Tradingul este măsurabil doar după un eșantion reprezentativ, nu după noroc, nu după o zi bună, după 20-30 de tranzacții.
ATM nu e doar un program, este o hartă, e harta unei călători de transformare.
Și dacă o urmezi, îți promite nu certitudii, ci probabilități mai mari.
Este vorba despre cine trebuie să devii tu ca să meriți banii respectivi.
Îți spun de pe acum că vei traversa momente mai puțin confortabile uneori.
Nu neapărat pentru că ceva nu merge,
ci pentru că în acele momente, sub conștientul tău, îți ridică la fileu provocări sau răni emoționale nerezorvate.
Așa că te provoc să te întreb zilnic. Am urcat un pas mai sus decât ieri? Am înțeles mai bine?
Am fost mai disciplinat măcar cu 1% în comparație cu ieri?
Salutare, dragilor! Suntem în data de 9 aprilie, 2026. Este joi și hai să intrăm direct în analiză.
Să intrăm direct în Marche Sentiment.
Ideea este așa. Vă spuneam că zilele trecute că am avut un proces de bottoming din perspectiva faptului că am fost în divergențe masive
Vă încurajez să revedeți materialele din ultimele două săptămâni de analiză
ca să vă fixați informația asta în mod practic cum se folosește workspace-ul de Marche Sentiment.
În principiu, acum suntem într-un Head & Shoulders răsturnat pe S&P, la Fair Head & Shoulders răsturnat pe Nasdaq
și pe Dow Jones și pe Russell, adică Russell aici, a Dow Jones în dreapta, vorbind de un double bottom cu al doilea picior mai jos
și vedeți că am început urcarea. Ce e interesant de văzut că suntem în PPAM aici, ca reject suntem în SMA 50
Avem un gap de închis destul de probabil să închidem gap-ul ăsta, măcar jumătate să intrăm să închidem gap-ul ăsta dacă nu integral
La fel, pe toți indicii vorbim apropo de gap. Dacă mă uit la Nasdaq 100, vedem că ne-au oprit într-un Resistance și să ne uităm imediat ce Resistance este aici.
Vorbim de este Resistance Monthly și la fel aici pe Russell, Resistance-ul Monthly pentru luna în curs într-o proiectie bear
și dacă mă uit la Dow Jones Industrial, la fel ne-am apropiat de o zonă de Resistance plus SMA 50
Vedeți că am intrat în BiP, Advanced Decline pe toți indicii. McLennan-ul Cylater m-are atentie că suntem într-o zonă de overbott
și din perspectiva faptului că suntem aproape de o zonă de overbott crește probabilitatea unui pullback și de asta zic că e posibil să închidem acest gap-ul
mai ales în ideea în care asta sunt niște inverted head and shoulders răstunat plus double bottom-ul și ar trebui să retestăm jumătatea acestui double bottom
Așteptăm inclusiv aici să formăm umorul drept și atunci putem să intrăm într-o zonă de sideways consolidare pentru închiderea acestui gap
Așa că dacă ați ratat intrările pe TNA care reprez tenevier 3-a lui AVM, pe TQQ care este tenevier 3 long pentru NASDAQ sau SPXL pentru SPY
sau poate UDAW pentru Dow Jones, e foarte probabil să aveți posibilitatea pentru reintrare sau întrare dacă nu ați făcut-o deloc în zona asta de închidere gap
Acum, hai să ne uităm pe câteva idei de tranzacționare
Vedeți că am fost în frică extreme, am fost sub 10 aici în cadranul ăsta, undeva la 9 am fost, să uitați în analizele pe care le-am făcut în trecut
În ultimele două săptămâni, ca să vedeți apropo ce vorbeam despre bottom și cum am corelat acest indicator de fear and greediness cu AI survey și cu market picture și market sentiment
Acum, dacă ne uităm pe calendar, spuneam că suntem în 9 aprilie, la ora 3,5 ora României, avem Core Pc Price Index, care este inflatia la care să uite Federal Reserve
Avem final GDP-ul trimestru la trimestru quarter to quarter și nu uitați că asta este ultima revizuire a produsul intern brut
Este catalizator cu roșu și va putea mișca piață doar în situația în care o să vedem diferențe mari între ultima revizuire, a doua revizuire și poate prima revizuire
Pentru că sunt 3 revizuirii de produsul intern brut, 3 publicări ale datelor legate de produsul intern brut
La fel, avem cerele de șoma săptămânale, dar vineri, iar și avem niște catalizator cu roșu, avem Core CPI-ul, CPI-ul 1 la 1 și CPI-ul anual este inflatia la consumator care iarăși este un catalizator care o să miște piețele
Hai să ne uităm pe câteva idei de transacționare și o să intru cu scannerul, să ne uităm la câteva
În primul rând, dacă mă uit pe scannerul de buy doji și da o sortare după scorul fundamental, vedeți aici niște lucruri interesante
Avem FLSR-ul ăsta, hai să intrăm direct cu el și să ne uităm și după care să ne uităm pe câteva lucruri care le-am pus pe list
FLSR-ul ăsta are scor fundamental 12 din 14, așa cum se vede, ceea ce e interesant
Începem analiza top to down, adică de la time frame-ul mare, mantri spre time frame mic 60 de minute
Dacă mă întrebați pe mine, ăsta este un pattern classic bull de cap with handle, ceașca cu mâner, aceasta este ceașca și aceasta este mânerul ceștii
Și aici în mânerul ceștii vedem două candele de indeciziie după down, trend după un pull back și din perspectivă analiză tehnică
Acest mâner al ceștii ar trebui să nu reprezinte mai mult de unul pă doi pull back din toată distanța asta pe scala Fibonacci și în principiu așa este
Stochastic a fost în overbota, a scăzut puțin volumul, se duce puțin în negativ, dar în relație cu prețul stăm bine
Și de aici am putea să intrăm într-un Baiduji
Dacă ne uităm pe 60 de minute, pe 60 de minute pe weekly, vedem acest contra trend care de fapt este mânerul ceștii mai mare aici, astacanii, să spunem
Și intrăm într-un Baiduji în momentul în formare, ceea ce e interesant este că și volumul începe să urce acumulare negativă plus stochastic oversold
Și asta de făr solar este din zona de energie panouri solare, ceva de genul ăsta, energie verde
Avem un gap de închis, posibil să închidem gapul ăsta, suntem într-o zona de consolidare, pe daily plecată cu un Baiduji și după care un double bottom
Uitați-vă la acțiunea volumului care e foarte important, o să punem un pic și relativ trend, fiindcă probabil merg skelele
Și de asta nu am putut să deschid relativ trend-ul, dar uitați-vă un pic
Relativ trend-ul mi-arată mie că suntem în cadran de îmbunătățire și inclusiv power a fost în zona asta, ceea ce este o formă de Trinity
Cu 3 stele plus că ultimul trigger care avem ieri este un Bai Hammer cu un Bai Momentum și încă o altă posibilitate de a intra în gap
Apoi, hai să mergem mai departe cu FITB și foarte probabil să vă dau niște recomandări inclusiv astăzi
Mă gândesc la FITB, poate și următoarele două că arată interesant
În primul rând, că asta este din zona de bunge regionale, noi am mai recomandat zilel ăstea, cel puțin o transacție pentru cumpărări de acțiuni și alte transacții în zona de opțiuni pe bunge regionale
Ideea este că, dacă mă întrebați pe mine, asta este clasicul higher highs, higher lows
Da, este și un ascending wage care poate să fie bare prin natura lui, de asta o să vedeți că cel mai probabil o să vă dau o intrare în 2 sau 3 bucăți pentru el
Dar, în principiu, este un ascending triangle din care s-a făcut breakout, am intrat într-un cell doji și da să zic că putem să facem un pullback
Ăsta este graficul lunar monthly și uitați-vă ascending triangle-ul de care vă spun
Da, stochasticul e overbot, dar volumele arată binișor, nu foarte bine, în schimb avem în acest shooting star doji
Am intrat în cell doji și asta nu-mi place din perspectiva asta pentru că suntem la retestarea unui vâr și dacă venim și retestăm din nou high-o asta tot, avem de făcut ceva bani pe ea
De ce spun chestia asta? Pentru că intrăm în strategia mici, intrăm în buy doji weekly din suportul trimestrului trecut, vedeți
Și patternul ăsta l-ați văzut foarte des pentru că vorbim de retestarea locului crimei, aproximativ aici, vorbim de volumul breakout
Ambele forme de volum, stochastic, overbot, suntem deasupra pivotului de trimestru, am avut un ghe-pap cu toată piața ieri
Și vedeți că plecăm dintr-o zonă de downtrend, consolidare, breakout, high-sky, low și uitați-vă la acțiunea celor trei indicatori
Volumul breakoutul relativ strengt cadranul 1, power cadranul 1 pentru trendii, adevărat avem un resistance, de asta spun că
Cel mai prea o să recomand o intrare în 2 sau în 3 bucăți
Bun, fitb, hai să mergem mai departe cu ce mai avem aici pe listă, DHC
Asta este pe monthly, este în zona de healthcare, biotecnologie ca idee, 73 de dolari
Ca și petr, este un higher high aici, sau un higher low mai degrabă, pentru că avem un higher low și posibil să vedem un higher high
Mai ales că vorbim de acel celebrul bulharami, de care v-am spus, mama cu copilul în burtică, uitați a acțiunea volumului
Foarte bine arată volumul pe mantri, asta înseamnă cumpărare instituțională, inclusive un balance volume, stochastic semi oversold să spunem
Ia să dăm un refresh și pe score, să vedem ce score avem pe fundamental, avem 6, din, nu e foarte mare score-ul pe fundamental
În schimb avem aici F score-ul destul de bunicel, ideea este că vorbim de un buy doj informare și cu un buy momentum, ce e interesant pe weekly
Și vedeți că și volumul se acumulează negativ, momentan vorbim de un stochastic oversold
Și dacă mă uit pe daily, intrăm într-un buy doj daily, downtrend, consolidare, breakout cu buy doj-ii, acțiunea volumului arată super mișto
Este breakout volumul și acumulare pozitivă, relativ streng după cadranul de îmbunătățire intră în cadranul 1
Și inclusiv power-ul este în cadranul 1, deci avem trinity pe stuita de 3 indicatori, inclusiv ATR-ul, vedeți că a făcut un breakout aici
S-a liniștit un pic și iarășur că ATR-ul posibil bată
O să mă duc și pe 60 de minute, dar vă încurajez să uitați pe 60 de minute pentru că suntem într-o zonă de bottoming și intrăm în un MP4-1 log astăzi, posibil, și inclusiv MBT-10
Mai departe, tot de data asta GH, tot în zona de healthcare, guardant health, am mai recomandat MuneHash-ul și ați văzut ce frumos s-a dus
Acum ca ideea, aici este un bull flag în formare, vedeți uptrend și o zonă de consolidare de tip triu în care ar putea să facă breakout
Și o să o și desenăm ca să vedeți mai ușor, suntem pe pivotul de an
Stochastic, da, overbot, da, volumul să duce negativ, dar încă o dată în relație cu prețul arată bine și am putea să ne trezim într-un by-doge
Mantley, dacă ne uităm pe weekly, vedem acumularea asta negativă, ceea ce e interesant, stochastic, oversold
Și vreau să mă uit puțin în trecut să vedem unde suntem în relație cu preview-ul in high și suntem în locul crimei aproximativ, aici, dacă ne uităm
Și suntem aproape de zona de support quarter-ly, momentan, așa sub pivotul Mantley, dar cu un doge, într-adevăr, ăsta este Bear Harami
Da, pentru că este durerea de frunte, cele două candele, dar în aceeași măsură poate să fie doar o zonă de consolidare, pentru că îmi place cum arată volumul
Și de aia să vedem un by-doge și să vedem mai departe urcare
De ce spun asta? Fiindcă pe daily, deja volumul este în breakout, dar în lovin de un resistance am putea să facem și aici un pullback
Și probabil la fel, dacă dau o recomandă, o să dau un bucăți, să intrăm 1 pe 2, 1 pe 2, sau 1 pe 3, 1 pe 3, 1 pe 3 și așa mai departe
Sau 1 pe 4, o să mă gândesc cum structurez transacția
Ideea este că suntem într-un breakout de volum
Uitați-vă un balance volum, breakout pe volumul nostru, relativ streng cadranul 1, power a fost în cadranul 1, la fel un fel de Trinity
Și de ce spun că aș putea să dau un bucăți? Pentru că avem și un gap de închis mai jos
Și posibil să intrăm să închidem și gapul ăsta, asta era ideea
Dacă mă uit pe 60 de minute, vedem că am mai avut un gap pe care l-am închis ieri, suntem în MP4.1 long
Dar nu l-am, adică putem să facem MP4.1 long astăzi și MBT-10, am avut ieri MBT-10 și de asta spun că suntem într-un proces de bottoming
Să nu mai spun că am intrat în MBT-10, am avut un double bottom aici cu divergență de volum și vedem skyr highs, skyr lows
Dacă mergem mai departe, hai să le uităm și pe Tesla, vă spuneam și ieri în Trading Room despre Tesla
Da, arată nasol, adică Microsoft arată mai bine decât Tesla
În sensul în care, ce-mi place la Tesla că este a retestarea locului crimei, asta-mi place, nu-mi plac volumele instituționale, sunt dezastru, se vinde în draci
Iar dacă mă uit pe weekly, la fel văd vânzare pe weekly
Și dacă mă uit mai departe, posibil să intrăm într-un buy doji dintr-un canal descendent de trend
Pentru că avem un doji aici, dacă ne închidem și intrăm în buy doji și vedem și o revenire de volum pe timeframe-urile mai mici
Fiindcă pe 60 de minute se vede o revenire de volum
Și vedeți ce canal descendent frumos și de aici am putea să intrăm într-o...
Mai ales dacă inflația iese bine și de aici să facem un breakout pe Tesla
Apropo că suntem și în divergențe de volum
Hai să ne uităm și pe Microsoft, dacă tot am vorbit astăzi de Microsoft
Pentru că nu toți colegii voștri sunt și în Trading Room
Și de asta, dacă ne uităm, vorbim de un downtrend și în zona asta de downtrend
Vorbim de un bull harami cu doji, doji bull harami
Vă spuneam ieri și de aici am putea să intrăm într-un buy doji
Vă uitați-vă la acțiunea volumii în relație cu Tesla
Deja, luna asta se acumulează negativ volumul
Avem inclusiv pe weekly acumulare negativă versus Tesla
Care era în distribuție negativă de volum, stochastic oversold
Doji aici, posibil buy doji și să luăm viteză
De ce? Pentru că ieri am ne-am închis cu un buy hammer
Suntem într-un double button cu al doilea piciorul mai jos
Divergență pe volum
Aș fi vrut să vă relativ strent un revenire
A fost în zona asta, de aici să le demn în MOV
Sau intră în albastru stat deschis și inclusiv PAUR-ul
Arată-o posibil o revenire, ne-am închis deasupra pivotului Mantri
E adevărat înt-o proiectie bear
Dar îmi place cum arată
Mai departe, VST din zona de energie
VST și asta este în zona de inteligență artificială
Pentru data center
Hai să vedem Vistra Corporation
155 de dolari
Vorbind de un pullback
Vedeți un canal descendent dătrând în zona pivotului de an
Stochastic la jumate între overbots și oversold
Acumulare negativă a volumului
Se forțează o acumulare negativă
Plus că avem score 8 pe fundamental
Și vedeți acțiunea volumului weekly într-un zona de consolidare de tip
Double button posibil și cu un buy hammer
Pentru că dacă ne închidem aici deasupra hammer-ului
Am putea să avem un buy hammer
Uitați-vă la stochastic oversold
Și dacă ne uităm pe daily
Ce vedem pe daily?
Pe daily volume este în breakout
Un balance volume
Inclusiv volumul nostru este în breakout și pe histogramă
Relativ strend îmbunătățire a intrat în roșu
Dar a fost în zona asta de îmbunătățire înainte de trigger
Și ce interes am de văzut inclusiv power-ul in cadranul 1
Plus că suntem cu buy doji deasupra pivotului mantri
Mai departe
Pe 60 de minute dacă mă uit la el
Constat că am intrat în MBT 10, MP4,1 long
Și uitați-vă la acțiunea volumului
În acest double-triple button cu ultimul picior mai jos
Uitați-vă unde este volum
Aceea higher-higher luz pe volum
Și divergența de care vă tot spun în fiecare zi
Constructions Energy QEG
Tot în zona de energie pentru data center
Asta în general este
Și asta ar putea să fie parte din portofolile mari
O companie de 283 de dolari
Adică Ray Dalio, David Taper
Și așa mai departe
Stanley Druckenmiller și așa mai departe
Aștia mari cu fonduri de investiții
Vorbind de o zonă de sideways
Mergem în sideways, vorbind de un hammer, un doji
Posibil, dar volumul este negativ
Nu-mi place stochasticul la jumatea distanțe
Intr-o overbush și oversold
Aici dăm o refresh pe scorul fundamental
8 din 14 scor fundamental
Ceea ce arată super bine
Plus că ăsta poate să fie un double button cu aldoi
Dar piciorul mai sus și să vedem un higher low
Pentru că și acțiunea volumului mi-arate mie asta
Vedeți cât de știrbe volumul în căderea asta
Stochastic oversold aproape
Și dacă ne uităm pe daily
Pă daily vedem că se pompează ceva volum pe el
Zonă de consolidare, un GEP, care aproape l-am închis
Și dacă ne uităm pe 60 de minute
O să observăm că am intrat
Sau că intrăm într-un MBT-10
Dar intrăm într-un MBT-10 astăzi
Și e pe pătrat unul long
Plus că GEP-ul ăsta a fost închis pe jumătate
Și am putea de aici să vedem o escaladare
Mai ales din prisma volumului
Că arată bine pe 60 de minute
Mai departe
C, DNS, Cadence
Am mai analizat zile trecute Cadence-ul
Și când zic asta
Mă uit în special la faptul că avem o retestare a locului crimei
Și a acest marabuz 1 pe 2, vedeți aici
Și când zic retestarea
Am avut un buy doji aici din suportul de an
Pentru anul trecut
Și uitați-vă
S-a întors, s-a retestat a prelua lichiditatea la haielul dojii
Și de aici am putea să vedem
Că pentru că suntem în downtrend
Am putea să vedem un breakout
Și ăsta să fie un high or low
Dar nu place volumul nostru, cum arată în distribuție
Un balance volume arată mai bine
Stochastic oversold, asta îmi place
În schimb, pe weekly constat un double bottom
Posibil cu al doilea piciorul mai sus
Cu volumul în îmbunătățire
Stochastic oversold
Retestarea locului crimei
Să vede și aici pe weekly
De unde s-a făcut breakout din zona asta
Aproximativ
Și dacă mă duc pe daily
O să constat un buy hammer
Hudita mai ghepu deasupra pivotului de lună
Volum pozitiv
În breakout, inclusiv un balance volume
Forțează în breakout aici
Relativ strent aș vrut să-l văd în îmbunătățire
Și da, intră în îmbunătățire ieri
Și uitați-vă și power în cadranul 1
Pe 60 de minute dacă mă uit la el
Ce constat?
Constat un MBT 10 aici
MP pătrat 1 long
Și deja a început să urce
Mai departe, Nvidia
Nvidia
N-V-D-A
Hai să ne uităm și pe Nvidia
N-V-D-A
Și la Nvidia vedem o zonă
Aproximativ de triunghe aici
Ar trebui să o redesnesc
Este o zonă de consolidare
În momentul de față este o zonă de consolidare canal
E un pic sideways, contratrend
Da, volume este negativ, stochastic, overbott
ATM scorul 10 din 14
Și vedeți zona asta de posibil
Canal de trend
Uitați-vă și aici
Canal de trend descendent
Dar vedeți că am intrat într-un bai
În momentul în formare
Stochastic, super oversold
Și nu mai aș vina să văd un breakout masiv pe Nvidia
În perioada următoare
Pentru că vă arătam și pădeile
Acest superb canal descendent wedge
Și uitați-vă că am intrat în bai dojii
Am făcut breakout deja despre a pivotului
Mantri într-o proiectie
Și uitați-vă la volume
In breakout volumele
Relativ streng în cadranul 1
Și inclusiv power în cadranul 1
Și dacă ne uităm
Noi am avut o recomandărie pe Nvidia în trecut
Uitați-vă un
Cap with handle în formare
Inverted head and shoulders
Capul, umorul stâng, umorul drept, breakout
Și posibil să închidem și ghiepul
Așa că dacă nu să te ține Nvidia
Mai ales dacă vrei să stați pe termen lung
Începe să mai cumpărați și niște Nvidia
Bun
Mai departe
Nuov
Noi l-am
Recomandat chiar când l-au luat pe Maduro
Și și-a atins targetele de profit
Ideea este că am făcut un pull back între timp
Novul
Chiar în început de ianuarie a fost recomandarea
Suntem într-o zonă de sideways
Tot în zonă de energie ca și Constellation Energy
Ca și Vistra
De care am vorit mai devreme
Uitați-vă
Zona asta de
Să-i spunem
Triunghi
Îmi place volumul
Îmi plac ambele volume
Dar suntem în overbot
Pesto-hastic
Dar am putea să mai merg o dată să trecem
Zona de higher
Și uitați-vă cum se vede
Wage-ul inclusiv pe weekly
Cam asta este analiza
Inclusiv în zona de weekly
Suntem într-o zonă de compresie
Cu acumulare negativă de volum
Și intrăm într-un buy dojieri
Pe daily
Într-o zonă de consolidare
Suntem deasupra pivotului monthly
Da, volumul se deteriorase
Adică aici intrase negativ
Dar încă o dată
O să vedeți că a plecat cu volum
Când a plecat de aici cu MBT 10 MP4
Unul long posibil să avem astăzi
Și uitați-vă la acțiunea volumului
Mai departe
Avem
Hai să vorbim un pic de BKR
Asta este o companie care se ocupă de
Mantenanță, reparații de instalații
Petroliere
Și în eventualitatea închierii
Războilul din Iran
E foarte probabil ca astora să le meargă bine
Să aibă de recuperat niște chestii
Zonă de țevăraie, de așa mai departe
De instalații
Și așa mai departe
Și ăsta are un posibil
Triunghi în formare
Volumul a fost pozitiv, trece puțin negativ
Un balance volume arată bine, dar suntem un overbot
Pe weekly
Să vedeți aici
Acest triunghi
ATM score 9 din 14
Pe score fundamental și uitați-vă cum arată
Cam asta este povestea
Asta este
Un posibil triunghi
Și dacă ne uităm pe daily
Intrăm într-un buy doji
Cu buy momentum, vedeți un higher
Low, dintr-o zonă de consolidare închis
Deasupra pivotului, mantrii, breakout
Pe un balance volume, breakout pe volumul nostru
Relativ strength cadran 1
Power cadran 1
Deci avem tot ce ne trebuie
Dacă ăsta e un capui handle
Și ăsta e mânerul ce știam putea să vedem un breakout
În zona asta, pe 60 de minute a plecat cu un buy doji ieri
Uitați-vă ce superb s-a adus
Și a plecat cu MBT10 și MP4
Unul long din zona asta, dintr-un invertit
Head & shoulder sau capui handle la bottom
Vedeți, rounding bottom și mânerul ce știi și breakout
Asta este pe BKR
WMB, hai să vedem
WBB
WMB
Hai să ne uităm și la ăsta
La fel este un pullback
Retestare 1 pe 2 marabuzul
Și probabil să ajungă până la higher de aici
Să retesteze, să preia lichiditatea
Stochastic overbots
În zona de score suntem 8
Din 14 pe score
Vedem un contratrend pe weekly
Într-un trend mai mare
Stochastic overbots
Și din punctul ăsta de vedere
Pe daily am avut un buy doji
Deasupra pivotului monthly
Facem un pullback în suport
Ceea ce e super mișto și ăsta pullbackul ăsta
Și de aici am putea să vedem o revenire
Volum pozitiv, relativ streng cadranul 1
Da, s-a anoutățit ieri
Și dacă ne uităm pe 60 de minute
Ce văd pe 60 de minute?
Văd un double bottom
Am avut un
O încercare de
Mp4
Nu s-a finalizat
Urmăriți eventual astăzi și mâine
Un posibil MBT-10
Și uitați-vă la acțiunea volumului
Că arată super bine, în break au volumul pe 60 de minute
Și hai să vedem și SLB
Tot așa avem o zonă de
Retestare 1 pe 2
Acest marabuzul și
Preview swing high-ul de aici
Adică locul crimei, vedeți retestarea ce frumos a făcut-o
În zona asta de aici
Acum suntem într-o zonă de side, doiți volumene
Sunt țeavă, stochastic overbot, nu-mi place
Pă weekly
Vorbim de, dacă mă uit la score 8
Din 14 score-ul de fundamental
F score-ul mare
Și vorbim de o zonă de
Triunghi
Aproximativ
Uite așa este
Standing triangle
Care prin natură a lui este bul și volum
Arată chestia asta, un balance volume
Și volumul nostru s-a știrbit un pic, dar
Uitați-vă că ce nu-mi place este stochastic
Overbot, dar am putea
Să mai testăm odată zona asta de aici
Pentru că suntem deasupra
Pivotului Mantley și pentru că
Avem un buy momentum
În formare
Nu uitați că am plecat din un MBT
10, o dată jos aici, areși din nou aici
În pullback-ul ăsta vedeți higher highs, higher lows
Și acum se forțează iarăși un breakout
Dragilor, cam acestea
Au fost informațiile pentru
Analiza de astăzi, de joi
9 aprilie
2026, foarte probabil
Să vin cu una, două, nu știu, poate trei
Recomandări din lista pe care am analizat-o
Astăzi sau din ce mai avem noi în watchlist
Și am văzut zilele astea
Una peste alta
Este foarte probabil ca diseară să nu fac
Niciun fel de trading room, adică 98%
Nu facem trading din seară mâine
Nici atât pentru că este vinerea mare
Eu o să fiu pe drunzi frecând
Pe un lung mușel, până una alta
Dacă e să ne vedem
Ok, o să fiu surprisă
Dacă nu vă urez din nou ca așa seară în trading room
Sărbători fericite, aveți grijă de voi
Și de cei dragi, numai
Grășați-i mielul în ajunt de paști
Și odigniți-vă
Pentru că ne așteaptă
O nouă săptămână după paști
Plină de recomandări și
Avem de făcut bani, așa că odigniți-vă
Vă pup, vă îmbrățișez
Și încă o dată
Să aveți
Niște momente de relaxare arături de cei dragi
Baftă și spor
La bani
