SOURCE: /mnt/d/GoogleDrive/Cercetasi/carti-camp-jocuri/Ghid de integrare a persoanelor vulnerabile.pdf CONVERTED: 2025-01-11 ================================================== --- PAGE 1 --- Ghid de integrare a persoanelor vulnerabile în activități cercetășești Daniela Stroia Motto: Eu sunt cercetaș cutezător Vreau să descopăr al vieții miraj Prin orizont mă poartă dorul arzător Iubirea de lumină o port în bagaj. (Floare Petrov) --- PAGE 2 --- ECARO/PCA20225620 being funded by UNICEF Autor Daniela Stroia Coordonator proiect UAct Oana Moroșanu Design Grafic/ Editare Andreea Chirilă, Centrul Local Vest, Cluj-Napoca --- PAGE 3 --- INTRODUCERE Prezentul ghid se adresează voluntarilor adulți și liderilor din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, precum și profesioniștilor care lucrează cu copii și tineri (educatori, lucrători de tineret, asistenți sociali, profesori, psihopedagogi, animatori) în special în cadrul unor activități non-formale. Ghidul poate fi folosit îndeosebi de persoane care au pregătire de bază și oarecare experiență în domeniul educativ și care sunt dornice să lucreze cu copii și tineri, indiferent de mediul de rezidență al acestora, de religie, etnie, de tipul de familie din care provin, de orientare sexuală, dacă sunt sau nu migranți sau refugiați. Ghidul cuprinde 4 seturi a câte 10 activități cu durata de 2-3 ore fiecare, adresate copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani, 19- 23 de ani. Fiecare scenariu de activitate din ghid conține 1- 2 exerciții introductive, un exercițiu de introducere a temei, 1- 2 propuneri de dezvoltare și aplicare a temei, precum și un moment de evaluare a activității. --- PAGE 4 --- Scopul ghidului este de a pune la dispoziția celor interesați scenarii utile de lucru cu copiii și tinerii, pentru a facilita integrarea acestora, implicarea și participarea în activități cu caracter formativ, contribuie la dezvoltarea și adaptarea acestora la solicitările prezentului. Obiectivele ghidului sunt: oferirea de informații actuale, clare, concise; asigurarea unui sprijin în organizarea unor activități de succes cu copiii și tinerii; structurarea unor activități cu grad diferit de complexitate, care să se potrivească cât mai multor grupuri de beneficiari; cuprinderea unor teme diverse, cu accent atât pe dezvoltarea fizică, cât și cognitivă emoțională socială spirituală a beneficiarilor. La activitățile propuse de prezentul ghid pot participa copii și tineri din categorii vulnerabile, astfel: cei din familii care trăiesc din venitul minim garantat cei care trăiesc în locuințe supraaglomerate cei care provin din centre de plasament sau locuințe de tip familial care au părăsit sistemul de protecție a copilului cei cu dizabilități de orice fel cei care au abandonat timpuriu școala cei care aparțin diferitelor etnii cei cu dependențe de droguri sau de alcool cei aflați anterior în detenție cei fără adăpost, cei care suferă de boli care le influențează viața profesională și socială (HIV/SIDA, cancer) imigranți victimele abuzului sub toate formele lui sau neglijării cei care au părinții plecați la muncă în străinătate refugiați și cei care solicită azil victime ale traficului de persoane cei care trăiesc în comunități izolate, etc. Multe dintre scenariile propuse au fost aplicate și au primit un feedback pozitiv din partea grupului țintă. --- PAGE 5 --- LUPIȘORI copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani Activitatea I Ariile de dezvoltare Fizică, socială, intelectuală, afectivă, spirituală Denumirea activității Primul pas Loc de desfășurare În interior. Este indicat ca spațiul să fie cât mai degajat, iar scaunele, pernele sau salteluțele să fie aranjate în formă de cerc, pentru a permite o comunicare facilă între participanți. Durata 2 ore Participanți O patrulă ( 4-9 lupișori) și un grup de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile) Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să comunice astfel încât să fie bine înțeleși – să aplice corect regulile jocurilor – să abordeze situațiile ivite într-o manieră optimistă – să își consolideze încrederea în sine Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în interior. Cu toate acestea, ne bucurăm că suntem cu toții îmbrăcați ca și cum am face activități în natură, în haine lejere. --- PAGE 6 --- Vă propun jocul de start: ”Nume și mișcare” Etapa 1: În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și arată o mișcare de dans preferată. Exemplu: Sunt Maria și îmi place să fac valuri din brațe. Etapa 2: În continuare, adultul coordonator rostește un nume, iar grupul repetă numele și execută mișcarea asociată. Jocul se încheie când grupul a executat toate mișcările preferate ale participanților. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”Albinuța” Jocul se desfășoară în cerc, cu un copil în mijlocul acestuia. Pe tot parcursul jocului, copiii vor purta numele celui aflat în dreapta lor. Coordonatorul începe jocul cu afirmația: ”O albinuță zboară la ... (numele unei persoane din cerc). Persoana strigată va trebui să răspundă repede: ”Albinuța a zburat la ...(numele altei persoane din cerc), înainte ca persoana din mijloc să ajungă la el și să-l atingă. Dacă albinuța a fost atinsă, va face schimb de locuri cu persoana din mijloc. Atenție: numele copiilor din cerc nu sunt ale lor, ci ale vecinului din dreapta. Recomandare: e bine să se facă 2-3 ture de probă la început, pentru a ne asigura că jocul a fost bine înțeles de copii. Durata aproximativă a jocului: 10 minute Acum că ne cunoaștem mai bine, --- PAGE 7 --- haideți să desenăm împreună. Activitatea noastră se numește ”Desen- Ștafetă” Materiale necesare: foi mari de desen, bandă scotch, carioci 1.Copiii participanți se împart în 4-5 echipe prin tragere la sorți sau prin numărare. 2.După formarea echipelor, fiecare din acestea se așază în șir indian. La distanță de 4-5 m în fața lor, foile de desen se prind de un perete. Fiecare echipă trebuie să realizeze pe foaie un desen care să reprezinte ceva. 3.Se pot face câteva exerciții de încălzire a degetelor și palmelor (boboc-floare, ploaia bate tare, etc). 4.Markerul trece de la un participant la altul în ritm de ștafetă, iar fiecare membru al echipei desenează doar un semn pe foaie. În timpul jocului echipa nu are voie să discute despre conținutul desenului. 5.Când desenele sunt finalizate, toți participanții sunt apreciați și invitați să participe la discuții. 6.Acestea se vor desfășura cu copiii așezați în fața desenelor și vor viza întrebări ca: ● Ce v-a plăcut la acest exercițiu? ● Ce nu v-a plăcut? ● Ce semnifică desenul vostru? ● Cum a fost să lucrați împreună? Durata aproximativă a acestei activități: 30 de minute Ar putea urma o scurtă pauză de hidratare/ fruct. (10 minute). După socializarea liberă din timpul pauzei, vor primi fiecare carduri ce reprezintă copii desfășurând individual sau împreună diferite activități (sporturi, arte, drumeții, hobbyuri, etc.). --- PAGE 8 --- Participanții vor fi invitați să prezinte cardul și să spună dacă activitățile pot fi făcute cu copiii pe care nu-i cunosc încă, cu cei care nu vorbesc aceeași limbă, au altă religie, etc. cardurile prezentate sunt afișate alături de desenele realizate împreună, pe o coală separată, o ușă, un alt suport aflat la dispoziția noastră. Continuăm activitatea noastră cu un joc în care vom realiza un copil gigant din corpurile copiilor participanți. 1.Copiii se întind pe podea astfel încât să formeze o siluetă gigantică, având drept coordonator pe unul dintre ei. Exemplu: 2 sau 4 copii devin picioarele copilului gigant, în funcție de mărimea grupului. 2.Odată sarcina reușită, copilul gigant va avea de rezolvat următoarele probleme: îți este somn: freacă-te la ochi o minge se află lângă mâna ta: dă-o mai departe, spre cealaltă mână, apoi către picioare, pe rând ți-a căzut șapca: apleacă-te și pune-o înapoi pe cap te striga un prieten: salută-l tropăind din picioare ți-e foame: mănâncă un biscuit 3. Participanții trebuie să acționeze în funcție de ce face de obicei fiecare parte a corpului. Au voie să comunice între ei, dar numai în șoaptă. Durata jocului: aproximativ 30 minute Materiale necesare: o minge, șapcă, biscuiți Discuții propuse: - Ce sarcină a fost mai ușor de făcut? De ce? - Ce sarcină a fost mai greu de făcut? de ce? - Cum ar fi fost dacă ați fi comunicat tare, nu în șoaptă? - Care a fost momentul vostru preferat? Ne apropiem de încheierea activității noastre și ne așezăm din nou în cerc. Pentru că ne-am cunoscut și ne știm numele vom face un tur al numelor... --- PAGE 9 --- Fiecare participant își strigă numele fără ultima silabă, iar restul participanților strigă ultima silabă în cor. Pe rând, fiecare copil arată folosind mâna dreaptă cât de mult i-a plăcut activitatea: mâna dreaptă ridicată deasupra capului - activitatea i-a plăcut foarte mult mâna dreaptă întinsă în față- activitatea i-a plăcut destul de mult mâna dreaptă pe lângă corp- activitatea i-a plăcut destul de puțin La final, copiii sunt serviți cu biscuiți sau alte recompense și se face o fotografie de grup. --- PAGE 10 --- Activitatea II Ariile de dezvoltare Fizică, emoțională, socială, intelectuală, spirituală Denumirea activității La pas prin natură Loc de desfășurare În exterior. Este indicat ca spațiul să fie unul accesibil tuturor (un parc mai mare, un spațiu verde/ pădure din apropierea orașului la care se poate ajunge folosind transportul în comun) Durata 2 ore în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4-9 lupișori) și un grup de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și corect Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit pentru drumeție. --- PAGE 11 --- Vă propun jocul de start: ”Eu sunt ...si am ...” 1.În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și prezintă un obiect preferat din rucsac- gustare, șapcă, etc. 2.Obiectul preferat rămâne la vedere. 3.În continuare, adultul coordonator rostește numele unui participant, iar grupul spune numele obiectului adus. Exemplu: Sunt Alex și am o șapcă albă. 4.Jocul se încheie când grupul a denumit toate obiectele aduse de participanți. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”Watan Chu: https://youtu.be/nVM2wYf1Q88” 1.Jocul se desfășoară în cerc, cu un coordonator. 2.Pe tot parcursul jocului, copiii imită mișcările și vorbele coordonatorului. 3.Se lucrează în ritm lent, apoi alert, apoi în șoaptă, cu voce tare, etc. Recomandare: e bine să se facă o tură de probă la început, pentru a ne asigura că mișcările au fost bine înțelese de copii. Durata: aproximativ 10 minute Acum, că ne-am încălzit vocea și corpul, haideți să privim împreună în jurul nostru. Copiii vor identifica elementele naturale prezente. Toate răspunsurile sunt apreciate. Apoi va fi anunțat jocul. Jocul nostru se numește ” Eu și copacul” Materiale necesare: eșarfe 1.Copiii participanți sunt legați la ochi cu eșarfe și duși fiecare în preajma câte unui copac. --- PAGE 12 --- 2. Li se spune că acest copac este un nou prieten și că trebuie să îl cunoască cât mai bine posibil, astfel: - bate palma cu el, cu grijă, pentru că are un trunchi puternic - îmbrățișează-l, cât poți de tare, chiar dacă este mai înalt - faceți cunoștință, chiar dacă nu îți va răspunde cu vorbe. 3. După maxim 5 minute copiii sunt adunați în grup în poziția lor inițială și sunt rugați să-și scoată eșarfele de la ochi. Apoi sunt invitați să-și caute și să își găsească prietenul copac. Important: e bine să existe observatori care să noteze în dreptul cărui copac a fost așezat fiecare copil, pentru a se evita confuziile. 4. După momentul de recunoaștere al prietenilor copaci, participanții sunt rugați să spună ce le-a plăcut cel mai mult din activitate. Durata: aproximativ 20 minute Scurtă pauză pentru hidratare și socializarea liberă. Copiii participanți sunt încurajați să împartă apa cu copacul prieten dacă ei consideră că este cazul. Durata: aproximativ 10 minute 5. Construiește adăpostul. După pauză, copiii vor fi împărțiți în 4-5 echipe prin tragere la sorți. Biletele pentru tragerea la sorți vor conține imagini cu v viețuitoare frecvent întâlnite în acea zonă ( de exemplu: iepure, arici, șoarece de câmp, vrabie, vulpe). Activitatea va consta în crearea unui adăpost din elemente naturale, adăpost adecvat viețuitoarei fiecărei echipe. Copiii vor fi încurajați să colecteze materiale potrivite, fără a distruge spațiul verde, dar folosind toate resursele existente (crenguțe, pietricele, pene, pământ, iarbă uscată, mici scorburi deja existente, etc.). 6. La finalul lucrului, toți copiii vor fi încurajați, apreciați și invitați să prezinte ce au lucrat. 7. După ce toate echipele au vizitat toate adăposturile, copiii se adună în cerc, pe iarbă și răspund la următoarele întrebări: Ce a fost mai ușor de realizat? Ce parte vi s-a părut cea mai grea? Azi ați ajutat viețuitoarele, dar cum ați putea ajuta pe viitor oamenii aflați în dificultate? --- PAGE 13 --- Momentul de evaluare: Copiii sunt invitați să alerge spre unul din spațiile indicate de adulții coordonatori astfel: Spațiul fierbinte: activitatea mi-a plăcut foarte mult Spațiul călduț: activitatea mi-a plăcut destul de mult Spațiul rece: activitatea nu prea mi-a plăcut La final, copiii sunt recompensați ( dulciuri, stickere, alte obiecte, în funcție de posibilități). Se poate face o fotografie de grup. --- PAGE 14 --- Activitatea III Ariile de dezvoltare Emoțională, socială, intelectuală, spirituală și a caracterului Denumirea activității O carte pas cu pas Loc de desfășurare În interior, Este de preferat un spațiu luminos, spațios și confortabil, cu scaune sau pernuțe. Durata 2 ore Participanți O patrulă ( 4-9 lupișori) și un grup de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să interacționeze politicos cu cei din jur – să relaționeze în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționează responsabil, contribuind la un climat de colaborare în cadrul grupului – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să aprecieze potențialul fiecărui participant Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în interior. Este foarte bine că suntem împreună, în număr atât de mare, că ne putem juca, putem vorbi și putem descoperi. --- PAGE 15 --- Vom începe cu jocul: ”Mă numesc..., iar litera mea preferată este ...” 1.În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și litera preferată. Toți participanții, inclusiv cel care se prezintă realizează din brațe forma literei respective (brațele încrucișate în formă de X, un braț ridicat deasupra capului, cu pumnul strâns, în forma de I, etc). Exemplu: Sunt Ioana și îmi place litera A, pentru că pe prietena mea o chema Ada. 2.Jocul se încheie după prezentarea tuturor participanților. Din litere alcătuim cuvinte, iar din cuvinte, propoziții. Propozițiile frumoase ajung în cărți. Durata: aproximativ 15 minute Vom continua cu jocul energizant ” Cartea magică” *adaptare după bansul: Zarul Magic: https://youtu.be/jGiIERN5YXY 1.Jocul se desfășoară în cerc, cu un coordonator care stă alături de participanți, în cadrul acestuia. 2.Pe tot parcursul jocului, copiii imita mișcările coordonatorului. Recomandare: e bine să se repete jocul, pentru a ne asigura că mișcările au fost bine înțelese de copii. Eventual, un copil poate deveni coordonatorul de joc. Durata: aproximativ 10 minute Copii, vouă vă plac poveștile? Azi vom afla o poveste interesantă despre un copil și un copac. Povestea se numește Dealul înclinat. A fost odată ca niciodată, dar nu demult, ci acum în zilele noastre, un băiat. Într-o zi, el a plecat plângând de pe strada lui, care se afla la marginea orașului. Era foarte trist și nu avea cu cine să vorbească, așa că a alergat cât a putut de departe. După un timp, s-a simțit obosit și s-a așezat pe iarbă. În jurul lui nu mai erau case și nici copaci. Aceștia fuseseră tăiați demult, pentru a fi transformați în mobilă sau în hârtie. --- PAGE 16 --- Se afla pe un deal diferit de toate dealurile pe care le văzuse până atunci. El se înălța drept până la jumătate, apoi se înclina atât de mult spre dreapta, încât ai fi zis că se va prăbuși curând. Băiatul nu a observat dealul, doar s-a așezat pe iarba ce îl acoperea și a plâns. Dealul era deja foarte îngrijorat să vadă un băiat atât de singur și atât de trist. - Cu ce te pot ajuta? a întrebat dealul - Bună ziua, dealule. Tu poți vorbi? i-a răspuns băiatul cu o întrebare. - Desigur, eu vorbesc mai ales cu copiii. Dar ei nu mai vin atât de mult pe aici de ceva vreme. Am înțeles că sunt ocupați cu altfel de jocuri, care se joacă în casă. Ce te supăra? - Îmi cer scuze că te-am deranjat. Colegii mei de clasă mă necăjesc, a oftat băiatul. Râd de hainele și de ghiozdanul meu. spun mereu că nu mă descurc la școală. - Interesant! a exclamat dealul. Eu te-am văzut alergând din depărtare până aici și am observat că ești politicos. Colegii tăi sunt norocoși că ești cu ei în clasă. - Îmi pare rău să-ți spun: nu am niciun prieten printre ei. Sunt mereu rai cu mine. - Înțeleg, înțeleg. Pot să-ți povestesc acum despre mine? Sunt sigur că te ar ajuta. - Mulțumesc. Te ascult. - Mai demult, pe aici erau și alte dealuri și mulți copaci. Mereu râdeau de mine copacii și dealurile din jur, de baza mea subțire și de vârful înclinat, de faptul că pe mine nu crește niciun copac. Eram mereu trist și plângeam, dar fără să mă vadă ei. Apoi, fabrica de lemne a cumpărat acest teren și a tăiat toți copacii. De atunci , ploile și zăpada și vântul au tot spălat dealurile din jur, terenul lor a alunecat, până când au devenit câmpia pe care o vezi acum. Nu le-am mai auzit glasurile și cuvintele răutăcioase. Am rămas aici aproape neschimbat, pentru că ploaia și zăpada alunecau de pe mine fără să-mi facă rău. Oamenii care veneau pe aici spuneau că am o formă interesantă și că pot fi un monument al naturii. - Te-ai simțit uneori singur fără celelalte dealuri? Și fără copaci? a întrebat băiatul. - La început da. Numai că am privit cu atenție în jurul meu și am zâmbit. - Cum așa? - Urcă și tu până în cel mai înalt punct al meu și vei vedea, l-a încurajat dealul. Băiatul și-a adunat puterile și a tot urcat. Era obosit, dar simțea că va vedea ceva uimitor. Dincolo de dealul pe care se afla, până în depărtare, , se aflau alte câteva dealuri înclinate. Iar cel mai minunat lucru, era că pe fiecare deal se află câte un copil, băiat sau fată și îi făceau semne prietenoase cu mâna eroului nostru. --- PAGE 17 --- 1.Povestea este citită de un adult. Copiii stau confortabil pe scaune sau pe pernuțe. 2.Ca variantă, dacă există 3 adulți la activitate, unul dintre ei va fi povestitorul, un altul copacul, iar al 3-lea copilul. Copiii participanți vor juca rolul copiilor din poveste, fiind cei care spre final vor zâmbi și vor face semne de salut. 3.După citirea poveștii, participanții sunt rugați să spună ce le-a plăcut cel mai mult din poveste și să răspundă la întrebări: când te-ai simțit precum copilul din poveste? cine te-a ajutat atunci? pe cine ai putea ajuta tu dacă ar avea nevoie? Durata: aproximativ 25 minute Pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Copiii participanți sunt încurajați să împartă gustările între ei. Durata: aproximativ 15 minute Cartea mea. După pauză, copiii vor fi împărțiți în 6 echipe prin tragere la sorți. Biletele pentru tragerea la sorți vor conține imagini decupate din reviste cu: plante, animale, copii, adulți, peisaje din natură, spațiul cosmic. 1.Activitatea va consta în construirea unei cărți din elementele puse la dispoziție: decupaje din cărți, reviste vechi, pliante, reclame, foarfecă, lipici, bandă scoci carioci, etc. 2.Copiii vor primi suficient timp la dispoziție pentru lucru, iar adulții vor fi la dispoziția lor dacă au nelămuriri sau nevoie de ajutor. 3.Atunci când cărțile vor fi finalizate, toți participanții vor fi invitați la Târgul de carte. Pe rând, echipele își vor lansa cartea: vor prezenta echipa de lucru, numele cărții, povestea din spatele cărții (cum au lucrat), dar și povestea din carte. 4.Fiecare lansare va fi încurajată și aplaudată. Cărțile realizate vor fi expuse alături de cartea citită într-un loc vizibil. --- PAGE 18 --- Întrebări și discuții: cunoașteți o persoană care ar putea deveni eroul unei cărți? dacă ați fi un personaj într-o carte, ce fel de personaj ați fi? Durata: aproximativ 40 de minute La final, copiii vor fi recompensați în funcție de posibilități și se face o fotografie de grup. --- PAGE 19 --- Activitatea IV Ariile de dezvoltare Fizică, socială, intelectuală, a caracterului Denumirea activității Cu pas voios la plimbare Loc de desfășurare În exterior (spațiu verde, parc mai mare) Durata 2 ore în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4-9 lupișori) și un grup de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și controlat Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit cu apă și gustare. --- PAGE 20 --- Vă propun jocul de start: ” Bateți palmele, spuneți-vă numele” 1.Participanții se așează câte 2, față în față. 2.Se începe cu bătutul palmelor clasic: bateți palmele împreună bateți palmele drepte bateți ambele palme bateți palmele stângi bateți ambele palme. spuneți-vă numele, pe rând. 3. Reluați exercițiul, de data aceasta mai repede. 4. Reluați exercițiul, de data aceasta mai încet. 5. Acum, că v-ați cunoscut, dați mâna din joacă astfel: pocnit din degete împreună de 3 ori săriți pe piciorul stâng și atinge-ți-vă laba piciorului drept luați-vă de braț și rotiți-vă loviți-vă ușor pumnii strânși în final, bateți amical din palme ridicând mâna. 6. Jocul se poate repeta până când toți participanții au învățat succesiunea. Se face un tur de galerie cu numele tuturor participanților. Durata: aproximativ 15 minute Vom continua cu jocul energizant ” Popcorn” 1.Se formează un cerc cu toți participanții. Coordonatorul cântă și executa mișcările potrivite, participanții repetă cântecul și mișcările, astfel: Un popcorn stătea într-o oală și începe, începe să sară și sărind și sărind el așa, a început să cânte muzica. și atunci: poki (toți participanții sar o dată în față) și poki poki poki (toți sar de 3 ori în spate) și poki poki poki (toți sar de 3 ori în dreapta) și poki poki poki (toți sar de 3 ori în stânga) --- PAGE 21 --- 2. După ce se cânta o dată cu participanții separați, aceștia se grupează câte 2 repetând cântecul și mișcările împreună. apoi se fac grupuri de câte 4, de câte 8 și apoi tot grupul. De fiecare dată se cântă. Durata: aproximativ 10 minute Acum, că ne-am încălzit vocea și corpul, haideți să privim împreună în jurul nostru. Copiii vor identifica elementele naturale prezente, apoi va fi anunțat jocul. Jocul se numește ” Portretul meu”. Materiale necesare: elemente naturale: plicuri de hârtie, pietricele, frunze, crenguțe, conuri, ghinde, etc 1.Copiii primesc câte un plic de hârtie și sunt invitați să caute bine în jurul lor elemente naturale de mici dimensiuni. 2.Li se explică faptul că vor folosi acestea pentru a realiza un portret al lor, la sol. 3.Sunt încurajați să își lărgească zona de căutare, rămânând în același timp în siguranță. 4.Căutarea se poate face individual sau în grupuri mici, în cadrul cărora copiii se pot sfătui consulta și ajuta să găsească elemente cât mai frumoase și interesante. 5.După ce plicurile sunt suficient de pline, copiii identifică un spațiu plat, degajat, pe care își pot lucra portretul. Vor avea la dispoziție suficient timp pentru a adăuga toate detaliile dorite. 6.După ce copiii au lucrat portretele, vor fi invitați să viziteze pe rând locurile în care au lucrat ceilalți copii, astfel încât la final să fi vizionat toate portretele naturale. ce a fost mai ușor de realizat? care este partea voastră preferată din portret? ce lucruri interesante ați observat la celelalte portrete? câte portrete sunt la fel? De ce oare? dacă portretele ar vorbi, ce credeți că v-ar spune? cum trebuie să ne purtăm cu ele? Dar cu cei care le-au construit? --- PAGE 22 --- Mențiune importantă: copiilor nu le este permis să rupă flori, crengi sau frunze din copaci, arbuști sau din iarbă. ei pot folosi doar ceea ce natura le oferă deja. 7. Sunt încurajate și apreciate toate răspunsurile copiilor. 8. Dacă doresc și consideră, copiii își pot strânge portretul înapoi în plic, pentru a îl duce acasă și a-l reface pe o coală de desen, prin lipire. Durata: aproximativ 50 minute Scurtă pauză pentru hidratare, gustare și socializarea liberă. Copiii participanți sunt încurajați să împartă gustările, în măsura în care acest lucru este sigur din punct de vedere al igienei și toți cei implicați sunt de acord. Durata: aproximativ 15 minute Ștafeta în saci. Materiale necesare: saci destul de încăpători, conuri sau alte marcaje, o suprafață cu iarbă. 1.Copiii sunt împărțiți în 4 echipe prin numărare. 2.Echipele, cu primul participant cu ambele picioare în sac, se așază la linia de start și li se indica marcajele de la capătul pistei. Primul copil trebuie să sară în sac până la marcaj, să-l ocolească și să sară înapoi, pentru a preda ștafeta următorului coechipier. 3.Prima echipă care încheie ștafeta câștigă. Mențiune: copiii trebuie să țină sacul cu cel puțin o mână aproximativ la înălțimea mijlocului altfel sacul va aluneca. 4. După ce ștafeta s-a încheiat, copiii se adună în cerc, pe iarbă și răspund la următoarele întrebări: ce a fost mai distractiv? ce puteați face mai bine? cum a fost să lucrați în echipă? 5. Toate răspunsurile sunt apreciate. Copiii sunt răsplătiți cu aplauze Durata: aproximativ 20 de minute --- PAGE 23 --- Momentul de evaluare: Copiii sunt invitați să pună sau să arate cum a fost întâlnirea pentru ei: copiii sar într-un picior = activitatea mi-a plăcut foarte mult copiii se înclină într-o parte și în cealaltă = activitatea mi-a plăcut destul de mult copiii țin palmele în șolduri = activitatea nu prea mi-a plăcut La final, toți participanții sunt recompensați ( dulciuri, stickere, alte obiecte, în funcție de posibilități) și se face o fotografie de grup. --- PAGE 24 --- Activitatea V Ariile de dezvoltare Fizică, socială, emoțională, intelectuală, de caracter Denumirea activității Pașii muzicali Loc de desfășurare În interior. Este de preferat un spațiu luminos, spațios și confortabil, cu scaune sau pernuțe. Durata 2 ore Participanți O patrulă ( 4 - 9 lupișori) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și corect Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în interior. Ne bucurăm că suntem împreună pentru a ne juca și a învăța, distrându-ne. --- PAGE 25 --- Vă propun jocul de start: ”Eu sunt ...si îmi place melodia ...” 1.În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și fredonează melodia preferată. 2.În continuare, adultul coordonator rostește un nume al unui participant, iar grupul fredonează împreună melodia preferată a acelui participant. Exemplu: Sunt Vali și cânt ”Don’t worry, be happy!” 3.Jocul se încheie când grupul a fredonat împreună toate melodiile. Durata: aproximativ 15 minute Vom continua cu jocul energizant ” Grrrrrr tuuuc boom!” Materiale necesare: o suprafață pe care se pot scrie cuvinte, spațiu suficient pentru ca toți participanții să se simtă confortabil. 1. Coordonatorul scrie următoarele cuvinte, astfel încât toți participanții să le vadă: ana na grrrrr tuuuc boom 2. Coordonatorul citește cuvintele încet și îi invită pe copii să repete. 3. Apoi, coordonatorul crește tonul în intensitate, ajungând la un ritm melodic tare, blând, rapid, rar. Se poate realiza chiar un dans pe ritmul melodic, după câteva repetări. 4. Energizer-ul se va termina cu un mare BOOM comun. Cu toții am învățat cuvinte dintr-o nouă limbă și melodii noi. Durata: aproximativ 10 minute --- PAGE 26 --- Acum că ne-am încălzit vocea și corpul, haideți să ne jucăm Scaunele muzicale pe verticală. 1.Copiii participanți sunt împărțiți în 2 echipe. Fiecare echipă are la dispoziție 4 scaune rezistente. Jocul se desfășoară pe fond muzical. Se poate folosi muzica de la radio, de pe telefon sau cineva poate cânta instrumental sau cu vocea. 2.În loc ca un jucător să iasă din joc când se oprește muzica, toți trebuie să stea cumva pe scaunele disponibile. Copiii trebuie să colaboreze pentru a se asigura că toți au acces la scaune și nimeni nu-și pierde echilibrul și nu cade. Este un joc foarte bun pentru că toți participanții câștigă. Mențiune: dacă echipa s-a perfecționat și toți participanții au găsit un mod de a sta pe scaune, poate fi retras un scaun sau 2, progresiv, pentru ca provocarea să fie și mai mare. Pe tot parcursul jocului, copiii nu au voie să se împingă sau să țipe, ci să se ajute și să comunice în șoaptă. 3. După finalizarea jocului, participanții sunt rugați să spună ce le-a plăcut cel mai mult din activitate. Sugestii de întrebări din partea coordonatorului: care parte a fost cea mai amuzantă? ce lucru a fost mai greu de făcut? câte persoane crezi că ar încăpea de fapt în casa ta?:) Durata: aproximativ 30 minute Scurtă pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Durata: aproximativ 10 minute Statuile muzicale. După pauză, copiii vor fi rugați să se plaseze în sală astfel încât să fie suficient spațiu între ei. 1.Când muzica cânta, toți veți dansa cât de bine puteți. când muzica se oprește, trebuie să rămâneți nemișcați ca niște statui. 2.Oricine se mișcă iese din joc. --- PAGE 27 --- 3. Se face la început o probă: dans, stop, dans, stop. 4. Melodiile propuse vor fi vesele, ritmate, amuzante, din categoria celor cunoscute copiilor în general. 5. După mai multe ture, coordonatorul introduce următoarele cerințe la momentul Statuie: statui zâmbitoare statui cu brațele larg deschise statui plângăcioase statui cu gura plină statui caraghioase statui cu ochii închiși statui răsturnate etc. 6. La final, se face o pauză pentru respiro și copiii spun: ce statuie li s-a părut cel mai amuzant de făcut? ce au înțeles despre mișcare și repaos- cu toții avem nevoie de ambele. Durata aproximativă: 25 minute Orchestra improvizată. Am ascultat azi multe melodii, dar a venit rândul nostru să facem muzică. 1.Copiii sunt trimiși să caute în rucsacurile lor sau în încăpere un obiect care ar putea deveni instrument muzical: creion, jucărie de pluș, coală de hârtie, carte, etc. Orice obiect care nu poate răni copiii este acceptat. 2.Se stabilește un ritm, iar copiii se alătură pe rând, cu instrumentele lor improvizate. 3.Întrebare posibilă: cum a fost să cântați impreună? 4.La final, copiii sunt apreciați și încurajați pentru activitatea depusă. Momentul de evaluare: Copiii sunt invitați să: bată din palme cât mai tare = activitatea mi-a plăcut foarte mult bată din picior = activitatea mi-a plăcut destul de mult dea din cap la stânga și la dreapta = activitatea nu prea mi-a plăcut La final, copiii sunt recompensați ( dulciuri, stickere, alte obiecte, în funcție de posibilități) și se face o fotografie de grup. --- PAGE 28 --- Activitatea VI Ariile de dezvoltare Fizică, emoțională, socială, intelectuală, spirituală Denumirea activității Pași de joc Loc de desfășurare În exterior. Este indicat ca spațiul să fie unul accesibil tuturor (un parc mai mare, un spațiu verde/ pădure din apropierea orașului la care se poate ajunge folosind transportul în comun) Durata 2 ore, în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4 - 9 lupișori) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să comunice adecvat – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și corect Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit cu cele necesare. --- PAGE 29 --- Vom începe cu jocul: ”Eu sunt ... la micul dejun am mâncat ...” 1.În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și spune ce a mâncat la micul dejun. Exemplu: Sunt Alina și am mâncat lapte cu cereale. 2.În continuare, adultul coordonator rostește numele unui participant, iar grupul spune alimentele consumate. 3.Jocul se încheie când turul este complet. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”Aceasta este mâna mea” Jocul se desfășoară în cerc, cu un coordonator Pe tot parcursul jocului, copiii repetă mișcările și vorbele coordonatorului, astfel: Acesta este mâna mea. Cu mâna pot arăta (se arată în mai multe direcții). Cu mâna pot cânta (se cântă cu palma peste gură, ca indienii) Cu mâna pot bate palma (sa bate palma cu copiii vecini) Cu mâna pot saluta (se flutura mâna spre mai mulți copii) Cu mâna pot mângâia (copiii vecini se ating pe umăr sau pe braț, cum este confortabil pentru fiecare) Cu mâna pot aplauda. Variante de rezervă, în cazul în care copiii se cunosc deja: Cu mâna pot ridica (se ridică sau se mimează ridicarea de la sol a unui copil vecin) Cu mâna pot masa (se masează spatele copiilor vecini) Cu mâna mă pot inchina, etc. Durata: aproximativ 10 minute Acum, că ne-am încălzit vocea și corpul, --- PAGE 30 --- haideți să privim împreună în jurul nostru. Copiii vor identifica elementele naturale prezente. Toate răspunsurile sunt apreciate. Apoi va fi anunțat jocul. Jocul nostru se numește ” Casele” Materiale necesare: suprafețe cu pietriș, nisip sau pământ umed. bețe cu care se desenează. 1.Participanții sunt împărțiți în echipe de câte 3, prin numărare. 2.La început, ei vor desena linii pentru a marca pereții casei, desfășurată pe orizontală. vor stabili în echipă dacă doresc o casă mare, modernă sau o casă mică și confortabilă. Pot alege să deseneze și un castel. 3.Apoi vor marca ușile ca să poată intra și ieși. 4.In interiorul casei vor desena camerele. Pot alege să deseneze și un hol de la ușa principală cu uși care dau spre bucătărie, dormitor, camera de joacă sau baie. 5.în continuare, vor mobila casa. Pot desena un tobogan cu apă interior, un șemineu, o masă de ping-pong, un acvariu sau chiar un hamac. Dacă desenele sunt suficient de mari, copiii pot sta pe canapeaua din propria casă, pot dormi pe pat sau lua o gustare. 6.I se poate spune că pernele, covoarele, becurile adaugă mai mult confort și siguranță. 7.Copiii primesc suficient timp la dispoziție pentru a finaliza casele în echipă. 8.Odată lucrul încheiat, are loc un tur al caselor desenate de copii. fiecare echipa are ocazia să își prezinte proiectul. 9.Toate casele sunt apreciate, iar copiii sunt aplaudați. 10.Întrebări posibile, la final: ce vă place cel mai mult la casa voastră? pe cine ați vrea să invitați în vizită? cum îi puteți ajuta pe cei care nu au încă o casă? Durata: aproximativ 40 minute Pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Durata: aproximativ 10 minute --- PAGE 31 --- Bețe și benzi elastice. 1.După pauză, copiii vor fi împărțiți în 4-5 echipe prin numărare. 2.Fiecare echipă va primi un elastic de bani, iar fiecare membru va prmi un băț subțire, curat, de aproximativ 30 cm. Copiii stau în picioare cu bățul în gură și formează un șir. Se începe din partea stângă. Banda elastică se pune pe bățul primului participant, iar acesta trebuie să treacă banda celui de al 2-lea membru fără să-și folosească mâinile. 3.Prima echipă care trece elasticul de la primul până la ultimul membru câștigă. Mențiune: Membrii echipei nu au voie sa vorbească în timpul turelor cu elasticul. Ca variații, jocul poate începe din partea dreaptă, elasticul poate fi trecut de 2 ori de la fiecare membru al echipei, echipele se pot amesteca: în felul acesta participanții vor avea ocazia să fie în echipă cu mulți alți copii. 4. După joc, copiii se adună în cerc, pe iarbă și răspund la următoarele întrebări: Ce strategie a avut mai mult succes? Cum e mai bine să lucrezi în echipă: repede sau încet? Cum ați ajutat la succesul echipei? Momentul de evaluare: Copiii sunt invitați să alerge spre unul din spațiile indicate de adulții coordonatori în vecinătatea cercului de discuții astfel: spațiul roșu: activitatea mi-a plăcut foarte mult spațiul alb: activitatea mi-a plăcut destul de mult spațiul negru: activitatea nu prea mi-a plăcut La final, copiii sunt recompensați ( dulciuri, stickere, alte obiecte, în funcție de posibilități). Se poate face o fotografie de grup. --- PAGE 32 --- Activitatea VII Ariile de dezvoltare Fizică, emoțională, socială, intelectuală, spirituală Denumirea activității Pașii în primul-ajutor Loc de desfășurare În exterior. Este indicat ca spațiul să fie unul accesibil tuturor (un parc mai mare, un spațiu verde/ pădure din apropierea orașului la care se poate ajunge folosind transportul în comun) Durata 2 ore, în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4 - 9 lupișori) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să comunice adecvat – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și corect Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit cu cele necesare. --- PAGE 33 --- Vom începe cu jocul: ”Eu sunt..am...puternic/ puternică/ puternice ...” Etapa 1. În cerc, pe rând, fiecare persoană își spune numele și o parte a corpului pe care o consideră cea mai puternică (brațe, picioare, creier, urechi, ochi, spate, etc). Exemplu: Sunt Alina și am mâncat brațe puternice. Etapa 2. Adultul coordonator rostește numele unui participant, iar grupul răspunde cu partea corpului care a fost numită de acesta. Jocul se încheie când turul este complet. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”DansulBananei” Jocul se desfășoară în semicerc, cu un coordonator așezat în fața participanților. Pe tot parcursul jocului, copiii repetă mișcările și vorbele coordonatorului, astfel: Formează banana, formează banana (ridică brațele întinse, pe rând, deasupra capului). Decojește banana, decojește banana (trasează cercuri mici cu palmele, pe o parte și pe alta a corpului, de deasupra capului până la genunchi). Feliază banana, feliază banana (se ating pe rând brațele, de 5-6 ori, la distanțe mici, cu palmele așezate perpendicular pe brațe) Mănâncă banana, mănâncă banana (se duc mâinile la gură, pe rând) Dansează ca o banană (se sare rapid de pe un picior pe altul, cu mâinile ridicate pe lângă cap) Jocul se poate repeta în ritmuri diferite: rar sau repede sau cu tonalități diferite cu voce tare sau șoptită. Durata: aproximativ 10 minute ”Trusa de prim ajutor” Acum, haideți să ne gândim la corpul nostru. Ce putem face pentru a avea un corp sănătos? Răspunsurile copiilor sunt încurajate și apreciate. --- PAGE 34 --- 1.Coordonatorul spune: uneori, se întâmplă să avem probleme de sănătate și e bine să consultăm un medic. 2.Ce se întâmplă când suntem la o activitate și avem un accident. Ce este bine să avem la dispoziție atunci? 3.Trusa de prim ajutor trebuie să conțină anumite obiecte. Pentru a le descoperi, vă rog să căutați în jurul vostru, prin iarbă, printre copaci, și veți găsi cartonașe pe care aveți desenate aceste obiecte. Vânătoare bună! 4.Copiii se despart și caută următoarele cartonașe: Foarfecă Pensetă Ser fiziologic Produse care să țină la distanță insectele Leucoplast Mănuși sterile Bandaje Benzi de tifon sterile Gel pentru dureri musculare Dezinfectant Termometru Cremă de protecție solară Balsam pentru buze Eforturile de căutare ale participanților sunt apreciate, indiferent de rezultat. Întrebări posibile, la final: La ce folosesc obiectele pe care le-ați găsit? Pe care ar trebui să le aveți în trusa voastră de prim ajutor? Când ați avut nevoie de aceste obiecte, acasă sau în deplasări? Durata: aproximativ 40 minute Pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Durata: aproximativ 10 minute --- PAGE 35 --- Prim ajutor pe înțelesul tuturor. Coordonatorul prezintă o trusă de prim ajutor participanților. 1.Copiii vor fi împărțiți în 5 echipe prin numărare (aproximativ 4 participanți în echipă) și vor primi o trusă de prim-ajutor. 2.Fiecare echipă va primi o situație care necesită intervenție, astfel: Tăieturi și julituri ușoare Înțepătură de albină Insolație Entorsă ușoară Arsură ușoară 3. Echipa va alege un copil care va juca rolul persoanei care are nevoie de prim ajutor. Folosind materialele aflate la dispoziție, precum și cunoștințele anterioare, echipa va pune la punct un plan de ajuta cât mai bine persoana aflată în situația respectivă. 4. După aproximativ 15 minute de lucru, copiii se adună în cerc, pe iarbă. Pe rând, fiecare echipa prezintă situația primită și cum au acordat primul ajutor. Dacă este cazul, se fac adăugiri, se dau explicații. În acest fel, toți cei prezenți beneficiază de demonstrații de prim-ajutor și învață practic despre situațiile diverse care pot apărea. 5. Copiii răspund la următoarele întrebări: Cum a fost să lucrați în echipă? Ce lucru ți s-a părut interesant? Ce alte lucruri ai vrea să afli? Momentul de evaluare: Copiii sunt invitați să adopte o anumită poziție în funcție de cât de bine s-au simțit la activitate, astfel: în picioare, cu mâinile așezate în formă de binoclu: activitatea m-a interesat/ mi-a plăcut foarte mult în picioare, cu mâinile așezate în șolduri: activitatea mi-a plăcut destul de mult în picioare, întors cu spatele: activitatea nu prea mi-a plăcut La final, copiii sunt recompensați în funcție de posibilități. Se poate face o fotografie de grup. --- PAGE 36 --- Activitatea VIII Ariile de dezvoltare Fizică, socială, intelectuală, afectivă, spirituală Denumirea activității Pași în ajutorul altora. Această activitate are loc după ce copiii au făcut donații de dulciuri, rechizite, hăinuțe, încălțăminte, etc Loc de desfășurare În interior Durata 2 ore Participanți O patrulă ( 4-9 lupișori) și un grup de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile) Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să comunice astfel încât să fie bine înțeleși – să aplice corect regulile jocurilor – să abordeze situațiile ivite într-o manieră optimistă – să își consolideze încrederea în sine Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în interior. Ne bucurăm că suntem împreună și că vom descoperi lucruri noi --- PAGE 37 --- Vă propun jocul de start: ”Cartoful” Jocul se desfășoară în semicerc, cu un coordonator așezat în fața participanților. Pe tot parcursul jocului, copiii repetă mișcările și vorbele coordonatorului, astfel: Formează cartoful, formează cartoful (ridică brațele întinse, rotunjite, pe rând, apoi împreună, deasupra capului). Decojește cartoful, decojește cartoful (trasează linii scurte, sacadate, pe o parte și pe alta a corpului, de deasupra capului până la genunchi). Feliază cartoful, feliază cartoful (se imită mișcări de tăiere, cu ambele brațe, pe o masă imaginară) Zdrobește cartoful, zdrobește cartoful (se lovește rapid aerul cu pumnii, în față și în jos) Papă cartoful, papă cartoful (se duc mâinile la gură, pe rând) Jocul se poate repeta în ritmuri diferite: rar sau repede sau cu tonalități diferite cu voce tare sau șoptită. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”Mingea numelor” 1.Jocul se desfășoară în cerc, cu coordonatorul în mijlocul acestuia. Acesta aruncă o minge ușoară la un participant și își strigă numele. Participantul aruncă mingea mai departe, strigându-și numele, la rândul său. Se continuă până ce toți participanții au avut ocazia să se prezinte. 2.Al doilea tur al jocului se face cu poreclele sau numele de alint ale participanților, fiind de obicei turul care stârnește cele mai multe zâmbete. Durata aproximativă a jocului: 15 minute Acum, că ne cunoaștem mai bine, --- PAGE 38 --- haideți să creăm împreună. Activitatea noastră se numește ”Felicitări cu suflet” Materiale necesare: coli colorate sau albe (după posibilități), stampile, carioci, creioane 1.Copiii participanți primesc materiale și se așază confortabil pentru a crea o felicitare. 2.Se pot face câteva exerciții de încălzire a degetelor și palmelor (boboc-floare, ploaia bate tare, etc). 3.Felicitările vor fi oferite împreună cu donațiile unor copii aflați în nevoie (refugiați, familii cu situație economică precară, copii cu dizabilități, etc) 4.După finalizarea felicitărilor, acestea sunt așezate împreună pentru a fi vizionate de toți micii creatori. Toate produsele sunt apreciate , iar copiii sunt felicitați. Ce v-a plăcut mai mult când ați realizat felicitarea? Ce semnifică desenul vostru? Ce urări ați adăugat/ ce text ați scris? Durata aproximativă a acestei activități: 30 de minute Ar putea urma o scurtă pauză de hidratare/ fruct. (10 minute). După socializarea liberă din timpul pauzei, copiii vor fi conduși la produsele donate. 1.Ei vor fi invitați să aleagă un ambalaj (cutie de carton, de preferat), pe care să o ambaleze sau deseneze, după posibilități. Pentru un acces mai simplu la conținutul cutiei, capacul și cutia se ambalează separat. 2.În cutie, copiii așază felicitarea, precum și: Obiecte de igienă (săpun/ gel de duș, periuță și pastă de dinți, prosop mic) O jucărie în bună stare Câteva articole de îmbrăcaminte Dulciuri, etc După ce cutia este gata, copiii notează pe capacul acesteia vârsta și genul copilului care va putea primi cadoul (Exemplu: fată, 10 ani). Cutiile sunt așezate împreună. Se poate face o fotografie cu copiii și rodul muncii lor: cutiile frumos pregătite. --- PAGE 39 --- Continuăm activitatea noastră cu un tur de galerie în care copiii vor povesti despre ”Ghemul celui mai frumos cadou”. Coordonatorul va ține un ghem de sfoară, îl va înfășura de 2-3 ori pe încheietura mâinii, timp în care va descrie cel mai frumos cadou pe care l-a primit până atunci (cum era, de la cine l-a primit, cu ce ocazie, unde îl păstrează, etc). Copiii vor depăna pe rând ghemul, împărtășind cu grupul amintiri frumoase despre cadouri de suflet. La final, toți participanții vor fi legați de același ghem, iar coordonatorulîi va întreba: Ce reprezintă firul care ne leagă acum? Cum se face că tuturor ne plac cadourile? La ce vă gândiți când vedeți toate cadourile frumos pregătite de voi? Ați vrea să cunoașteți care copiii care vor primi cadourile? (în funcție de răspunsurile copiilor, se poate organiza o activitate comună cu beneficiarii) Evaluare interactivă Participanții cărora le-a plăcut mult activitatea: bat tare din palme Participanții cărora le-a plăcut puțin activitatea: bat ușor din palme Participanții cărora nu prea le-a plăcut activitatea: nu bat din palme La final, copiii sunt serviți cu dulciuri sau alte recompense și se face o fotografie de grup. --- PAGE 40 --- Activitatea IX Ariile de dezvoltare Fizică, emoțională, socială, intelectuală, spirituală Denumirea activității Ne antrenăm pas cu pas Loc de desfășurare În exterior. Este indicat ca spațiul să fie unul accesibil tuturor (un parc mai mare, un spațiu verde/ pădure din apropierea orașului la care se poate ajunge folosind transportul în comun) Durata 2 ore, în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4 - 9 lupișori) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să comunice adecvat – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non-discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și corect Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit cu cele necesare. --- PAGE 41 --- Vom începe cu jocul: ”Portocala” Jocul se desfășoară în semicerc, cu un coordonator așezat în fața participanților. Pe tot parcursul jocului, copiii repetă mișcările și vorbele coordonatorului, astfel: Formează portocala, formează portocala (ridică brațele întinse, pe rând, deasupra capului). Decojește portocala, decojește portocala (trasează cercuri mici cu degetele arătătoare, pe o parte și pe alta a corpului, de deasupra capului până la genunchi). Feliază portocala, feliază portocala (se fac mișcări ca de ferăstrău, înainte-înapoi, pe o masă imaginară, întâi cu o mână, apoi cu cealaltă mână) Stoarce portocala, stoarce portocala (fiecare participant se îmbrățișează cât mai strâns, cu propriile brațe) Jocul se poate repeta în ritmuri diferite: rar sau repede sau cu tonalități diferite cu voce tare sau șoptită. Durata: aproximativ 15 minute Vom continua cu jocul ”Sărituri peste rucsaci- ștafetă” 1.Participanții sunt invitați să formeze două linii paralele din rucsacii lor, la o distanța de 3-4 m între linii și între rucsaci. 2.Prin numărare, cei prezenți se împart în două echipe. 3.Prima echipă va alerga peste o linie rucsaci, echipa a doua va alerga peste cealaltă linie formată din rucsaci. Participanții vor intra în cursă pe rând. După ce vor sări peste toți rucsacii se vor întoarce la colegii de echipă în alergare normală, vor preda ștafeta și vor trece la finalul șirului. 4.Jocul se poate organiza sub formă de competiție după o tură de antrenament. Variantă: participanții pot sări peste rucsaci și la dus și la întors, pentru mai multă solicitare. Pot fi adăugate extra obstacole: bețe sau pietre mai mari Durata: aproximativ 30 minute --- PAGE 42 --- Acum, haideți să privim împreună în jurul nostru. Copiii vor identifica elementele naturale prezente. Toate răspunsurile sunt apreciate. Apoi va fi anunțat jocul. Jocul nostru se numește ” Caută culoarea”. 1.La semnalul cordonatorului, participanții vor alerga în zona apropiată pentru a aduce sau arăta următoarele: Un obiect de culoare maro Un obiect de culoare verde Un obiect de culoare gri Un obiect de culoare roșie Un obiect de culoare albastră Un obiect de culoare galbena, etc. 2. Copiii pot aduce obiectele din culorile solicitate care nu presupun rupere sau desprindere din natură și pot arăta, fără a aduce, obiectele colorate care presupun rupere. 3. Toate soluțiile găsite de copii sunt apreciate, dacă respectă culoarea solicitată. (galben-soare și albastru- cer sunt răspunsuri perfecte). Durata: aproximativ 30 minute Pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Durata: aproximativ 10 minute De-a v-ați ascunselea-Sardele 1.După pauză, copiii vor juca o variantă a jocului clasic: De-a V-ați ascunselea, care se numește Sardele. 2.Un singur jucător se ascunde și trebuie găsit/ este căutat de către ceilalți. 3.Când un jucător îl găsește pe cel ascuns, trebuie să intre în ascunzătoare împreună cu el. 4.Primul jucător care intră în ascunzătoare, se va ascunde la următorul joc. --- PAGE 43 --- Mențiune importantă pentru participanți: nu dezvălui niciodată cele mai bune ascunzători ale tale! Construirea turnului Din elementele naturale aflate la dispoziția lor (pietre mari sau mici, crengi, bucăți de lemn, conuri, etc), fără a rupe sau a disloca, copiii vor construi împreună un turn cât mai înalt. Turnul poate ajunge să aibă aceeași înălțime ca și ei. În acel moment jocul de oprește din motive de siguranță. Întrebări posibile la finalul activității: Ce jocuri v-au plăcut mai mult? Ce a fost mai dificil? Care moment a fost cel mai reușit pentru voi? La final, copiii sunt recompensați ( dulciuri, stickere, alte obiecte, în funcție de posibilități). Se poate face o fotografie de grup. --- PAGE 44 --- Activitatea X Ariile de dezvoltare Fizică, socială, intelectuală, a caracterului Denumirea activității Pași împreună Loc de desfășurare În exterior (spațiu verde, parc mai mare) Durata 2 ore, în locația aleasă, exceptând timpii de transport Participanți O patrulă ( 4 - 9 lupișori) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți în număr suficient astfel încât copiii să fie în siguranță Obiectivele activității – să își coordoneze eficient mișcările – să aplice corect și să respecte regulile jocurilor – să relaționeze cu cei din jur în mod non- discriminatoriu și non-violent – să acționeze responsabil și controlat Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în exterior. Ne bucurăm că suntem împreună, că suntem cu toții îmbrăcați potrivit pentru a face activități în natură, în haine lejere, că avem un rucsac pregătit cu apă și gustare. --- PAGE 45 --- Vă propun jocul de start: ” Ridică mână până vei primi mingea” 1.Participanții se așază în cerc, coordonatorul stă în centru. 2.Participanții ridică mâna dreaptă, iar coordonatorul aruncă mingea spre unul dintre copii, spunându-și numele. Copilul coboară mâna dreaptă, prinde mingea si o aruncă spre alt copil, care își spune și el numele, coborând brațul. Prima rundă se încheie când toți copiii și-au spus numele și au brațele jos. 3.A doua rundă se desfășoară pe cât po sibil în aceeași ordine ca și prima, pentru ca participanții să își învețe unul altuia numele. 4.Următoarele două runde se desfășoară astfel: primul jucător spune numele celui către care aruncă mingea, care își coboară brațul si prinde mingea. Al doilea jucător spune numele următorului jucător și așa mai departe. Durata: aproximativ 15 minute Vom continua cu jocul energizant ” Casa” Jocul se desfășoară în semicerc, cu un coordonator așezat în fața participanților.Pe tot parcursul jocului, copiii repetă mișcările și vorbele coordonatorului, astfel: Formează casa, formează casa (ridică brațele în formă de triunghi deasupra capului). Zugrăvește casa, zugrăvește casa (trasează linii cu brațele de sus în jos, de mai multe ori). Curăță casa, curăță casa ( mișcări asemănătoare măturatului) Șterge geamuri, șterge, șterge geamuri (brațele trasează cercuri în aer) Petrecere în casă, petrecere în casă (sărituri înalte, în față și în spate, dans liber) Jocul se poate repeta în ritmuri diferite: rar sau repede sau cu tonalități diferite cu voce tare sau șoptită. Durata: aproximativ 10 minute Acum că ne-am încălzit corpul, --- PAGE 46 --- ne vom bucura de alte jocuri. Vom continua cu jocul energizant ” Casa” 1.Acesta este un joc care devine cu atât mai vesel cu cât este jucat de mai mulți participanți. 2.Se formează un șir, iar copiii sunt destul de apropiați între ei. 3.Coordonatorul spune în șoaptă o propoziție la urechea jucătorului de lângă el. De exemplu: ”Copiii care se joacă sunt fericiți” ”Copiii iubesc înghețata” ”Cărțile ne ajută să călătorim în timp” ”Copiilor le place să stea împreună” ”Copiii sunt sinceri și darnici” ”Copiii pot ajuta pe cei mari” ”Copiii pot deveni tot ce își doresc” ”Copiii adoră să viseze” ”Copiii sunt buni cântăreți”, etc 4. Propoziția călătorește de la un copil la următorul, până la ultimul participant din șir. 5. Ultimul jucător spune propoziția cu voce tare. De obicei, cuvintele se schimbă complet până când ajung la ultima persoană. Poate tot așa se întâmplă și când nu suntem atenți la ce ne spun ceilalți??? Durata: aproximativ 30 minute Scurtă pauză pentru hidratare, gustare și socializarea liberă. Copiii participanți sunt încurajați să împartă gustările, în măsura în care acest lucru este sigur din punct de vedere al igienei și toți cei implicați sunt de acord. Durata: aproximativ 15 minute --- PAGE 47 --- Dă formă funiei Materiale necesare: 4 bucăți de funie suficient de lungi (aproximativ 1 m pentru fiecare participant) , eșarfe pentru fiecare participant. 1.Copiii lucrează la început în echipe de câte 4, apoi câte 8, apoi toți împreună. 2.Pe parcursul jocului, după ce primesc funia, copiii se leagă la ochi cu eșarfe. 3.Sarcinile de lucru vor fi aceleași, indiferent de numărul de participanți din echipă. Construiți un pătrat Construiți un triunghi Construiți un cerc 4. După fiecare sarcină rezolvată, copiii vor putea privi rezultatul muncii în echipă, pentru a putea realiza reglajele necesare. Discuții posibile după finalizarea jocului Ce a fost mai distractiv? Ce puteați face mai bine? Cum a fost să lucrați în echipă de 4? Dar de 8? Dar toți împreună? Toate răspunsurile sunt apreciate. Copiii sunt încurajați. Durata: aproximativ 20 de minute Momentul de evaluare interactivă: Materiale necesare: bilete cu numele participanților Copiii au la dispoziție 10-15 minute pentru a realiza un cadou natural (inel de iarbă, aranjament de pietricele, steluța din crengi, etc) pentru colegul pe care îl trag la sorți. După ce au pregătit fiecare surpriza, se așază în cerc și are loc oferirea cadourilor. Se încurajează oferirea acestora între participanți cu câteva cuvinte frumoase și de mulțumire. La final, toți participanții sunt recompensați ( dulciuri, alte obiecte, în funcție de posibilități) și se face o fotografie de grup. --- PAGE 48 --- TEMERARI adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani Activitatea I Ariile de dezvoltare Fizică, emoțională, socială, intelectuală, spirituală Denumirea activității Să ne cunoaștem Loc de desfășurare În interior, spațiu generos, luminos, cu scaune, mese, eventual perne, salteluțe. Durata 2 ore Participanți O patrulă ( 4-9 temerari) și un grup egal ca număr de copii invitați (copii cu dizabilități ușoare, copii refugiați sau membri ai unor grupuri vulnerabile), voluntari adulți Obiectivele activității – să își exprime propriile trăiri și sentimente într-un mod autentic – să adopte o atitudine pozitivă în ceea ce privește viața și oamenii – să relaționeze cu cei din jur în mod nediscriminatoriu, fără a fi influențat de stereotipuri sau prejudecăți de ordin social religios etnic sexual și urmărește înlăturarea lor și a efectelor acestora – să își consolideze o personalitate echilibrată disciplinată cu un set personal de valori – să promoveze adevărul corectitudinea modestia și demnitatea – să-și folosească eficient cunoștințele acumulate Descrierea activității Azi ne vom desfășura activitatea în interior: ne vom cunoaște mai bine, vom colabora și ne vom exprima. . --- PAGE 49 --- Vom începe cu jocul: Fără 3! 1.În cerc, pe rând, fiecare persoană numără cu glas tare și își spune numele. 2.Când numărătoarea ajunge la persoanele cu numărul 3 sau multiplu de 3, acestea își spun numele și bat o dată din palme, fără să mai spună numărul. Exemplu: 1- Andrei, 2- Ana, Bogdan+ bătaie din palme 3.Ca variantă, persoana cu numărul 3 sau multiplu de 3 poate să bată de 2 ori din palme și atunci numărătoarea și numele au loc în sens invers. 4.Cine greșește iese în afara cercului. 5.Jocul se încheie când rămâne doar un participant în cerc. Durata: aproximativ 10 minute Vom continua cu jocul energizant ”1,2,3,4” Jocul se desfășoară în formație liberă, cu un coordonator. La început, sunt exersate comenzile de bază: Mergi Aleargă Sari Bate din palme Apoi, temerarii sunt anunțați de inversarea comenzilor, astfel: la comanda mergi, ei vor alerga și invers la comanda sari, ei vor bate din palme și invers. În continuare, comenzile vor fi din nou inversate: la comanda mergi, ei vor bate din palme și invers la comanda aleargă, ei vor sări și invers Durata: aproximativ 15 minute Acum că ne-am încălzit și amuzat puțin, --- PAGE 50 --- haideți să formăm un cerc și să ne așezăm confortabil. „Povestea prenumelui”. Se solicită participanților să își spună pe rând Povestea prenumelui, răspunzând la următoarele întrebări orientative: Care este originea prenumelui tău? Ce știi despre prenumele tău? Cine te-a botezat astfel? De ce? Ce întâmplări curioase legate de prenumele tău cunoști? Ce înseamnă pentru tine prenumele pe care îl porți? Care este influența pe care prenumelui tău o are asupra anturajului? Cum îți influențează prenumele comportamentul? În ce măsură îți place prenumele tău și în ce împrejurări ți-ai fi dorit alt prenume? În ce măsură te caracterizează numele tău?”, etc. Toate răspunsurile sunt apreciate si încurajate. Ca variantă, temerarii pot lucra acest exercițiu în perechi. Întrebări posibile, la final: Ce lucruri noi, speciale v-au rămas în minte după prezentările colegilor? Ce vă spune acest exercițiu despre personalitatea fiecăruia? Durata: aproximativ 40 minute Pauză pentru hidratare, gustare și socializare liberă. Durata: aproximativ 15 minute Deasupra și dedesubt. După pauză, participanții vor fi împărțiți în 2 echipe, prin numărare. Echipele sunt aliniate în șir indian. Primul membru din echipă fuge până în capătul camerei atingând un semn stabilit de coordonator. El se reîntoarce în fața echipei, se târăște printre picioarele tuturor coechipierilor, atinge un semn pus în spatele echipei, apoi se întoarce la locul său peste spatele colegilor.