 În primul rând consider că societatea, școala, profesorii p
ărinții ne-au implementat niște programe și niște convingeri
 limitative prin care noi, fiecare om, nu ne-am filtrat în
 tot ce se întâmplă.
 Și noi avem rezultatele care probabil ne dorim și atunci v
rem să rescriem acest scenariu, să fim cea mai bună varianta
 noastră.
 Dacă scoatem din interiorul nostru toate resursele și să d
ăm cu cei mai buni.
 Sună foarte tare.
 Acolo să ne scoatem puterea, practic, în toate situațiile.
 Sună foarte tare, mă am o singură întrebare.
 De unde știi că ai acest cel mai bun din noi?
 Pentru că sunt sitații în viață când vezi că ești cel mai
 bun și în sitații că nu ești cel mai bun.
 Cel mai bun în comparație cu ce?
 În comparație cu alții, probabil.
 Stop.
 Și îți mulțumesc pentru asta că mi-ai ridicat-o la filău.
 Una din altele miile de erori pe care le-am făcut eu
 constant de-a lungul vieții mele, a fost să mă compar cu al
ții.
 Categoric.
 În mături în care am încetat să mă ai compar cu alții, și
 încă o altă zi mulțumesc că mi-ai mers-o la filău.
 M-am eliberat.
 Efectiv sunt acum în etapa de câțiva ani în care primesc
 feedback,
 aud critică,
 aud și păreri faine și păreri mai puțin faine,
 Le iau în calcul pe toate, însă nici un ele nu mă afectează
.
 Cum știi că faci ceva bine dacă nu o faci?
 Foarte bine, prin antrenament.
 Am testat direcții diferite și am ajuns la concluzia că eu
 iau cea mai bună decizie în fiecare secundă.
 Pentru cine?
 Pentru mine.
 Bravo, bine-i venit! Daca e ceva ce iti voi sustine pe parc
ursul acestui curs.
 De dimineata pana seara si pe Facebook si pe WhatsApp si
 unde ne vom auzi in aceste module, va fi sa fii egoist.
 Exista vreun sens negativ?
 Hai sa facem un test, vrei?
 Daca am mai facut foarte bun, foarte bun feedback-ul.
 Vreau sa facem un test si vreau sa nu imi spuneti daca ati
 mai facut acest exercitiu.
 Ridicati mana sus, mana dreapta sus, care vrei stanga dreap
ta, nu e important, dreapta, toata nu mai da.
 Vreau să închideți câte un deget, degetul mare este 1, de
getul arătător este 2, degetul general este 3, degetul mare
 este 1.
 Închideți degetul mare și în ordine celelalte degete, pe mă
sură ce vă gândiți la persoanele importante din viața voastr
ă.
 Pe primul loc, cea mai importantă persoană, pe locul 2, a
 doua, mama, tata, familie, cine a fi.
 Da? Si cand ati ajuns la tot 5, incideti pumna.
 Deci, primul loc, inchideti.
 Locul 2, inchideti. Locul 3, inchideti.
 Nu spunezi nimana cine este, doar inchideti.
 Si cand ati inchis pumnu, lasati pumnu jos.
 Deci, cine e pe primul loc, cine e pe locul 2, cine e pe
 locul 3?
 Dupa ordinea importantei, iubirii, ce constatati voi?
 Standardul vostru, nu il judec, nu ma bag.
 Perfect? Mulțumesc, mulțumesc.
 Super tare.
 Dați-mi exemplu de cine e pe primul loc.
 Eu.
 Ok, cine a zis alta persoana?
 Eu.
 Mâna sus, sincer cine a zis alta persoana?
 Vă mulțumesc.
 Cine a zis alta persoana pe locul 2 în afara de el?
 Mulțumesc. Cine a zis alta persoana pe locul 3 în afara de
 el?
 Observați în ce direcție mă duc?
 Da.
 Dacă voi nu sunteți pe prima poziție, pe primul degetel,
 constant din fiecare secundă,
 în care conștientizați acest fapt, ceilalți care sunt pe
 primul loc nu sunt pe niciun loc.
 De ce credeți asta? De ce am spus asta?
 Cei pe care i-a spus pe al doilea, al treilea, primul loc,
 nu sunt de fapt pe niciun loc.
 De acord? Are sens, vreau si mai concret.
 Are sens, bravo, Sandra, iti multumesc.
 Pe langa faptul ca nu exista in relatie cu ei, asta e altce
va, ca e o forma de manipulare subtila din partea lor. Arun
gem si acolo.
 Bravo, si asta inseamna ca...
 Te rog, Miha?
 Relatia cu celesa este o reflexa in relatie cu sine.
 Vă fac o scurtătură, că vreau să ajungem undeva.
 Dacă eu nu sunt pe primul loc, pe primul degetel, constant,
 la modul egoist, rigid, agresiv, dacă e nevoie, eu nu am ce
 să ofer celorlalți pe care declar că sunt pe loc 1, 2, 3
 sau 4.
 Dacă eu sunt bine cu mine, cum aș fi de-a să dau bine
 pentru ce?
 Dacă tu nu ai ce să dai, ai ce să oferi faptic, și acum o
 să spui da, dar poți să oferi căldură, dragoste, iubire, îm
brățișări, băi nu.
 Alele le dai la schimb cu ceva.
 Îți garantez că-mi spate eu un alt necanism de genul îți
 dau ca să-mi dai, pentru că dacă nu îți dau, tu pleci, răm
ân singur și nu vreau să rămân singur, așa că ai să mă pref
acă, uite ce bun și iubitor sunt eu.
 Nu ridicați mâna, dar gândiți-vă la chestia asta un pic.
 Însă în varianta în care de acolo vin eu.
 Am fost în etapă asta extremă, toți pe primul loc, eu luați
 de aici.
 Cei să-mi tai o mână, ia, tai o mână.
 Vrei bani, ia bani, nu-i mi-i dă înapoi, stai liniștit.
 Energie, ia energie.
 Nu contează că eu crăp la un moment dat.
 Ia tu să fii că tu ești pe primul loc în viața mea.
 Și am rulat pe programul ăsta foarte mulți ani.
 Până când, hmm,
 A venit NLP-ul,
 și eram pe acolo, pe în spate, pe centru,
 cum vreo 6 ani,
 și îmi zice trenerul de atunci, actualul meu, prietenul
 foarte bun și partener de business,
 îmi spune exact chestia asta.
 Și eu eram, dute-mă de aici,
 ce știi ăsta cu,
 auziți pe primul loc în viața mea,
 asta e iubirea mă?
 Dialog interior al meu.
 Mi-a luat un modul sau două să înțeleg că
 asta este esența iubirii.
 Și acum mă înțelegeam eu, apropo de ce discuta am așa.
 Pentru că dacă eu nu sunt pe primul loc energetic, financi
ar dacă vrei, al iubirii dacă vrei, mă duc și acolo abstract
,
 nu am cum să știu de unde să-mi iau resursele pe care vreau
 ulterul să le ofer.
 Ceea după primul loc, după locul 2, după locul 3.
 Mă, are senșe, zic?
 Da, da.
 Dacă eu nu-mi dau mie, prima oară, blândețe, prin atitudine
, răbdare, prin atitudine,
 Resurse, financiare, și de orice fel, timp, odihnă, pace,
 calm.
 Cum aș putea vrea să le dau altcuiva din viața mea?
 Pe de exemplu, cu masca de oxigen.
 Știți exemplu, cu masca de oxigen? Ați fost cu avionul?
 În momentul în care mergeți cu avionul, vorbesc cu cei care
 au fost, dar nu au sesizat metafora,
 e foarte bună și o uitam dacă nu mă duceamintea. Ana Maria,
 mersi.
 Este că te ghidează că atunci, dacă cumva se întâmplă ceva
 în zbor,
 Si e nevoie sa se declanseaza cere mași de oxygen?
 Primul orar iti pui masca?
 Tie!
 Tie!
 Pentru ca daca iti pui masca, ba copilului tau, iubitului
 tau, iubitei tale, mamei, tatalui, nu conteaza care este cu
 tine, prietenului sau unei alte persoane, cred ca tu vrei
 sa o salvezi, ca e pe primul loc.
 Tu nu mai ai oxygen, sa traiesti tu.
 Rişti, poate, să nu mai ai. Poate ai, poate n-ai.
 Dar, metaforic, i-ai dat oxygen lui și tu ești deja maybe.
 Mai apuci, maybe nu mai apuci, să-ți pui masca. Are sens?
 E o metaforă. Însă e perfect valabilă în viață de zi cu zi.
 În secunda în care eu mă comport, pentru că sunt programat
 de societate,
 Ca altii sa fie mai importanti pentru mine.
 Inclusiv ca parere despre mine, pentru ca e un tipar.
 Cand ii pun pe altii pe primul loc ca vreau sa le ofer,
 cine ajunge sa fie pe primul loc cand vine vorba de parere
 despre mine?
 Tot altii.
 Dar poti da unii sunt confortabil cu asta.
 Sunt confortabil pentru ca...
 Sunt confortabil, stii de ce?
 Pentru ca e foarte bine si fain sa stai confortabil intr-o
 zona unde nu ti-ti asum responsabilitatea.
 Da, si a fost ca treiasc asa.
 Corect? Nu am spus ca e ceva rau.
 Am spus numai ca pentru ei
 este perfect in regulata sa se degreveze
 de rolul principal in viata lor
 si sa zica, mami, tati, iubita, nu eu,
 eu sunt doar o victimă neajutorată.
 E ok sa fac asta.
 Eu cred ca oricum o sa-i gandind de gustile lor
 si sunt intr-o lupta pe care o ascund,
 deci un conform mascat, parerea mea.
 Absolut, are sens ce spui.
 Eu vin si va spun
 si va impartasesc sincer ca am trecut pana in etapa asta in
 care altii au fost mult timp pe primul loc
 pana cand am constientizat la nivel de resurse, energie,
 pace, odicne, blandeti, atitudine, in tot de-auna eu sunt
 pe primul loc.
 Ce credeți ca s-a simbat in viata mea ca n-am facut switch-
ul asta la modul de nu am auzit o metafora care a sunat bine
, am implementat-o?
 Adica mi-am integrat-o.
 Am luat-o, am zis gata, eu n-are sens altfel.
 Pentru că am înțeles-o.
 Când am început să o aplic, să o integrez, ce se s-a schim
bat în viața mea?
 Au început, dispară oameni.
 Au început, dispară oameni, pentru că mă sunau oameni și eu
 brusc aveam energia,
 puterea, atitudinea și
 acceptarea, în primul rând, față de sigtagma, nu pot să te
 sprijini.
 Nu că n-am resurse.
 Nu că ai făcut tu ceva greșit.
 Nu vreau.
 Exact. Nu vreau.
 Nu vreau pentru ca daca te ajut pe tine, simt ca iau ceva
 de la mine si in momentul asta, acum, in momentul asta, in
 vietii mele acum, in etapa asta, nu pot sa fac asta pentru
 ca nu sunt in cea mai buna etapa.
 Si zic nu pot, nu vreau.
 Iartam-ma.
 Cei care erau cu adevarat prieteni, au ramas.
 Și am înțeles că atunci când zic nu, nu are legătură cu ei.
 Ce are legătură cu un moment, cu o etapă în care eu mă aflu
 din orice fel de motiv și am nevoie de timp să mă încarc ca
 să am ce să ofer.
 Cei care erau în viața în anjurul meu din orice alt motiv
 în afară de prietenie, au plecat.
 Sub sig tangma, te-ai schimbat.
 Nu mai ești cum te știu.
 Da, da.
 Asta nu stiam atunci.
 Da.
 O luasem ca un...da, Radu.
 Metodea ma pune pe primul loc, ar fi sa spui nu.
 Invata sa spui nu atunci cand simti ca este nu.
 Ca nu te identifici cu cineva.
 Pentru ca de cele mai multe ori...da, Sanda?
 Si vrea sa-l completezi si fara sa te simti minuta.
 Bravo.
 Sa nu-ti uit ideea daca cumva...vreau sa zic ceva de chest
ia, sa-ti rog, daca uit adumea mine te trage modului.
 Trebuie sa zic ceva aicea.
 În momentul în care, Radu, simți că din interiorul tău vine
 nu și știi că este sincer acel nu, exprimă-l acel nu, o să
 vezi și cum nu la modul nu!
 M-ar du-te-n fas ce-am de...
 Nu, asa.
 Da? Deci o sa vezi cum sa le exprimi.
 Dar in momentul in care iti-l asum, ba e nu.
 Si e nu pentru ca asta simt acum,
 nu are legatura cu tine, nu esti defect, nu te criti, nu.
 In momentul asta sunt eu asa.
 Din orice motiv.
 Exprima-l.
 In secund, daca anicepi sa exprimi nu-urile sinceri,
 dispar oamenii din jurul tau,
 care erau acolo pentru dauri.
 Dar ce faci cand nu pot sa le exprii?
 Nu pot să respuiți acest lucru. Adică nu simți că...
 Sunt momente în care... Cum adică nu simți?
 Nu îți vine, nu o la.
 E perfect în regulă.
 Atenții, eu n-am spus,
 ziceți nu, tot timpul.
 Da?
 Deci să nu o luați în extremă.
 Am zis, când simți
 să zici nu, zici nu.
 Dar ajungem până acolo
 și îți promit, Radu, că se antrenează,
 nu e ceva ce schimb de azi.
 Sunt momente în care
 Simți să zici nu, însă e în interesul tău pe termen lung să
 zici da.
 Este și astfel de context.
 Însă până acolo, asta este o situație de bă simți să zic nu
, dar datorită unor relații beneficii pe termen lung,
 contracte, job, ce vrei tu.
 Zic da, pentru că e interesul ambilor, este și asta o situa
ție.
 Extrema e aia în care zic da tot timpul.
 În care sunt săritori tot timpul.
 În care ajut pe toată lumea.
 De ce faci asta?
 De ce faci asta?
 Ești sigură că vreți să începem direct acum?
 Da.
 Ok.
 Tu de ce crezi că faci asta?
 Ca să plac.
 De ce crezi tu că faci asta?
 Pentru că asta mă face să nu simt bine.
 Și dacă nu-i ajuns pe celălalt scum te simți?
 Nu mă simt bine.
 Asta înseamnă că tu te simți bine.
 Te simți inovat.
 Te simti zinovat?
 Da, pentru ca puteam sa il ajut si am ales sa-l spun.
 Am doua chestii aici.
 Si mi-a adus, multumesc inapoi unde vreau sa ma intur la s
anda.
 Unu, vreau sa-ti spun ce-i vinovatia.
 Si doi, vreau sa sublinezi ce-ai spus tu.
 Sa-mi spun daca suna la tine cumva.
 Te simti bine numai in raport cu ceva exterior tie.
 Ok.
 Nu numai.
 Dar ma simti bine?
 Te simti bine?
 Nu, te-am intrebat cum te simti cand nu faci asta si ai sp
us rau.
 Asta imi seama ca rau sau bine depinde de...
 Cu ceilalți.
 Evident.
 Cu ceilalți.
 Acuma o dai.
 Stai ca stii ca am zis ca nu asa am vrut ca...
 Foarte bine.
 Bine vin.
 Multumesc pentru sinceritate.
 Bravo.
 Ce mi-ai spus tu, Stefi, este ca nu ii ajut pe ceilalți ma
 simt rau.
 Eu vin si iti explic ca nu ii ajut pe ceilalți ma simt ok.
 Tocmai de aia nu ii ajut pe ceilalți.
 Pentru ca e mai bine pentru mine.
 Are sens?
 Când simt să ajut pe ceilalți și mă simt bine ajutându-i pe
 ceilalți pentru că pot să-i ajut pe ceilalți și am de unde
 să-i ajut pe ceilalți, îi ajut pe ceilalți.
 E ok. Când nu am de unde. Ok, ajungem acolo. Încet. E ok. E
 încet. Dar ce mi-ai spus tu este binele meu vine din
 exteriorul meu.
 Și ce faci dacă jobul tău e să iau și pe ceilalți?
 Jobul meu e să se ajută pe ceilalți.
 Ce faci? Cer bani.
 Cum te contărești?
 Glumesc pe jumate.
 Când simți că ai o semnificație în a sprijinii pe alții,
 cum simt eu?
 Ai două variante. Crucea roșie, misionar în Africa.
 Sau ajut pe ceilalți pentru că și ceilalți mă ajută pe mine
.
 Are sens?
 Și atunci am însemnătate, semnificație, vocație, pasiune,
 plăcere și primesc și ceva la schimb.
 Nu e asta ideal?
 Da.
 Dar în momentul în care eu ajut pe ceilalți doar pentru că
 mă face să mă simt bine, pentru că așa m-a programat relig
ia, societatea și coala și familia.
 Fără să cer nimic la schimb și simțându-mă tot timpul gol,
 s-o necunoșcut?
 Sacrificându-mă.
 Sacrificându-mă pe mine.
 Aia se numeste vocație, pasiune, plăcere și significatii?
 Te rog, Monica.
 Este dependență.
 N-am vrut să spun cuvântul, dar este dependență, într-o
 formă light, la început, de ceva exterior mie.
 Cu alte cuvinte, eu sunt dependent de ceva ce mă feră cine
va din exteriorul meu, în schimbul energiei sau a ceva ce
 fac eu.
 Cu alte cuvinte, eu nu primește ceea ce mă face fericită, î
mplinită, plină, de orice fel, dacă nu fac ceva în schimb.
 Dar ma simt iubita, zice societatea. Sau iubit. Mai avem
 pana acolo.
