Salutare, drag-o-meu, drag-a-mea! Bine te regăsesc în modulul numărul 8.
Până acum am parcurs următoarele etape.
Citirea celor trei situații financiare,
înțelegerea celor mai importants metriși fundamentali
și am analizat evoluția business-ului în timp.
Dar acum merge la următorul nivel.
Pentru că investitorii, profeseniși, nu analizează manual mii de companii.
Ei folosesc sisteme de scoring.
Și în această etapă vom folosi un score numit Piotrowski Score sau F-Score.
Cine a creat acest F-Score?
Piotrowski F-Score a fost creat de Joseph Piotrowski,
profesor de contabilitate și investiții la Universitatea din Chicago.
El a publicat acest framework în anul 2000,
după ce a observat o problemă foarte importantă în zona de investiții.
Și problemă era următoarea.
Multe companii păreau ieftine, dar unele dintre ele deveneau mai bune,
iar altele se deteriorau fundamental.
Și atunci Piotrowski a încercat să răspundă la următoarea întrebare.
Cum se par business-urile bune de cele aflate pe punctul de a se deteriora?
Așa a apărut ceea ce se numește F-Score,
un sistem construit exclusiv pe date financiare reale.
Date luate din income statement sau din contul de profi și pierdere,
balance sheet, bilanț și cash flow statement sau fluxurile de numerare.
Deci este relevant și astăzi acest score,
pentru că și astăzi piața are business-uri puternice
și business-uri care doar pare atractive la suprafață.
Iar F-Score măsoară sănătatea fundamentală reală a unei companii.
Și întrebarea în acest modul 8 este
cum transform toate aceste informații într-un score obiectiv.
Și exact asta face Piotrowski F-Score.
Ce este F-Score?
F-Score este un sistem creat pentru a evalua sănătatea fundamentală a unei business.
Score-ul analizează mai multe categorii printre care
Profitabilitatea, cash-ul, leverage-ul,
liquiditatea, eficiența operațională și evoluția business-ului în timp.
Și, ca o idee importantă în zona asta, F-Score nu evită să răspundă la întrebarea
este compania perfectă, ci business-ul devine mai puternic sau mai slab.
Cum funcționează?
Sistemul folosește 9 criterii fundamentale.
Și pentru fiecare criteriu, dacă business-ul îndeplinește acea condiție,
primește un punct.
Dacă nu îndeplinește condiția respectivă, primește 0 puncte.
Iar la final, toate punctele sunt adunate și obții un score final.
Score-ul maxim fiind de 9 puncte.
Și dacă ar fi să interpretăm acest score,
dacă obține 8 între 8 și 9 în business, atunci este unul foarte puternic.
Dacă avem între 6 și 7 puncte, business-ul este solid.
Între 4 și 5 este un business mixed, neutru,
iar între 0 și 3 puncte este un business slab fundamental.
F-Score nu garantează că acțiunea va crește, că investiția este perfectă,
dar te sprijină să filtrezi business-urile mai sănătoase de cele mai fragile.
Și hai să începem cu partea întâi din aceste criterii și vorbim despre profitabilitate.
Unde avem ROA sau return on assets,
e nevoie să fie pozitivă pentru ca acest criteriu să primească un punct.
Asta mă mai înseamnă și rotația activelor,
pentru că așa cum știi că return on assets înseamnă în limba română rotația activelor.
Și dacă aceasta este pozitivă, compania generează profit raportat la activele sale.
Apoi la criteriu 2, operating cash flow sau fluxul denumerarii operațional să fie unul pozitiv.
Asta înseamnă că business-ul generează cash real din operațiunii.
La categoria 3 fluxul denumerar trebuie să fie mai mare decât profit-ul net.
Și asta înseamnă că profitul contabil este susținut de cash real.
Aici score-ul verifică în etapă asta dacă business-ul generează profit și cash real.
În partea 2 din acest score măsurăm sănătatea financiară a business-ului
și aici vorbim de roa mai mare decât roa din anul anterior.
Adică rotația activelor din ultimul an să fie mai mare decât rotația activelor din anul precedent.
Și acest lucru înseamnă că profitabilitatea se îmbunătățește.
Deci business-ul devine mult mai eficient.
În criteriu 5, unde vorbim de datorile pe termen lung, ar trebui să vedem că sunt în scădere.
Acest lucru înseamnă că leverage-ul devine mai sănătos, deci compania controlează mai bine datoria pe termen lung.
La 6, avem Q&A sau liquiditatea imediată să fie în creștere.
Adică liquiditatea se îmbunătățește, deci prin urmare business-ul devine mai stabil financiar.
Și avem și al 7-lea criteriu, care înseamnă share sau standing,
nu cresc sau în Românește compania nu își diluează acționarii.
Cu alte cuvinte, managementul evită diluarea, deci compania protejează acționarii existenții.
Și aici Scorul verifică sănătatea financiară și disciplina managementului.
Mergem către etapa a 3-a Scorului, unde măsurăm eficiența operațională acelui business.
Și aici avem în vedere acel gros margin, care înseamnă marja brută și e bine să se îmbunătățească.
Deci business-ul își păstrează puterea brandului și capacitatea de a menține prețuri ridicate,
își îmbunătățește eficiența și își menține avantajul competitiv.
Asta vrem să vedem, cu acest criteriu.
Și ultimul criteriu, al 9-lea din F-Score, înseamnă asset turnover,
și ar trebui să fie în creștere sau eficiența activelor să îmbunătățește.
Asta înseamnă că virgulă compania generează mai multe vânzări raportate la activele sale,
iar aici Score-ul verifică eficiența operacională a business-ului.
Și hai să luăm cazul Coca-Cola, pentru că tot acest modul l-am analizat Coca-Cola,
și acum să-l analizăm din prisma Score-ului.
Profitabilitatea, criteriul de profitabilitate are ROA pozitiv,
CFU este pozitiv, asta înseamnă că marchează un punct la criteriul ăsta,
încă un punct la criteriul următor, dar la al 3-lea criteriu din această primul categorie,
CFU, mai mare decât net income, nu bifează un punct.
Deci cu alte cuvinte, la prima categorie, câștigă două puncte, adică la profitabilitate.
Acum dacă mergem în zona de sănătate financiară, ROA improving,
adică se îmbunătățește return on assets, mai primește un punct,
apoi la long term debt improving, aici nu primește punct,
la curant ratio primește un punct, și la partea de diluare mai primește un punct.
Și dacă mergem mai departe la eficiența operacională urmă ultimele două criterii,
gross marginul se îmbunătățește și asset turnover-ul se îmbunătățește.
Cu alte cuvinte, dacă ar fi să luăm, avem un punct, două, trei puncte, patru, cinci, șase, șapte puncte.
Deci Coca-Cola obțină un score ridicat, șapte din nouă.
Asta îmi spune că business-ul rămâne profitabil, eficient, soli financiar,
cu brand puternic și cash consistent, dar foarte important.
F-score nu spune dacă acțiunea este ieftină sau scumpă.
Și aici apare următorul nivel.
Pentru că business-ul poate fi foarte sănătos, dar supraevaluat în piață.
Și dacă mergem în TrayStation, aduți aminte că în fiecare zi fac și analiza fundamentală,
simbolele pe care le analizez și V-scorul aici, care mi-apare foarte simplu.
Și ideea este că, vezi, f-score, șapte din nouă, este afișat și ATM-scorul, care este nouă din 14.
Acesta este disponibil în zona de opțiuni.
Și aduți-vă aminte, când mă uit pe scenere, că fac inclusiv sortare după score,
mergem pe scenuri de By-Do-G și aduți-vă aminte că am aici sortare după ATM-scor.
În cazul tău, dacă ești doar în zona de standard, vei face sortare după f-score,
pentru că vei avea acces la indicatorul f-score, pentru cei care sunt și la în zona de opțiuni,
vor avea acces atât la f-score, cât și la ATM-score.
Și acum pe final de modul, până acum am construit înțelegea business-ului,
interpretarea metricilor, analiza trend-urilor, cu alte cuvinte un sistem obiectiv de scoring fundamental.
Și exact asta folosesc investitorii profesioniști, fondurile de investiții și sistemele moderne de analiză.
Pentru că atunci când analizezi mii de companii ai nevoie de filtre rapide, sisteme clare și un scoring obiectiv.
Pentru majoritatea investitorilor, aici este deja un framework extrem de puternic,
dar pentru cei care vor să meargă la următorul nivel, urmează ATM-scor,
unde combinăm sănătatea business-ului cu valuation, cu contextul și cu oportunitatea investițională reală.
Iar în master ATM nu intri doar în lumea exterioară a opțiunilor,
unde poți folosi risca asimetic și structuri care-ți permit să controlesc riscul,
să optimizezi capitalul și să profizi de mișcările mari din piață.
Ai acces și le ai ATM-scor.
Un sistem proprietar care combină puterea Pietrovski F-scor cu metri ce avansează de analiză fundamentală,
trend-uri de business, eficiență operațională și context investițional.
Totul construit cu un singur obiectiv.
Să-ți crească avantajul statistic în identificarea companilor care au potențialul să performeze și în viitor.
F-scor este fundația, dar pentru cei care vor să ducă analiza la următorul nivel, urmează ATM-scor.
Un sistem proprietar construit pentru a identifica business-urile cu potențial real de performanță,
iar în master ATM combinăm această analiză cu puterea opțiunilor și a riscului asimetric.
Ne vedem în master ATM.
