game-library/data/sources/Orientare turistica-fisa tehnica.txt

SOURCE: /mnt/d/GoogleDrive/Cercetasi/carti-camp-jocuri/Orientare turistica-fisa tehnica.pdf
CONVERTED: 2025-01-11
==================================================


--- PAGE 1 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
RIENTAREA TURISTICA - FISA TEHNICA
Definitie:
Orientarea turistică se prezintă ca un sport relativ nou, importat din Scandinavia. El poate fi
definit ca o mixtură de citire a hărţilor şi “cross – country running”.
Obiectivul competitorilor este parcurgerea unui traseu, “jalonat” cu o serie de puncte de control,
a căror poziţie nu o cunoaşte, intr-un timp cât mai scurt.
Busola
Originile busolei, ca instrument de aflare a poziţiei, se pierd undeva în mileniul III î.C., când un
chinez mic şi isteţ a descoperit că o bucăţică dintr-un anumit minereu (ulterior denumit magnetit
– Fe O ), lăsat să plutească pe o plăcuţă de lemn în apă, are tendinţa de a se roti până când un
3 4
capăt al său va fi orientat către direcţia în care Soarele străluceşte la amiază, la jumătatea
drumului intre răsărit şi apus.
Cu timpul, extraordinarul popor chinez a învăţat să aprecieze binefacerile acestei proprietăţi a
magnetitului, în primul rând în navigaţie, dar şi în expediţii, războaie etc.
Din această descoperire a evoluat acul busolei, confecţionat din otel magnetizat, aflat în echilibru
pe un ax şi care, lăsat să se rotească liber, se va opri poziţionat pe direcţia Nord – Sud.
Au trecut de atunci peste 5000 de ani şi busola a rămas, în principiu, aceeaşi.
Busola sportivă, cea mai recentă creaţie destinată amatorilor, se compune din trei elemente de
bază:
a. Un ac magnetic suspendat pe un ax şi colorat (de obicei) în alb şi roşu la cele două
capete – partea roşie reprezintă direcţia Nord (4)
b. O structură circulară mobilă, compusă din două elemente:
- O ramă pe care sunt marcate cele patru puncte cardinale (N (1), E, S, W) şi care
este subdivizată din două în două grade geometrice (plecând de la N - 0° spre E).
Fiecare spaţiu de 20° este marcat cu numere intre 20 şi 360 (10)
- O bază pe care sunt gravate o săgeată (9) şi câteva linii de ghidare (6), paralele cu
săgeata.
c. Un cadru rectangular (11), transparent, prevăzut cu o lupă (3 - folosită în diverse
scopuri) şi pe care este gravată săgeata “unghiului de marş” (5). Valoarea de pe rama
mobilă pe care o indică baza săgeţii (2) reprezintă unghiul la care este reglată busola
în momentul respectiv.
Baza şi o parte a cadrului fix (7) sunt divizate în centimetri şi inch-i şi se folosesc la măsurarea
unor distanţe pe hartă. Cadrul este prevăzut cu un orificiu (8) pentru ataşarea cordelinei.
- 1 -

--- PAGE 2 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
1 3
2
4
5
6
7
8 9
10
11
Organizare
Traseul de orientare poate fi organizat în mai multe variante, dintre care cele mai răspândite sunt:
1. Orientarea cu harta.
2. Orientarea cu busola.
3. Orientarea cu harta şi busola.
1. Orientarea cu harta – participantul primeşte o hartă specială (in general colorată în 4 sau 5
culori) a unei zone bine delimitate, pe care sunt marcate toate punctele de control. Uneori,
poate exista şi o scurtă descriere a lor (de ex.: “lângă un pin singuratic”, “la baza gardului
viu” s.a.m.d.).
Cercetaşii trebuie să identifice, pe hartă, poziţia punctelor de control şi să găsească cea mai
rapida cale de a le atinge pe toate, în cel mai scurt timp.
Lungimea traseului variază, în funcţie de pregătirea şi vârsta participanţilor, intre 2 şi 10 km,
iar distanţa dintre posturi poate ajunge pana la 1 km.
Pentru a preveni “urmăririle”, competitorii sunt eşalonaţi, la start, în intervale de 5 – 10 min.,
iar terenul de acţiune va fi împădurit, limitând vizibilitatea.
De cea mai mare importanţă este acurateţea hărţii în ceea ce priveşte reprezentarea şi
localizarea punctelor de reper (vârfuri, vai, zone despădurite, construcţii, drumuri etc.). De
aceea, se va lucra numai cu hărţi de dată recentă iar posturile de control vor fi astfel alese
încât să poată fi identificate după repere verificate în teren.
2. Orientarea cu busola – organizatorii vor pregăti, intr-o zona (preferabil împădurita şi cu
diferenţe de nivel apreciabile) un traseu cu ajutorul busolei, astfel încât, la fiecare punct de
control să fie clar marcate unghiul şi distanţa pana la punctul următor. Prima indicaţie de
acest gen se va primi în momentul şi la locul startului.
Punctele de control vor fi numerotate, iar participanţii vor trebui să găsească, cu ajutorul
busolei şi a indicaţiilor din posturi, direcţia din teren care le permite atingerea lor în ordinea
stabilită.
- 2 -

--- PAGE 3 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Datorită erorilor apărute în aflarea unghiurilor şi a imposibilităţii orientării pe baza punctelor
de reper lungimea unor astfel de trasee nu trebuie să depăşească 5 km, iar distanţa dintre
posturi – 500 m.
Organizatorii trebuie să se asigure, prin vizare inversă (de la postul cu număr mai mare către
cel imediat inferior) de corectitudinea datelor înscrise în punctele de control.
Exemplu: daca intre posturile 2 şi 3 s-a determinat un unghi de 98°, de la postul 3 către
postul 2 viza va trebui să arate 360 – 98 = 262°.
3. Orientarea cu harta şi busola – este cea mai complexă şi mai atractivă formă a orientării
turistice. Participantul (sau echipa) primeşte o hartă asemănătoare cu cea folosită la
orientarea cu harta, cu deosebirea ca posturile de control vor fi situate la o distanţă suficient
de mare fata de punctele de control pentru a nu permite identificarea lor exclusiv cu ajutorul
hărţii. Descrierea localizării lor lipseşte cu desăvârşire.
De asemeni, fiecare echipă va fi dotată cu o busolă.
Găsirea traseului se realizează în doua etape:
• se va calcula, pe hartă, distanţa şi unghiul dintre punctul de start şi primul punct de control
avut în vedere.
• odată aflată “viza” se identifică, în teren, “unghiul de marş” în mod identic cu orientarea cu
busola.
Procedeul se repetă pentru toate etapele “inter - posturi”. Deoarece acest sistem asigură, prin
complexitatea lui, cea mai exactă metoda de lucru, lungimea traseului poate ajunge la 16 km – un
adevărat hike !
Securitate
(cid:57) înainte de eveniment, organizatorii verifică acurateţea hărţilor şi a indicaţiilor din posturi.
(cid:57) aria de desfăşurare trebuie să fie cât mai clar delimitata (drumuri, văi mari, înălţimi) astfel
încât participanţii să realizeze momentul în care sunt în pericol de a ieşi din suprafaţa de
concurs.
(cid:57) interzicerea folosirii (mai ales în zonele des împădurite) a şorturilor şi a tricourilor cu mânecă
scurtă. De asemeni, în caz de vreme nefavorabilă, se vor verifica îmbrăcămintea de protecţie
şi încălţămintea folosită.
(cid:57) sunt indicate folosirea unei mape de protecţie pentru hartă şi dotarea fiecărei patrule cu un
fluier.
Un post de control poate arăta în multe moduri, în funcţie de
calitatea şi importanţa concursului, materialele disponibile,
pregătirea participanţilor, caracteristicile zonei de desfăşurare
etc. În principal, însă, ele se compun din doua elemente:
• un steguleţ sau panou viu colorat, vizibil de la mare
distanţă, plasat pe trunchiul unui copac sau direct pe sol.
• un element de identificare, care să certifice atingerea lui de
către participanţi. Acesta poate fi un cod, care trebuie
copiat pe fisa de concurs, sau un compostor – altul pentru
fiecare post în parte – cu care se perforează fişa în locul
destinat respectivului post.
- 3 -

--- PAGE 4 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Fişa de concurs are şi ea nenumărate forme însă, în general, ea trebuie să cuprindă:
• numele patrulei şi / sau al cercetaşilor participanţi.
• timpii de plecare şi respectiv sosire.
• locuri pentru fiecare post (pentru compostare sau scrierea codurilor).
10 sfaturi pentru orientaristul incepator
1. Înainte de a pleca, studiază cu atenţie harta şi legenda
Familiarizează-te cu forma generală a terenului şi cu dispunerea principalelor puncte de reper.
Mai târziu s-ar putea să nu mai dispui de timp pentru a te întreba care-i dealul şi care-i valea,
care-i mlaştina şi care-i păşunea etc.
2. Gândeşte logic şi alege cea mai eficienta opţiune
Tehnica orientării se bazează pe planificarea corectă a traseului prin toate punctele de control.
Deseori, este mai uşor să urmăm un drum sau o potecă şi apoi să cotim spre un post, decât să
străbatem un desiş sau o mlaştină urmând viza directă.
3. Nu te gândi la orientarea în teren ca la un concurs
Nu este o competiţie împotriva timpului, ci cu tine însuti, alături de alţii. Echipa (sau persoana)
pe care doreşti s-o depăşeşti poate pierde zeci de minute în lupta cu dificultăţile terenului si, deşi
foarte bine pregătit fizic, poate să sfârşească la o ora după tine. Orientarea nu este atletism.
4. Nu alerga cu viteza maxima
Un parcurs de orientare turistica trebuie încheiat ca şi o masă bună: cu convingerea ca ţi-ar mai
face plăcere încă o îmbucătură. Nu trebuie să te simţi epuizat nici un moment.
5. Nu te opri
Asigura-ţi pauze pentru respiraţie ori de cate ori simţi nevoia, însă continua să te deplasezi, chiar
daca o faci “la pas”.
6. Nu te opri daca simţi ca te-ai rătăcit
Întoarce-te la ultima poziţie cunoscută şi încearcă să te re-orientezi de acolo.
7. Nu alerga “la inspiraţie”
Utilizează harta în permanenţă, chiar şi pe poteci. În pădure, foloseşte cât se poate de des busola.
8. Nu te grăbi
Nu te precipita să părăseşti un post de control. Plănuieşte-ţi cu grija şi calm traseul către
următoarea locaţie.
9. Nu alerga fără sa-ţi numeri paşii
Încearcă să afli care îţi este viteza normală de deplasare şi de câţi paşi ai nevoie pentru a acoperi
o anumita distanţă. Odată stăpânite aceste deprinderi, îţi va fi mai uşor sa-ţi determini poziţia în
teren sau când înaintezi pe o poteca.
10. Nu considera niciodată ca tu ai dreptate, în timp ce harta şi busola se înşeală amândouă
O atenţie constanta acordata hărţii şi punctelor de reper pe care le întâlneşti va evita ajungerea la
această concluzie.
Harta
Harta este reprezentarea unei suprafeţe de teren ca şi cum ar fi privită de la mare înălţime.
- 4 -

--- PAGE 5 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Exista patru componente care fac ca o hartă să devină utilă:
- scara
- reprezentarea Nordului
- semnele convenţionale
- o metodă pentru a marca înălţimile
1. SCARA harţii reprezintă raportul dintre o
distanţă măsurata intre doua puncte pe hartă
şi distanta reală, măsurată intre aceleaşi
puncte, în teren.
La scara de 1:10.000, un centimetru măsurat
pe harta va reprezenta 10.000 cm (100m)
distanta în teren. Scara se găseşte notată pe
marginea hărţii, într-unul dintre cele trei
moduri descrise mai jos:
- “relaţie” – ex. 1 km = 10 cm.
- “raport reprezentativ” – ex. 1: 10.000
- “scara lineară” divizata în kilometri,
dintre care unul este subdivizat în
sute de metri
N magnetic N geografic
2. REPREZENTAREA NORDULUI
Hărţile se bazează întotdeauna pe
Nordul Geografic, adică linia
Nordului este considerată ca fiind
dreapta care uneşte un anumit punct
de pe suprafaţa globului terestru cu
Polul Nord Geografic.
Pe de altă parte, acul magnetic al
busolei este atras de Centrul
Magnetic al Pământului, aşa numitul
Pol Nord Magnetic, aflat undeva în
Golful Hudson şi care se deplasează
lent în fiecare an. Unghiul format
intre direcţia Polului Nord Geografic
şi cea a Polului Nord Magnetic se
numeşte “declinaţie magnetică” şi
măsoară, în prezent, cca. 8° vest.
Declinaţia se micşorează cu aproape
1°, la fiecare 7 ani.
In spaţii relativ mici, acest unghi nu prezintă importanţă, însă pentru distanţe considerabile
sau în cazurile în care se impune o acurateţe deosebită, el trebuie luat în calcul iar
măsurătorile trebuie corectate cu valoarea declinaţiei magnetice “la zi”.
- 5 -

--- PAGE 6 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Nordul Geografic este reprezentat pe hartă printr-o săgeata plasată undeva pe cadrul ei. Ea
este, uneori, secondată de o linie întreruptă, care reprezintă direcţia Nordului Magnetic, între
ele fiind marcat unghiul declinaţiei magnetice. Dacă săgeata indicatoare lipseşte, se
presupune ca marginea harţii este orientata de la Sudul Geografic (partea de jos) către Nordul
Geografic (partea de sus).
3. SEMNELE CONVENTIONALE sunt folosite pentru a indica anumite repere din teren care
pot sau nu pot fi reprezentate la scara hărţii (păduri, mlaştini, construcţii, drumuri, lacuri
etc.). Ele diferă de la hartă la hartă însă sensul lor este, de regula, uşor de identificat. În orice
caz, explicaţia fiecăruia o putem găsi intr-o “legendă” aflată undeva la marginea hărţii.
4. REPREZENTAREA
INALTIMILOR
Harta pe care o privim este plană,
însă terenul pe care ea îl reprezintă,
nu.
De aceea, pentru a ne putea forma o
imagine cât mai corectă asupra
reliefului din realitate este necesară o
oarecare reprezentare a înălţimilor.
Cea mai utila şi mai des folosită
metodă este cea a contururilor sau a
curbelor de nivel.
Curba de nivel este o linie care
uneşte toate punctele aflate la aceeaşi
înălţime faţă de nivelul marii
(considerat ca altitudine 0). De
regulă, curbele de nivel sunt marcate
pentru fiecare 100m, astfel încât un
punct reprezentat intre liniile de 500
şi 600 înseamnă că are o altitudine
absolută intre 500m şi 600m.
Exista şi hărţi cu linii de contur
pentru fiecare 20m, sau cu linii de
contur de 100m iar având pentru
anumite porţiuni, cu un relief special,
curbe de nivel ajutătoare, de 50m.
Metoda contururilor permite o
apreciere exactă a reliefului
reprezentat pe hartă.
- 6 -

--- PAGE 7 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25 26 27
1 – platou, 2 – rapa, 3 – versant, 4 – piciorul pantei, 5 – gatul seii, 6 – creasta, 7 – vale, 8 – originea
vaii, 9 – depresiune, 10 – sa, 11 – schimbare de panta, 12 – stanca, 13 – pisc, 14 – linie de creatsa, 15
– firul vaii (talveg), 16 – ravena, 17 – pinten, 18 – varf, 19 – caldare, 20 – groapa, 21 – palnie, 22 –
ses, 23 – gura vaii, 24 – colina, 25 – movila, 26 – alunecare de teren, 27 – mamelon,
- 7 -

--- PAGE 8 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Evident, există multe alte moduri de a
reprezenta înălţimile, uneori utilizate ca
atare, iar alteori în combinaţie cu metoda
curbelor de nivel.
Un astfel de exemplu este “sistemul de
culori”, care indică altitudinea printr-o
coloraţie pornind de verde deschis,
continuând cu nuanţe din ce în ce mai
închise, trecând la maro deschis şi apoi din
ce în ce mai închis (reprezentând înălţimi
mici şi respectiv, altitudini din ce în ce mai
mari).
Pentru altitudinile negative – adâncimile marilor şi oceanelor – se porneşte de la albastru închis
către bleu. “Codul” culorilor şi corespondenţa lor în cifre absolute se găsesc descrise undeva, pe
rama hărţii. Aceasta metodă nu este foarte exactă în determinarea înălţimilor, însă poate oferi o
imagine plastică asupra conformaţiei terenului.
Utilizarea busolei
Orientarea harţii cu ajutorul
busolei
Se foloseşte pentru cazurile în care
se ia în calcul valoarea declinaţiei
magnetice:
1. Se roteşte rama mobilă pana când
gradaţia corespunzătoare valorii
declinaţiei magnetice întâlneşte
săgeata unghiului de marş.
2. Se aşează busola pe hartă, astfel
încât marginea ei să fie paralelă
cu linia Nordului Geografic
reprezentat pe harta, iar săgeata
unghiului de marş să fie orientată
către Nordul harţii.
3. Se rotesc harta şi busola împreună, pana când jumătatea roşie a acului magnetic se suprapune
cu săgeata Nordului reprezentată pe baza circulară şi indica Nordul de pe rama mobilă.
In acest moment harta este, practic, corect orientată.
- 8 -

--- PAGE 9 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Găsirea unghiului dintre o direcţie de pe harta (de la punctul A la B) şi direcţia Nord sau
calcularea “azimutului” punctului B
1. Cu ajutorul unui creion bine
B ascuţit, trasăm uşor o linie
care să unească punctele “de
plecare” (A) şi respectiv “de
sosire” (B).
A 2. Se plasează busola pe hartă,
astfel încât marginea ei să se
suprapună cu linia care
uneşte cele doua puncte, iar
Linii de săgeata unghiului de marş să
ghidare fie orientata spre punctul pe
care îl consideram “de sosire”.
3. Se roteşte rama mobilă pana când liniile paralele ale bazei circulare sunt paralele cu direcţia
Sud-Nord a hărţii, iar săgeata Nordului din bază este orientată către Nordul harţii.
4. Valoarea, în grade, indicată de săgeata unghiului de marş pe rama mobilă reprezintă azimutul
punctului B (de sosire) - mărimea unghiului realizat de dreapta AB cu direcţia Nord.
Găsirea unei direcţii pe harta (sau a poziţiei unui punct X fata de un punct A), daca se
cunoaşte azimutul (si distanta AX)
Se face, în principiu, inversând algoritmul prezentat mai sus.
1. Se roteşte rama mobilă a busolei până când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea
azimutului.
2. Se fixează busola pe hartă, cu una dintre laturile lungi atingând punctul de plecare (A) în
punctul 0 de pe riglă şi se roteşte până când liniile paralele ale bazei circulare devin paralele
cu direcţia Sud-Nord a hărţii iar săgeata Nordului din ramă este orientată către Nordul harţii.
3. Se trasează o linie în lungul riglei şi, dacă se cunoaşte distanţa, folosindu-se scara harţii, se
poate determina exact poziţia punctului de sosire (X).
Găsirea azimutului unui punct de reper din teren
1. Cu faţa către reper, se roteşte busola
până când săgeata unghiului de marş
este orientată exact către punctul
vizat.
2. Fără a mişca busola, se roteşte rama
mobilă pana când jumătatea roşie a
acului magnetic se suprapune exact
peste săgeata Nordului din bază.
3. Se citeşte valoarea unghiului indicat
de baza săgeţii unghiului de marş =
azimutul reperului ales.
- 9 -

--- PAGE 10 ---
ORGANIZATIA NATIONALA “CERCETASII ROMANIEI”
ECHIPA NATIONALA DE PROGRAME
Găsirea unui reper în teren, cunoscând azimutul
Este, din nou, o inversare a algoritmului prezentat anterior.
1. Se roteşte rama mobilă pana când baza săgeţii unghiului de marş indică valoarea azimutului.
2. Cu busola poziţionată la înălţimea taliei, ne rotim până când jumătatea roşie a acului
magnetic se suprapune exact peste linia Nordului din bază.
3. Se caută, la o distanţa convenabila, un punct de reper situat exact pe linia imaginară pornită
de-a lungul săgeţii unghiului de marş.
In cazul orientării turistice, dacă distanta intre posturi este prea mare pentru a ne putea lua un
singur punct de reper, operaţia se repetă odată ajunşi la reperul intermediar ales (evident, cu
aceeaşi valoare a azimutului).
Pentru busolele prevăzute cu oglindă sau pentru orientariştii avansaţi, poziţia busolei în timpul
alegerii reperului poate fi la înălţimea ochilor. Vizarea se face, în acest caz, fie prin cătarea
specială (la busolele militare cu oglindă) fie printre firele paralele ale şnurului busolei (pentru
busolele sportive).
Un exercitiu cu busola
1. Plasaţi un punct de reper (ţăruş) înfipt
intre picioare.
2. Vizaţi un azimut de, să zicem 40° şi
urmaţi aceasta direcţie pentru 100 de
paşi.
3. Opriţi-vă şi adăugaţi 120° la cele deja
vizate. Fixaţi, deci, busola la 160° şi
mergeţi alţi 100 de paşi.
4. Opriţi-vă şi adăugaţi, din nou, 120°
vizând, deci, 280°. Fixaţi busola şi
urmaţi viza pentru 100 de paşi.
Dacă aţi folosit corect busola şi aţi estimat
perfect distantele, ar trebui să aveţi ţăruşul
între picioare.
S-ar putea să nu reuşiţi de la prima încercare, aşa că puteţi relua exerciţiul, considerând un alt
unghi iniţial, însă adăugând întotdeauna 120° la fiecare schimbare de direcţie şi efectuând acelaşi
număr de paşi după fiecare vizare.
Nu uitati:
(cid:153) Busola este foarte sensibilă la orice forma de magnetism. Feriţi-vă s-o utilizaţi lângă şinele
de cale ferata, depozitele de fier vechi sau chiar lângă inelul de la eşarfa.
(cid:153) Ori de cate ori este necesar şi posibil, trebuie luată în calcul valoarea unghiului declinaţiei
magnetice.
(cid:153) Se va evita lucrul cu busola pe timp de furtună cu descărcări electrice sau în apropierea
liniilor electrice de înaltă tensiune.
- 10 -