ai schimbat drumul,
zici, aoleu, nu stiu sa merg pe bicicleta, ca e alt drum.
Nu, tu ai invatat o noua functie.
Ai invatat sa stii echilibru.
Stii sa mergi si pe drumul ala, si pe drumul ala, si pe
drumul ala.
Când odată îți înveți mintea ce să facă cu reprezentările
mentale care îți consumă energie,
mintea ta va face fără ca tu să mai faci lucrul ăsta,
va face continuu acest exercițiu pe toate amintirile tale
destructive.
Crezi un program mental care rulează în permanență.
Există programe mentale care rulează în permanență în minte
a noastră?
Călea care ne critică continuu.
Ai un asemenea program.
Bă, continuu?
Deci, de asta puteai să o faci mai bine.
Asta de ce ai făcut-o așa?
Dar uite, te-ai trecut prin chestia asta și doar atâta ești
tu să faci?
Sau e un moment în care zici, eu acum împornesc programul
de autocritică?
Nu.
Îți vine natural programul de Autocritic.
Ei bine, tot așa avem programe de antivirus.
Și ăsta este o înasemărea program de antivirus.
Ok?
Scuze, e o întrebare acolo.
La început, e bine să exersezi la modul cum facem noi acum,
exersăm pe mai multe situații.
Și mintea învață să o facă în mod
repetitiv, devine o rutină
și o faci și când dormi, și o faci
cum lucrează un antivirus.
Îți afișează mare pe ecran că-l rulează acolo
ca tu să nu mai faci nimic. Nu, lucrează în background.
Pe computerul tău, în timp ce tu te uiți la un film,
antivirusu-și face treaba.
Așa va funcționa.
NLP-ul este construit din tehnici care se ruleze pe pilot
automat.
Asta e marele avantaj al NLP-ului față de alte metode.
De asta noi considerăm atât de valoros NLP-ul, pentru că î
mi învăț mintea, nu trebuie să fac eu, face ea.
Vă amintiți cum a fost când ați învățat să conduceți mașina
?
primele momente,
te-ai pus la volan?
Cine si aminteste? Si ti-a zis instructorul.
Pui un picior
pe ambreaj,
unul pe
acceleratie, unul pe
frana, o mana,
doua mainiti pe volan,
a treia mana pe schimbatorul de vitez,
un ochie in oglinda
din stanga, un ochie in oglinda
din dreapta, al treilea ochie in oglinda
retrovizoare, cu al patru
Noi, mă rog, te uiți după pietoni.
Băi, cam așa părea la început.
Vă amintiți că părea, hai de capă mea, câte chestii am de f
ăcut și toate în același timp?
Adică aș vrea astăzi doar să accelerez.
La lecția de mâine frânez.
Culmea nu se putea, trebuia făcute toate.
Așa părea de imposibil pentru noi sarcinea la început.
Și ulterior, ce s-a întâmplat?
S-a automatizat procesul. Nu mai stai sa-l gandesti. Mintea
ta il face in mod automat.
Nu stii cand ajungi. Tu nu mai folosesti energie mentala
cand a fost preluat de subconstient.
Si zici, dar ce usor imi este acum? Mi-a fost greu? Imi e
usor.
Când un proces este automatizat, nu mai consumă energie.
Rețineți regula asta.
Ce vrem noi în NLP, este să creăm procese mentale automatiz
ate.
Ajută chestia asta.
Ajută enorm.
Să instalez un proces mental care își face singur treaba, e
extraordinar.
Gândiți-vă ce procese mentale, automatizate, pozitive, nu m
ă refer la ala de critică, ai deja.
Aia e biologic, hai unul psihologic, mental.
Văd partea plină a paharului instant în orice. Bravo, e un
proces mental pozitiv de recadrare, îi zicem în NLP.
Da? Mă uit din perspectiva reală, adevărată, benefică, brav
ă, utilă.
Există vreunul reală? Ai alu' taică-miu, cum nu?
Înțelegeți? Nu există o perspectivă reală.
Începeți să analizați nevoia oamenilor de a cunoaște adevă
rul, realitatea.
Și o să vedeți că, de fapt, niciodată nu e vorba de real
itate.
Pentru că poți să o confrunți cu altă realitate.
De fiecare dată, când există posibilitatea să existe altă p
ărere acolo, alt mod de gândire.
Ciorba.
Sarată? Nesarată. Poate să fie? Da. Ok. Înseamnă că nu vorb
im despre adevărul.
Doar acest lucru
îi sabotează pe cei mai mulți oameni.
Dorința oamenilor de a merge în direcția adevărului
îi face să dea cu capul în zid.
Bun, hai să clarificăm niște lucruri despre reprezentările
mentale.
Vă amintiți, am zis așa, avem simțurile care sunt canale
prin care noi lăm informații din lumea înconjurătoare și o
aducem în mintea noastră.
Un prim principiu.
După aceea am zis așa, pe baza acestor simțuri noi constru
im hărțile mentale.
Până aici e clar oare?
Sunt întrebări până aici?
Adică suntem încă în faza de ABC-a NLP-ului
și am nevoie să fiu sigur
că lucrurile astea sunt
extrem de simple deja.
Deci, pe baza informaților
provenite de la simțuri, eu mi-am construit
o hartă mentală.
Harta aia mentală este
singurul mod
prin care eu mă orientez într-o realitate.
Eu sunt un orb.
Avem un prietăn care e nevăzător.
Și lucrește în Statele Unite,
când vine în Timișoara,
vine și stă la noi.
Și, îmi amintesc, prima oară când a venit la noi,
mi-a zis, zice, Marius, am nevoie să mă iei de mână
și să mă duci să fac conturul casei.
Zic, bun, și după aia?
că-n mintea mea am construit harta casa-i voastre și mă
descurc.
Băi, nu l-am crezut. Se descurca impecabil.
Bine, am și gafat, că la un moment dat era seară și cobor
scările el se ducea în bucătărie și eu zic,
stai să te aprind becu.
Și zice, nu, Mersi, n-am nevoie. De așa foarte, omul săracu
' era obișnuit, știi?
Deci efectiv l-am luat de mana si am zis, uite, aici e
camera asta, aici e baia, aici e bucataria, aici e masa, a
ici e scauna, deci m-am plimbat cu el o singura data.
Nu stiu cum face, dar dupa aceea, doua zile cat a stat la
noi, se descurca ca si cum stia fiecare lucru unde era.
Dacă mutam cana dintr-o parte într-alta, nu.
Dar zic...
Pozițiile, lucrurile, erau evidente pentru el.
Ei, construim harta asta mentală.
Harta mea mentală
este construită din ceea ce primesc prin simțuri,
din ceea ce aud de la alții,
din informațiile pe care le primesc din exterior.
Dar, și acum vin întrebarea, dacă informațiile pe care eu
le primesc din exterior nu pușcă cu realitatea.
De exemplu, n-ai fost niciodată în Timișoara și tu vii la
mine și zici, Marius, vreau și eu harta mentală a Timișorii
.
Și o zic, simplu, în centrul orașului se găsește turnul E
iffel.
Ca să ajungi acolo trebuie să te duci să treci prin păduria
de argint.
După aia vezi că este un căpcăuni.
După aia, știi?
Și tu zici, super, notat!
Mi-am făcut harta.
Și te duci, și te duci, și te duci, și nu găsești turnuai f
ăl.
Te se întâmplă vreodată
ca harta ta mentală despre ceva
să nu te ducă la destinație?
Ce se întâmplă vreodată, de exemplu, ca harta ta mentală
despre relația de cuplu să nu te ducă la destinație?
Ce se întâmplă vreodată ca harta ta mentală despre libert
ate financiară să nu te ducă la destinație?
Fără țizați?
Realitatea este una.
Harta mea mentală e posibil...
Ziceți-mi dacă v-ați pus deja Horia despre harta mentală
lucrurile astea.
lucrurile astea.
Harta poate să fie greșită,
săracă,
adică să nu conțină informații
destule.
Poate să fie distorsionate informațiile
pe harta mentală, sau să pur și simplu
să nu există informațiile pe harta
mentală. Simțurile mele
primesc informații,
dar poate că nu
primesc ce trebuie.
Ok?
Și atunci, harta mentală poate să fie
de greșită. Bun, am închis paranteza despre harta mentală.
Cărămiziile din care e construită harta mentală sunt imag
ini, sunete,
senzații.
To' ceea ce știu eu, to' ceea ce experimentez eu, to' ceea
ce trăiesc eu este format din
imagini, în mișcare filme, statice poze, sunete sau senzaț
ii.
cu aceste forme, cu aceste structuri, operează mintea ta.
Când un om zice, mă gândesc la... nu știu ce...
în mintea acelei persoane, dacă ai putea să-i faci o dissec
ție,
ai vedea ori imagini, ori sunete, ori senzații sau toate la
un loc.
A te gândi la ceva înseamnă că derulezi un film,
îți spui o poveste sau simți niște senzații.
Rețineți, nu există alt mod de a mă gândi la ceva.
Eu are... am fost destul de clar aici.
Deci, când mă gândesc la ceva, asta înseamnă film,
film sau poză, sunete, senzații.
Ok.
Știu acum,
cu ce pot opera eu, cu ce pot eu modifica in mintea oamenil
or?
Imagini, sunete, senzatii.
Psihologia clasica zice
un om se simte rau pentru ca se gandeste la situatia X.
Un psiholog bun, care stia la nivel avansat psihologia,
zice un om se simte rau, nu pentru ca se gandeste la situat
ia X,
ci în funcție de în ce mod se gândește la situația X.
Eu mă pot gândi la, nu știu, o situație în care m-am certat
cu cineva, spunând, ai, nenorocitul de mine,
sau mă pot gândi zicând, mama de ce feedback am luat din
situația asta.
Ce tare a fost că am învățat lucrul ăsta din situația asta.
Mă gânesc la aceași situație.
Dar mă gânesc diferit la acea situație.
Vă amintiți femeia cu copilul mort în accident de mașină?
Unde vedea imaginea?
Aici. Ce însemna din punct de vedere al timpului eveniment
ului faptul că o vedea aici?
Ce însemna la Oana? O vedea aici, Oana.
Ce i-am spus indirect acelei doamne și Oane?
Du-o la distanță.
Ce credeți că i-am spus minții acelei persoane?
A trecut timp.
Și vreau să facem următorul experiment, toată lumea, da?
Vreau să închizi ochii și să revezi în minte o situație f
aină ce ți s-a întâmplat ieri, al altei ieri, acum 3 zile,
acum 5 zile.
Ceva recent. Privește o situație drăguță, e acum câteva z
ile.
Arată-mi cu mâna la ce distanță de tine vezi acea situație.
Bun. Ok.
Acum vreau să te gândești la o situație faină din trecutul
tău, de acum 10, 20, 30 de ani.
Arată-mi cu mâna la ce distanță o vezi.
Ok. Perfect.
Acum vreau să te gândești la o situație nașpa, o situație
dificilă de care n-ai trecut.
și care-i recentă.
La ce distanță o vezi?
Acum vreau să te gândești la o situație de care ai trecut
și nu te mai deranjează.
La ce distanță o vezi?
Ce concluzii tragi din chestia asta?
Deschide ochii, revină aici.
Ce ai lasat să fie întrecut?
Știi cum știe mintea ta că ai lasat să fie întrecut?
Vezi la distanță filmul sau imaginea respectivă.
Voi vă da seama cât de spectaculoasă e chestia asta?
Dacă pun la distanță o imagine, mintea mea zice,
A trecut!
Relaxează-te!
O aduc aproape, mintea mea zice îngrijorează-te pentru că e
acum!
Nu vi se pare genială chestia asta?
Păi, este fabuloasă descoperirea!
Tău!
Mulțumesc!
Când imaginele din trecut sunt în spatele tău
și când imagine din prezent sunt oriunde în jurul tău
și imagine din viitor sunt în fața ta, ori distanță, poate
ori.
O să avem un modul în care vorbim despre linia timpului,
despre desfășurarea pe o linie a acestor imagini din punct
de vedere cronologic.
O să vedeți că există variante,
la tine, de exemplu, este așa, la o altă persoană,
o altă formă organizarea timpului.
Noi toți avem o organizare psihologică a timpului.
Însă acum nu o să intrăm în acelea mănunte pentru că vom
folosi la acel modul ce învățăm astăzi dezvoltând.
Deci la modulul despre linia timpului, despre subconștient,
acolo o să folosim aceste imagini doar că vorbim despre ace
astă organizare de care zici tu.
Însă nu aș vrea să aduc acum informații despre acel modul,
că avem încă de lucru până acolo.
Dar ai perceput bine, ai perceput foarte corect, da? Sunt
organizate sub forma diferită.
Unii le au în față. De exemplu sunt persoane care au trecut
ul în față.
Și care valorizează foarte mult trecutul. Și care trăiesc
în trecut. De ce?
De ce? Pentru că au trecut în față, continuu.
Sunt persoane care au lăsat trecut în urmă.
Și sunt acele persoane, de exemplu,
sunt foarte competitive și dinamice și gândesc în obiective
.
Pentru că nu au trecut în fața lor, au trecut în spatele l
or.
Voi vedeți? Deci doar o simplă organizare mentală a informa
ților
te face să ai altă personalitate.
Și da, am lucrat cu oameni care aveau trecut în față
și l-am pus în spate.
și din omul care era melancolic și trist,
zice, băi, nu-mi dau seama cum, dar mă au ajuns să me
organizez,
să-mi ating obiectivele.
Eu care mă plângeam, eram victimă, nu me atingeam obiective
le.
De ce?
Pentru că structura mentalului s-a reorganizat.
Este din exterior, NLP-ul pare baghietă magică.
Chiestia, știți care e ce mă enervează pe mine cel mai tare
?
Faptul că aceleași lucruri le fac psihologii,
doar că nu-și dau seama că, de fapt, la final rezultatul e
ăsta.
I-l povestesc, de exemplu.
Te duci la un psiholog cu o situație din asta care, bă, îmi
generează furie.
Și psihologul zice, na, hai să vorbim despre asta și ce păr
ere ai și ce...
Și când s-a întâmplat? Păi acum trei ani.
Oho, a trecut timp.
Ști?
Și tu zici, da, mă, nu m-am gândit, dar chiar a trecut ceva
timp, știi?
La următoarea ședință.
Na, păi mai povestește-m și ce mai ai de zis despre asta, ș
tii?
A, serioși, a trecut timp și...
Acum a trecut trei ani și o săptămână, că a mai trecut o să
ptămână, știi?
Și încet încet, tu, în mintea ta zice, bă, da, a trecut tim
p, mă!
A trecut timp și eu lucrurile care au trecut timp le-am lăs
at la distanță.
Și știi ce face omul nostru?
Încet-încet își depărtează singur imaginea.
Ce face NLP-ul? Zice...
Păi omule, depărtează bă imaginea din prima!
Că tot acolo ajungi!
Poți să o faci prin poveste, sau poți să faci...
Ok, mă duc și o depărtez.
E ca și cum, nu știu.
Gândește-te la o rețetă de mâncare.
Poți să iei cartea cu rețeta de mâncare, își zice...
se sparg de o ouă, se amestecă cu brânză, se pun la cuptor,
se face omletă, știi?
Sau, să zică, a fost odată ca niciodată.
O doamnă care locuia într-o căsuță la marginea pădurii și
avea o găină,
și găina aia făcea ouă și a se ducea și culegea ciuperci,
și avea și o văcuță care făcea lapte,
și mulgea vaca, și făcea brânzică.
și cu ouăle acelea, cu brânzica, s-a pus ea într-o zi și a
le-a amestecat, le-a spart, le-a pus la cuptor și a făcut o
omeletă.
Înțelegeți? E același lucru. Să zizați? Le-am dat rețeta.
NLP-ul zice, nu, fă-o direct.
Da, e faina metoda de povestit, dar pentru unele lucruri
mai simple, merge direct asta.
Am văzut, mersi.
Bun, stai să-mi amintez de unde am pornit.
Ah da, m-am amintit.
Deci, am zis așa, avem 3 canale principale perceptive.
Când zic aici chinestei, zic, vă amintiți, aici am zis așa,
este și olfactiv și gustativ și tactil.
Bine.
Deci aici e sau mă rog, chinestezic.
Tactil, chinestezic, senzorial, cum vreți voi.
Asta înseamnă că avem trei canale
prin care informa...
Când zic trei, e în regulă că zic trei.
Adică știți că dacă zic trei, de fapt,
chinestezicul include și celălalt, olfactivul și gustativul
.
Bun.
Avem 3 canale principale prin care intra informatii si
construiesc modul meu de a fi.
Lumea mea e interioara.
Cum interiorizez eu lumea, asa sunt eu.
Ca daca vad ca ea se cearta, o sa fie o persoana care stiu
ca trebuie sa ma cert.
Aud ca ea se cearta, la fel, trebuie sa tip.
Ca i-aud cum tipa.
In functie de ce experimentez.
Bun.
Dar fii atent.
Exista 3 lumii diferite.
Exista oameni...
Paranteza.
Nu există o persoană care să fie doar visual, doar auditiv,
doar...
Adică să primească informații doar pe canalul respectiv.
Inclusiv prietenul nostru nevăzător Orb,
el are preponderent canalul, pentru că nu a fost Orb din na
ștere,
Are preponderent, primește informații vizuale.
Ne descriie culorile.
Nu le vede.
Dar știe că roșu, cum e, albastru cum e.
Și zice, băi, mi-am cumpărat niște pantofi roșii.
În roșu, fain.
Zic, de unde știi?
Păi mi-a zis asistentul meu, care a fost cu mine, să cumpăr
ăm, știi?
Deci, el vorbește în culori, el e vizual.
Lumea lui e vizual.
Bun.
În funcție de tiparul tău, tu vei primi informații mai mult
e, vizuale sau auditive sau chinestezice.
În funcție de cum primești mai multe informații, structura
ta de personalitate va fi diferită.
Vreți să vă dau exemple?
Cam cum îți dai seama dacă cineva are o minte vizuală sau o
minte auditivă sau o minte chinestezică?
Să vădeți cum se comportă diferit.
Gândiți-vă că vizualul primește doar imagini.
Poze, da?
Sunetele și senzațiile sunt diminuate ca impact la el.
Le pune pe locul 2, 3.
Imaginile sunt primele.
O persoană care este vizuală vorbește foarte repede, gestic
ulează cu mâinile sus,
se agită tot timpul și explică desenând în aer toate lucrur
ile.
În momentul în care începe să vorbească despre un subiect,
vorbește și zice, bă, dar de seară ce mâncăm?
Pentru că acum mie mi foame și aș vrea să știu unde mergem
să mâncăm de seară.
E, dar de fapt, psica mea de azi dimineață, când am dus-o
la veterinar, a început să biorle.
Nu voia să meargă la veterinar, pentru că nu-i place.
Și, știi, am urcat-o în mașină și mi-am dat seama că n-am
dus mașina la service.
Și m-am gândit că trebuie să-l sun pe Bogdan de la service
de acolo.
Dar nu știu ce face Bogdan, pentru că s-ar putea să vie în
concediu.
Ok?
De ce se întâmplă asta la vizuali?
pentru că imaginile sar foarte repede de la una la alta
și săra cu om,
limba lui nu ține pasul.
Și îți zice vizualul, îți zice, ai văzut ce s-a întâmplat?
Fii atent!
Vizual auditiv sau chinestezic, vei construi lumea
în funcție de tiparul tău,
Vei vorbi folosind cuvinte care explică tiparul tău,
te vei mișca în funcție de tiparul tău.
Un vizual se mișcă repede, gesticulează mult,
folosește cuvinte.
Ai văzut, ți-am arătat, ți-am desenat,
nu merge cu cioara vopsită, lucrurile sunt clare,
a fi clar ceva implică vederea.
Chiestia asta e cusuta cu ata alba, ceva care se vede.
Asta imi sare in ochi.
Ti-e nu-ti sare in ochi? Chiestia asta?
Sunteti asta? Asta e limbaj al vizualilor.
Avem la polul opus chinestezicul.
Imediat ma intorc in la auditiv.
Chinestezicul...
...este...
Acea persoană care are dreptate, vorbește ca și când
îi scoți cu cleștele cuvintele din gură.
Ați recunoscut?
Nu l-am imitat eu cum trebuie.
Chinestezicul de ce vorbește lent?
Ai zice, bă, e prost.
Nu.
Chinestezicul, ca sa gaseasca cuvantul potrivit, el trebuie
sa simta o emotie si sa traduca emotia in cuvinte.
Dintre toate cele trei, este cel mai profund, daca stai sa
te gandesti, ca tot ceea ce vorbeste, el vorbeste din emot
ia pe care o simte.
că-i anxietate, că-i bucurie, că-i nu știu ce,
îl vezi că stă nemişcat pentru că el e obișnuit cu emoții.
Păi dacă pe un vizual îl apucă un gram de emoție,
ăla sare ca pe trampulină, că în viața lui n-a simțit emoț
ia.
Și dacă vizualul are atâta emoție, zici că ea a luat supra
doză de emoție,
pentru că, nefinu obișnuit sistemului el, nefinu un sistem
kinestezic, emoțional,
ci unul vizual, care-i mai degrabă imaginativ, mental,
pentru vizual, emoțiile îl dau peste cap.
Ate de intens, se par le el.
Gesticulele se înroșește la față.
Încă e extrem de expansiv și tu zici, mamă, câte emoție pe
el și ăsta nu simte nimic.
E exact invers.
Ala care nu simte, el traieste in interior doar ca-i cape
ste-le in apa cu emotiile.
El e extrem de obisnuit.
La el trebuie sa vina o avalanjă de emotii ca sa-l miște.
Pentru ca traieste intens senzatii, emotii, are gustul fin,
are mirosul foarte fin.
Orice atingere pentru el e intensa.
Să-i simzați?
Visualul de exemplu, mă întorc un pic la visual,
visualul de exemplu îl vezi totdeauna cu bărbia ridicată.
Zice, te văd!
De ce-i cu bărbia ridicată? Pentru ca să aibă cât mai mare
spațiul de percepție.
Chinestezicul zice, simt eu lucrurile.
M-am prins, chestia asta e beton.
Observați? Lucruri tactile.
sau nu miroase bine.
Asta e expresia ale chinestezii.
Chinestezii nu gesticulează
sau gesticulează cu mâinile în dreptul abdomenului,
dar de obicei stă nemişcat.
Și cam asta e tot vorbitul lui așa.
Cam asta e tot discursul.
În mintea lui ziceam, vorbi prea mult.
O să mai vorbesc data viitoare, știi? Cam așa.
Auditivul, între ele, da?
Auditivul zice...
Chiestea asta e bombă.
Ce-i bombă? Explozie, zgomot.
Sau lucrurile merg strună. Strună ce-i? Strument muzical.
Vorbește cu tine și își dă părul după ureche.
De ce? Ca să te audă mai bine.
Se întoarce ușor cu capul într-o parte, cu o ureche îndrept
ată către tine, ca să te audă mai bine.
Nu vorbește foarte repede ca vizualu', nici lent, cum vorbe
ște chinestezic.
Are un ritm normal, destul de monoton al vorbirii,
și îl zgârie pe urechi, asta e expresie chinestezică, îl zg
ârie pe urechi greșelile în exprimare.
Sunetele care nu se potrivesc, e bun să fie ala care dă cu
ciocanul în roțiile trenului, că aude sunetul.
E corect sunetul ăsta sau nu e corect? Ăsta este auditivul.
El își exprimă lumea prin sunete.
Păi ce mă deranjează vocea lui ăla.
Trei prieteni s-au dus la un meș de fotbal.
Păi, când am ajuns acolo, când am intrat pe stadion,
toate colorile erau acolo.
Lumea se agita, se ridică în picioare,
formația, când a intrat pe teren, străluceau toți.
Minunat! Atât de multă lumină,
soarele care străluceau deasupra noastră, a fost extraordin
ar.
Al doilea prieten povestește el.
Băi, un vacarm, o gălăgie, când am ajuns acolo îți bubuia
tot un cap. Era atât a fericire, urlam toți de bucurie.
Al treilea, chinestezicul, zice. Băi, m-am simțit
extraordinar!
Tot sufletul meu era plin de iubire pentru echipa mea favor
ită. Simțeam acolo că acum sunt princi cu picioarele în pămâ
nt, sunt conectați acolo.
Trei exprimări diferite despre același eveniment.
Contează de exemplu dacă, să zicem, ești agen de vânzări și
vrei să îi vizi unui vizual o mașină.
Se duși la vizual și vizualul zice, bune zi, eu vreau să c
umpăr și o mașină asta.
Și vânzătorul, care e chinestezic, să zicem, zice, sigur,
urcați-vă în mașină și simțiți soliditatea mașinii.
Și vizualul nostru se uite și zice, da, dar mie ce-mi plac
formele de la faruri.
Și vânzătorul zice, lăsați formele de la faruri, simțiți
pielea de aici.
Și să zice, dar nu mă interesează, pe mine mă interesează
caroseria cum arată și bordul ce frumos e.
Domnule, dar nu te interesează cum e bordul, stai pe scaun
să vezi cum te simți în scaun.
Să vine auditivul.
Și vânzătorul iarata, ia, luați loc în scaun și să zice, v
reau să aud motorul.
cum sună, cum toarce motorul.
Cel mai fain se observă cele 3 canale în relația de cuplu.
El e vizual, ea e auditivă, să zicem.
Și celălalt e chinestezic.
Sau cealalt, da.
Vizualul.
Deci, tu nu mă mai iubești.
Iar zice, bai dragă, dar cum pot să zicea să eu zilnic îți
spun că te iubesc.
Îți spun. Cine zice îți spun? Auditivul.
Și vizualul zice, da, dar nu mi-arăți.
A arăta ce e?
Visual, a arăta ceva este ceva visual, nu? Când vezi ceva.
Nu mai arăți că mă iubești.
Da, dar îți spun zilnic că te iubesc.
Și aștia doi se despart în timp ce ei se iubesc.
doar ca nu stiu sa-si comunice pe canalul celuilalt.
Si al treilea cum face? Visualul.
Iti arat zilnic ca te iubesc.
Si Chinosteul zice, nu mai simt ca ma iubesti.
Nu mai simt ca ma iubesti.
Pai, dar uite, te-am cumparat o floare.
Gestul visualului, ca tre' sa-i arata.
Ii cumpara cadouri, ii cumpara flori, tre' sa-i arata iub
irea.
Si zice, degeaba.
Nu mai simt.
Nu? Cum e asta?
Se zisați ce e interesant?
Avem tipare atât de diferite,
încât nu prea reușim să comunicăm cu celălalt,
dacă nu ținem seama că s-ar putea eu să fiu auditiv,
celălalt să fie vizual sau kinestezic.
Și să îi spun ceva ce celălalt nu aude, nu vede sau nu sim
te.
Da. Întrebări până aici, cred că mi-am depoșit timpul.
Putem comunica pe canalul celuilalt? Absolut, bineînțeles.
Bineînțeles.
De exemplu, în momentul în care încep să înveți NLP,
știi clar că, dacă, să zicem, nu ești vizual,
să-ți antrenezi modul în care tu gesticulezi,
antrenezi faptul că trebuie să desenezi ceva.
Gândeți-vă, un vizual are nevoie de o schiță, de un desen.
Visualul e totdeauna cu un pix în mână, desenează ceva
pe foaie, în timp ce explică.
Ii explică. Ii vedeți la ședințe că tot timpul au nevoie să
vă arate o schemă, un desen, un grafic.
La visualul.
Și ce faci?
Există. O să vă dau exerciții.
Să antrenați toate canalele pentru că, atenție, nu doar
pentru comunicare mă ajută,
ci mă ajută pentru procesarea evenimentelor din viața mea.
Mintea mea are 3 spati diferite, 3 procesoare a unui even
iment.
Am lucrat cu o fata care a fost violata.
Si ea avea reprezentarea ei despre momentul respectiv, de a
ia a fost greu pentru...
A făcut terapie înainte, dar nu a mers terapia, pentru că
probabil persoana respectivă cu care a făcut terapia nu și-
a dat seama de cum era structurată reprezentarea e-mentală
despre evenimentul respectiv.
Ea avea o structurare a evenimentului pe auditiv. Era în
tunerii când a fost violată și tot ce avea avea cuvinte,
sunete, ce și-a spus ea în minte, un țipăt, lucruri sonore.
Și cu toate că atenție, nu a fost noaptea, doar că ea, nef
int vizuală, nu s-a înregistrat.
Ea în mintia ei, era un film la care n-a mers, când a fost
filmat, n-a mers camera.
Poftim, camera video, a mers doar microfonul.
Știi?
Nu știu dacă e bună analogia asta să explice, dar cam așa
se întâmplă.
A mers doar canalul ei principal.
și terapeutul o punea să povestească ce își amintește
și se chinuia fata să spune imagini, dar nu erau imagini în
evenimentul ăla.
Erau sunete în evenimentul respectiv.
Și de aia nu prea merge. Și atunci am lucrat altfel cu ea,
am schimbat metoda.
Da. Sucuze, nu știu cine.
Era auditivă.
Doar că dacă nu știi diferențierele astea, visual, auditiv,
kinestezii,
nu ești atent la el, adică
psihologii nu le se iziază, mulți dintre ei nu le se iziază
.
Și vorbesc la modul, păi povestește-mi întâmplarea, știi?
Și insistă ghiși pe ce, pe ce canal sunt ei.
Că e normal să insist pe canalul meu.
Dacă eu sunt vizual,
paranteză imediat, un profesor la școală
are în față copii
Și explică copiilor nu știu ce schemă cu un electron care
se învărtea prin, vă amintiți, bobină, transformator, bec,
priză, tăi la.
Și copilul nu reușea să învețe. Nu reușea să învețe schema.
Bă, dar e simplă schema. Uite, colegii tăi au învățat. Așa
de prostuț, sau cum e o fizicie, ești tu că nu înveți.
Părimții s-au dus cu copilul la psiholog. Noroc că psiholog
ul era din zona NLP
Și a dat seama că copilul era nu vizual, era chinestezic.
Și l-a învățat schema în 30 de secunde.
I-a zis, tu ești un electron.
Intri în firul ăla și simți firul cum te strânge.
Și te plin prin firul ăla și ajungi la filament.
Și te învârți și te încălzești în filamentul ăla și ajungi
la condensator și te relaxezi.
și plutește acolo că ai spațiu,
și te duci mai departe și nu știu ce faci.
A deschis copilul ochii și a știut schema,
pentru că i-a dat-o pe sistemul lui de învățare,
pe modul în care funcționează creierul lui.
Imaginează-i-vă la școală că ai un profesor doar visual sau
doar auditiv
și tu ești pe un alt tipar.
Și el să explică, dar nu ajunge la tine informația.
Da, scuze. Nu știu, dar cine microponul, da.
Eu nu sunt psiholog de meserie, dar inevitabil lucrez cu
persoane
și în primele minute, când încerc să creez raport cu perso
ana respectivă,
mi-ar fi de folos dacă aș identifica o întrebare sau un set
de întrebări
prin care să determin în 30 de secunde, într-un minut,
ce tip de persoana este persoana respectiva, vizual, audit
iv, chinesc?
Îți spun din start, îți spun din nom verbal.
Dacă vine spre tine și-l vezi că privește cu atenție și are
ochii mari, e vizual.
Lucrez în online, scuze-mă mai mult.
Lucrez în online, ok. În online audio sau scris?
Audio, audio, video.
Audio-video, ok. Perfect.
Persoana care vorbește repede despre orice, că nu are timp,
trebuie să spună multe lucruri, e vizual.
Care e vizuală.
Persoana care are timp e chinestezic.
Am avut doi șefi.
Cu ani de zile în urmă lucram într-o firmă de IT
și erau doi patronii.
Unul era vizual, celălalt era chinestezic.
Băi, situație de manual.
Deci ca la carte.
Am avut de învățat de acolo.
Mă duceam, eu făceam niște oferte de marketing.
Mă duceam la primul șef
și ziceam, domnirector, am făcut oferta,
Vreau să vă uitați peste ea, să mă aprobați, să nu știu ce.
Bă, Marius, dar vorbește și tu mai repede, dă-o încolo, că
n-am tot timpul din lume,
parca ai mâncat, mă mă ligă, ești tot de-auna numai cu vite
za întâi, dute la...
Și mă trimite la asociatului.
Mă duceam la celălalt, care era chinestezic,
Domnirector, am venit cu oferta să vă uitați pe ea.
Stai, unde te grăbești?
Mai rar, ia loc, hai să ne uităm, să văd ce e aicea.
Băi, atât de clar se vedea...
Bineînțeles că s-au certat, că nu se înțelegeau, și-au rupt
firmă în două, știi?
Dar unul era vizual și unul era chinestez.
Aveam exameni la facultate.
Închid imediat cu asta.
Și aveam o profesoară care era, știți, profesorul ăla, ai
unu măcar în an, care e cel mai afurisit.
Adică jicnește studenții, țipă, nesimțiți, lipsiți de
respect, rău, rău.
Îi făcea boi, vaci, păi, de ce era ceva.
Și, bineînțeles, că decât să-mi aud chestii din ăstea, nu m
ă duceam la ore.
Am găsit soluția. Și mă duceam doar la examen.
Și m-am dus, era o oră înainte de examen cu câteva zile,
și zic, băi, trebuie să mă duc ca să o citezc.
M-am dus, bineînțeles în ultimele minute, că nu aveam nevo
ie de toată ora ei,
m-am pus acolo într-o bancă, am început să-mi notez.
Se mișcă foarte repede, vorbește în propoziții scurte,
gesticulează mult, predicate verbe vizuale,
folosește întrebări retorice înaintea fiecărui nou paragraf
,
Am notat.
Ce silitor e omul ăsta? Ai văzut cât notează?
Eu notam! Adică ea zicea, eu notam!
Vine examenul.
Mă duc la examen și fac lucrare înscris,
cu propoziții scurte, cu verbe vizuale.
Paragrafele aveau fiecare o întrebare retorică la început.
Am luat cea mai mare nota din an, colegii mei nu-ti convini
nici in ziua de astazi, ca n-am avut pile.
Ca n-am dat ceva, ca nu se putea la tantea ea.
Dar de ce? Pentru ca i-am citit tiparul asta, exact ce zici
tu.
Mi-am dat seama ca era clar vizuala, extrem de vizuala, iar
vizuale au nevoie de repede.
Și cum facem scris repede?
Propoziții cât mai scurte.
Așa îți dai seama dacă e vizual.
Plus cuvintele. Sunt cuvinte vizuale.
Eu am băgat cuvinte vizuale acolo,
păi da eram fratele ei de cruce.
Când a citit textul ăla.
Bun, o să vă mai dau detalii și după pauză.
Până la ce oră e pauza?
Și asta ce înseamnă la ce oră?
Deci la 3 si 10 ne vedem aici.
Ok. La 3 si 10 ne vedem aici.
Dupa aia ai tu o intrebare?
Acum? Acum nu. Nu mai.
Hai dupa pauza, te rog, ca oamenii s-au ridicat deja.
Ok? Tine-ti intrebarea pentru dupa pauza.
Bine.
Relaxare placuta.