 Acum o sa facem un exercitiu de dezancorare a unei stari, a
 unei emotii care apare pe pilot automat in momentul in care
 acelasi stimul se repeta.
 Și să vă dau un exemplu.
 O emoție, atenție limitativă care mă incapacitează într-un
 fel sau altul, care îmi creează un disconfort și pe care aș
 vrea ca de-azi, înainte să nu se mai activeze,
 aș vrea să nu mai am, chiar dacă acel stimul se repetă.
 Un exemplu este în grupa trecută, sau acum două grupe, nu
 mai știu, la Cluj.
 A fost o colegă care avea o ancoră limitativă pe contextul
 în care era singura casă.
 singura casa fara sot sau copii, simtea o stare de anxiet
ate, panica, neliniște, nu putea să duia sătoată noaptea.
 Când era cineva în casă, oricine, ea era în regulă. Context
ul era singura casă și în tuneric.
 Și s-a dezancorat această stare, am dezancorat-o, în două
 minute a durat.
 Astfel încât după, cred că luni de zile după acel exercițiu
, încă mai întreba am, de când-încând cum ești,
 și zice, nu, acum nici nu mai îmi pun problema, că dacă răm
ân singura casă...
 Deci, stimulul să repeta în continuare, iar mai rămâneam
 singura casă uneori, că așa-i viața,
 dar emoția care venea la pachet nu se mai activa, sau dacă
 se activa, era de 1, maxim 2, din 10.
 În cuțin care amintă era de 10. Asta înseamnă ancoră.
 Negativă, întreghi-ne mene, neproductivă, limitativă, este
 o emoție care se declanșează legată de un stimul,
 context persoană, poate, care îmi declanșează o stare emoț
ională care nu-mi place.
 Spitalul. Intr-un spital automat simt rău, stare, neliniște
, anxietate, panică, nu contează de unde vine.
 Nu are nicio legătură spitalul cu starea mea interioră, ci
 este doar o ancoră neproduitivă. Are sens?
 Sirena de poliție. Sunt pe stradă, merg pe jos, nu plimb. D
acă aud sirena de poliție, nu-i vorba de mine că o să obișnu
iesc cu ea.
 automat, ceva rau se întâmplă, de acord?
 Avem unii o senzatie de genul ceva rau se întâmplă.
 Undeva, undeva pânjurul meu e pericol.
 Săteți de acord cu mine?
 Dați-mi exemplu de alte ancore limitative.
 Dacă ieri am vorbit de cele productive, dați-mi exemplu de
 astăzi de ancore limitative.
 Te rog, despre alea vorba.
 Te rog.
 Voi sa fac timpul, dar acum e momentul potrivit.
 Ca toți copii.
 Ca toți, ca unii dintre noi.
 Părinții mei, la momentul respectiv, au găsit varianta
 potrivită pe momente, potrivită pe întâmpările,
 să mă sperie cu o piscică, chiar dacă era frena,
 deci obșesc copii dintre mea, și era până acum, se aforve.
 că nu poate aproape de văză,
 și mă speriau că ne bagă nici vreo,
 dacă eu mai fac.
 Nu s-a limitat aici experiențura,
 pentru că în momentul în care rămânem acasă singură cu fr
atele meu,
 mai mare cu na, normal că acesta trebuie să am părâncat p
isticarea respectivă,
 ca jucărie, fiind pe mine.
 Și arungeam, deci, la trei de ajungeam,
 pe toate niște crize de panică, de iemă reală,
 deși n-era pregătută,
 încât părința fără nevoie să se arunce la bunori.
 Bine, jucăria o aruncat-o, a rămas simbolul.
 A rămas ancor, a rămas simbolul.
 Dacă vine o piscică, mie îmi plac piscică, condiția a fost
 de la 2 metri distanță.
 Când te apropie, am fost într-un restaurant. Mă rog, te r
ască, am fost pe cauri.
 Și mă mai pot controlat.
 Să-ți vezi cu setorul mine ce s-a întâmplat.
 Mă am arșezat liniștită și gădeam să plecem.
 Și nu am scăpat de ce am ancor.
 La ce intensitate este?
 De la unul la 10 la 10.
 La 10. Ai vrea să scapi de ea sau să o diminuezi?
 Să o diminuezi.
 Nu vreau să scap.
 Imi trebuia să văd cu mine o psică, dar știam că voi scapa
 doar pentru...
 Aplauze pentru Iulia, vă rog.
 ... pentru...
 La cursul următor, să facem ca două psică.
 O să vă rog o secundă vreau să dau colegilor suportul de
 curs ca să vadă ce facem și că ai exercițiul.
 O să vă rog, Miha, să păstrezi unul, să o dai mai departe.
 De câți ani ai ancora asta?
 De la 4-5 ani de număr, că mi-a dat foarte mult. 40 de ani,
 35 sigur.
 Și cât de des se activează ca periodicitate?
 De câte ori apare o fisică. De câte ori apare să atentă, să
 nu se apropie, deja nu mai ies în zona confortabilă mie.
 În momentul în care mă ia prin surprindere să spun că nu se
 apropie.
 Care este sentimentul în care apare?
 Care este emoția în momentul în care se declanșează această
 ancură?
 Frica și teama.
 Da, e clar. E clar o ancură.
 Binefăricire este doar o ancură.
 Nu te reprezintă.
 Nu e o vină.
 Nu am considerat-o nici o fiindemnă.
 Bravo, bravo, bravo.
 Ce este banal de simplu de dezactivat?
 O să vă răt pe toți să veniți un pic mai aproape de noi, ca
 ieri, ca în jurul unui foc de tabără, pe jos, pe sus, în
 genunchi, în picioare, pe scaun.
 Un pic de tot. Ok, perfect. Așa, bravo. Cum a fost pentru
 voi? Ce ați observat?
 Cum? Era să se nece, da.
 Ce ați observat când am ancorat starea neproductivă, limit
ativă?
 Neproductivă, da. De unde ai văzut că era să nece?
 Ați văzut-o cum... s-a văzut când ai intrat în ancora...
 Da. Bravo. Ne acord?
 La contriu de azi, noi trebuie să facem tot așa?
 Să explic imediat tot procesul. Sunt curățul în mărții cea
ți observat.
 Dar de-aia e foi. E regulă. E banal.
 Sunt de-a poră cu tine.
 De câte ori ai făcut exercițiu, Aura?
 De câte ori ai făcut exercițiu? Și de unde știi că nu funcț
ionează?
 Ai zis că spun al doială.
 Corect, dar pe concret.
 Adică testează și după aceea spune că nu funcționează.
 Ala de irea a funcționat?
 A, am înțeles.
 Înverfația nu.
 Bine. Cum ți zăparu, Tony?
 În afară de du-te-n pui-mei, ce a fost ala?
 Aproape la modul că...
 Nu ar trebui să funcționeze.
 Cum să-ți trebuie un pic mai multă muncă ca să obții rezult
atul?
 Ce este celor dacă sunt negativate mai mari încât ai o emoț
ie pozitivă?
 ca și cum una care să fie cel puțin egală ca aia sau mai
 mare?
 De unde știi?
 Atunci hai să nu mai presupune pentru că vorbim de lucruri
 concrete.
 Încă o dată vă reiterate sugestia mea, hai să ne dăm exempl
u și să aducem întrebări
 productive pe baza experienței deja întâmplate pentru că d
acă vorbim de ce ar fi dacă
 o să avem atât de multe de discutat încă nu o să ne ajungă
 cursul de 7 luni.
 Dacă te ajută exemplul, dăm-mi un exemplu concret și îți ră
spund concret, pentru că dacă vorbim despre presupun,
 sunt atât de multe presupunile care le pot face în toate
 direcțiile, încât nu o să fie productiv, pentru că de obice
i presupundele nu se adeveresc.
 Dar e posibil în caz real să se întâmple să am o emoție at
ât de puternică, încât să nu am o emoție subconștient oamnă.
 Poate să nu o găsesc conștient să fie cel puțin afel de put
ernică.
 În momentul ăla mă duc în elicitarea...
 Ce am spus că înseamnă elicitare?
 Aducerea la suprafața unei emoții prin metoda ca și cum.
 Nu o am conștientă.
 Dacă aș avea o, oare cum m-aș simți?
 Și l'associez pe explorator în emoția de ca și cum
 curaj, putere, încredere, liniște, pace, calm, bucurie, ent
uziază, fericire.
 Nu mă interesează ce numai dă.
 Nici vreau sa-i da nume.
 Zic, gaseci-te o emotie, inventeaza nume pentru ea, si du-
te-n ea si simt-o ca si cum ar fi a ta acum real.
 Si o elicitaza acum.
 Nu ma intereseaza daca o acceseaza din amintire sau doar as
a de voie sa se joace.
 E ca in jocul acela cand suntem copii si ne jucam de-a
 Superman.
 Ne jucam ca si cum am fi Superman.
 Noi nu suntem Superman, noi nu stim cum e sa fie Superman.
 Ai putea să ne ghideți pe toți în comunite?
 Toți am corecte de dezactivat, pe toți o dată?
 Nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Deci, nu.
 Și să ne vezi că nu e amcorent?
 Asta fac
 Ok, m-a tingut eu, e stat unu, eu amcorent?
 Vreți să înțelegeți cum funcționează, de ce funcționează,
 să înțelegeți strategia eficienței și să învățați să o decl
anșați, nu doar punctual,
 ci pe termeni, nu de câte ori am nevoie să fac asta. Vă ad
uceți aminte întrebarea?
 Întrebarea ta vine din prima perspectivă. Vreau pilula. Vre
au să rezolv.
 Vreau să-și înteleg.
 Atunci ești în etapa din stânga în care...
 Sunt convinsă că în momentul în care vă faci cu oricari de
 colegii mei trecitori, nu voi ști...
 Observați cum ea acum citește viitorul.
 Ea spune că pe harta ei presupune că viitorul este exact aș
a cum gândești tu.
 Din fericire nu e așa.
 Da, stai, stai, stai, stai, stai.
 N-am spus să faci ca și mine, ci doar să îți dai voie să
 faci exercițiu, urmând pașii, modelul, explicațiile.
 Ok, continuă cu convingerea asta și vezi cât de utilă ție
 pe viitor.
 Doar zic, adică, pot să ai...
 Sunt colegi în sală, vreau să-l zicem una care nu sunt sig
uri de cât de eficiente sunt exerciția, dar le fac și totuși
,
 și constată uneori că funcționează la annaib de ușor, uite-
te-n jur.
 Și au aceeași convingere de, e posibil să nu mergă, dar
 constată că funcționează.
 Cine a testat ieri ancora pentru prima oară? Cine a făcut ț
in de ancora pentru prima oară? Ok.
 Și câți dintre voi ați văzut că funcționează din prima,
 chiar dacă nu l-am făcut-o cu voi? Uite-te-n jur.
 O să văd că nu-i o să-i mai uitați.
 Dar asta este vorba de atitudinea dinainte de provocare.
 Aia îmi aduce rezultatul.
 Nu...
 Care e ce mai ucare s-o poate întâmpla?
 Să nu meargă.
 Să nu meargă.
 Întrăm în alta...
 Harta voastră, dragilor, dragilor, dragilor...
 Dragilor, nu judecați harta mentală a unui coleg, pentru că
 harta mentală a voastră e unică,
 Alor e unică, a mea e unică. Nu uitați, da?
 Harta mentală e unică, subiectivă, personală și intimă.
 Nu judecați pentru că în momentul în care judecați harta
 altui coleg, intervenind cu explicații pe harta lui, îl j
udecați și l-agresați.
 Vă aduc constant amintea asta ca să știți.
 Atitudinea în fața unui provocării îmi aduce rezultatul, nu
 abilitatea.
 Ce face Adinea? Ok, du-te, serios.
 Bun.
 Crede, gata.
 Dă-ți voie să fii vulnerabilă în perspectiva în care nu o
 să-ți iasă din prima.
 Cel mai rău lucru care să poate întâmpla în cadrul acesta
 cu exercițiile pe care noi le facem,
 este ca exercițiul pe care voi le faceți, ghidați de mine
 și de colegii voștri, să nu funcționeze din prima.
 Ăsta e maxim.
 Fac asta de câțiva ani de zile și e din experiență, nu-i
 din...
 Dar există acasă, că nu ai știut nimic.
 Da, și se întâmplă.
 Feedback, vi mă chem, pe mine sau pe colegi, îți explic ce
 nu funcționează.
 Și după ce am vorbit cu voi, cum a fost?
 Ok, dar...
 Nu, nu, stai un pic. Ce înseamnă ok?
 Deși n-am fost tu acolo?
 Nu am mai... au funcționat pentru că tu te-ai, te zic, co
legă ta pe tine. Deci, ceea ce eu te-am făcut s-a făcut pe
 negativ, ca să te zic așa, și n-am mai reușit să iau poza
 negativă, să o duc departe și...
 Nu, nu, lasă modul 2, vorbesc de ieri. Lasă modul 2, ieri.
 Noi vorbim de modul 3, când eu am plecat cu aceeași neînc
redere ca ea.
 Te insiști. Eu vorbesc de ieri. Când ați lucrat voi două,
 da?
 Nu, nu, l-am adus...
 Cu cine ai lucrat tu ieri?
 Cu Mica.
 A funcționat.
 A funcționat exerciția? Desi nu l-am făcut eu?
 Făcutești unul la mine și deja așa.
 Serios?
 Dar stai, stai un pic, că te contrazici. Adica a funcționat
 fără să-l fac eu?
 Cu altă persoană?
 Păi, din aurea ai spus că la tine nu funcționează asta.
 Păi, era...
 E 1-0 și lasă așa. E 1-0 și lasă așa.
 Dacă poți să duc în cinzeră, dacă vrei.
 Când un exercițiu, nu sunt sigur, dacă l-am înțeles corect,
 ridic mâna-l pe Horia sau pe colegii lui Horia, îmi explică
 din nou și îl fac.
 Dacă voi nu faceți exercițiile pe care eu vă recomand și vă
 încurajez să le faceți ghidați de mine,
 că de asta fac aceste demo-uri, veți avea doar beneficiu că
 am observat ceva mișto.
 Dar nu mi-am însușit abilitatea de a face acel exercițiu.
 Are sens?
 Măcar atunci și că te rog să faci mai dețe excercițiile,
 pentru că cred că...
 Păi, asta fac. Mai am încă o milion de excercițiile făcute
 până la final.
 Eu cred în eficiență excercițiile mai mult decât în cea
 informație și a concepților.
 Și totuși nu vrei să faci excercițiile.
 Bă, da.
 Să-i ador, dar nu.
 A, mă înțeles. Din nefericire nu mă...
 Mă vreau și fără tine.
 Bine, mă vreau și fără tine.
 Bine.
