Eu am dat și o oregistrare acum, în cazul în care nu merge.
Da.
La mine arată OK.
Am dat record.
Bun.
Acesta fiind spus, ai să intram repede să ne uităm pe ce avem aici ca și Forex calendar, că asta e interesant de văzut și o să schimb acum ca să vedeți și voi.
Suntem încă o dată, data de 15.
A avut Trump un speech, nu știu ce speech a avut, despre ce a vorbit.
Avem Empire State Manufacturing Index, ca la catalizator cu culoarea asta portocaleu, nu e așa important.
Și nu prea mai avem nimic săptămâna asta.
Pentru săptămâna viitoare avem Core Retail Sales, Retail Sales, Pending Home Sales și avem Consumer Sentiment asta.
Și în rest, celele de șomar și PMI, dar asta este flash la portul privat.
Deci nu mai ai foarte mulți catalizatori săptămâna asta săptămâna viitoare.
Hai să ne uităm un pic în TrayStation.
Din perspectiva Market Picture.
De fapt, Market Sentiment nu Market Picture.
Neapropiun din All Time High, ceea ce e interesant, și am făcut asta în 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 zile.
Adică două săptămâni am urcat agresiv în astea două săptămâni.
Plecat din nu mai vară divergența asta, că am plecat dintr-o divergență masivă.
Acum suntem în pericol să intrăm într-o divergență bare de data asta pe Advanced Decline, cu vârful de aici, să vedem ce se întâmplă.
Vă spuneam și pe McLaren Oscillator că văd o problemă din perspectiva faptului că văd divergența asta, un bucat asta, plus că neapropind o zonă de Overboard.
Momentan ATR-ul este în scădere.
Pe Nasdaq, hai să-l facem mare să vedem, suntem în nou New All Time High cu Advanced Decline-ul, deci asta înseamnă că și prețul poate să facă New All Time High.
Advanced Decline-ul ca și McLaren Oscillator sunt în breakout.
În schimb neapropind o zonă de Overboard și am putea să vedem o corecție.
La fel, văd că ATR-ul este în scădere, ar trebui să vedem un ATR în urcare.
Dacă mergem mai departe pe Russell, pe Russell am plecat dintr-un double bottom, vă spuneam la momentul ăla, pregătit de un breakout peste vârful de aici, aproximativ.
Da, ok, o să vedeți în registrarea.
Bun, deci cam asta e ideea.
Mai departe, avem acest triple bottom cu al trei rapiciori mai jos.
Vă spuneam de breakout-ul ăsta care s-a întâmplat deja pe McLaren Oscillator, dar suntem într-o zonă de Overboard și pentru că suntem într-o zonă de Overboard, atunci am putea să vedem o corecție din zona asta.
Dacă mergem mai departe pe Dow Jones Industria, pe Dow Jones Industria suntem la un resistance, avem o divergență atât pe McLaren Oscillator, ca și pe ADVENT DECLINE și la fel ATR-ul în scădere.
Hai să ne uităm pe câteva idei de tranzacționare luate de pe scanner de Buy Doge și alte combinații de scanere și lucrurile sunt în felul următor.
O să încep cu BMNR, pentru că m-a rugrat fratele Lucian să ne uităm pe BMNR.
Și pe BMNR, Bitmine, asta este o companie care e în relație directă cu Ethereum.
Fac stacking de Ethereum, fac o grază de chestii pentru cei care sunt pasionați, puteți să studiați mai mult.
În principiu sunt vorbind de un dublu doji și posibil Buy Doji acumulare negativă de volum pe mantrii.
Poiclui este țeavă să vede cumpărări instituțională și vorbim de un Buy Doji săptămâna trecută.
Nu l-a văzut sistemul ca Buy Doji, Buy Momentum. Momentan rejecta sub pivotul Quartel și suntem în volum într-un mare breakout.
Dacă mă uit, în relație cu vârful ăsta de aici, foarte probabil ca prețul să ajungă cel puțin la nivelul de 40, ca să nu zic să se ducă la nivelul ăsta de 60 și 5.
Deci cam asta este pe BNR. Probabil că o să mai au și eu ceva opțiuni pe BNR.
Din perspectiva graficului daily, vedeți că suntem într-un ascending triangle, aș putea să spun, sau wage în formare.
Volumul arată bine, inclusiv pe daily. Hai să vedem dacă putem să facem chestia asta de aici, dacă e să urcăm aici.
Ia să vedem. Am înțeles, da, pe profile, nu sunt direct pe profil, nu știu dacă sunt pe profil live.
Ia să vedem. Mi-e mi-apare că sunt în ATM analiză în momentul de față. Sunt live pe profil.
Interesant dacă sunt live pe profil. Hai să vedem ce mi-apare mie.
Ia să vedem dacă e așa. Nu, nu apare niciun live pe profil. Mi-apare în grup live-ul.
Ia să vedem. Deci nu mi-apare pe profil. Adică dacă în momentul ăsta o să dau... Uite.
Dar nu văd de ce ar trebui să apară pe profil. Ia să între și pe Roxana, să vedem dacă ea vede pe profilul meu ceva live în momentul de față.
E tare interesant dacă Facebook-ul în momentul de față a reușit să facă combinația asta, să facă live direct pe profil.
Ia să vedem. Da, deci nu apare nimic live. Două secunde. Mă întorc acum.
Deci am revenit, nu e niciun live pe profil și dacă e live pe profil să fie primit.
Hai să mergem mai departe. Deci suntem în zona asta de posibil ascending triangle, posibil breakout, volumul este T.
Uitați-vă la acțiunea volumului. Dacă mă uit pe 60 de minute, vorbim de MBT-10. Am plecat deja de mult din MBT-10.
M pe pătrat 1 long și confirmare și așa mai departe. Am senzația că dacă mă uit mai bine intrăm de fapt și în M pe pătrat 2 long.
Deci arată foarte bine în zona respectivă. Hai să mai vedem mai departe UPS-ul. Dacă mă uit pe UPS.
Dacă mă uit pe UPS, văd un fel următor. Văd un bull Harami, așa cum știți.
Down trend, up trend. Asta e o zonă de consolidare cu un bull Harami. Uitați-vă la acțiunea volumului.
Stochastic-ul este undeva în zonă de între overboss și oversold. Vorbim de acest bull flag în formare aproximativ și o să trasez ca să și vedeți pregătit de un breakout deasupra PPQ-a.
Uitați-vă acumularea negativă de volum stochastic-ul oversold weekly și mai departe dacă mă uit în zona de daily ce văd.
Rounding bottom, breakout deasupra PPM și uitați-vă acțiunea volumului.
Și de asta sunt foarte probabil să dau și o recomandare pe UPS. Ce e interesant de văzut pe UPS.
Vreau să văd închiderea integrală a GEP-ului. Nu s-a întâmplat, dar din perspectiva volumelor, inclusiv pe time frame-urile instituționale,
e foarte probabil să vedem o urcare agresivă în perioada următoare.
Apare Christy. Apare Christy probabil că apare chestia asta pentru că tu ești prieten cu mine și ești și în grupul a te mai analiza.
Altfel, cineva care nu e în uite, am îmbrăgat după nevastă mea, ea nici nu vede, deși că ea nu e în a te mai analiza, este doar în grupul gratuit.
Și ei nu-i apare, m-au uitat și eu și nu apare nici pe profil, asta spun.
Pentru că atât timp când mie mi-e apare că live is in ATM analiză, n-avea cum să fie.
Bun. Deci, cam asta e povestea pe UPS.
Două secunde că a deschisat a televizoriu și văd că acum mi s-au dat astea peste cap, stai așa un pic să văd.
Ielp-ul, Ielp, mi-a făcut un flash, poate, de pe monitor aici.
Deci, dacă mă uit la Ielp aici, ăsta este apropo, este luat după scannerul de By Doge, o să le vedeți și voi, ăsta este și scannerul de MBT-10, de fapt.
Și dacă mă uit pe Ielp, văd un downtrend, un double button cu al doi la picior mai jos aproximativ în suportul de an, văd acumulare negativă de volum, ceea ce e interesant, plus retestarea locului crimei.
Vedeți în zona asta de aici, unde a fost aproximativ 30-11-2020.
Și dacă merg mai departe pe weekly, ce constat pe weekly?
Constat faptul că vorbind de un downtrend, o urcare în zona asta de aici și un By Doge pe weekly și uitați-vă un pic acuținea volumului care este în breakout.
Bun, acum, dacă mergem mai departe cu raționamentul, că am plecat și din oversold, apropo, pe stochastic, văd un inverted head and shoulders,
uitați-vă în zona asta, umorul drept, un pic mai jos, e o zonă de consolidare, un breakout deasupra resistance-ului cu un By Doge.
Nu prea mă dă pe spate volumul, îmi place că am avut un relativ strânt în cadranul 1, acum ne-am răutățit.
Iarăși am intrat în cadranul 1 și dacă mă uit pe 60 de minute, știți că am plecat din MBT-10 de jos, nu vă mai arăt chestia asta.
Mai departe, ce mai avem? Yeti.
Y eti. Apropo, toate astea sunt și cu score fundamental destul de mare, uite, 11 din 14 score fundamental, uitați-vă pe ATM Score,
uitați-vă cum arată zona de volum, da? Se pompează instituția la retestare a locului crime, bul, harami, da, suntem în overbot, pe monthly,
dacă mă duc mai departe pe weekly, ce văd pe weekly, downtrend, consolidare, breakout cu By Momentum și retestarea locului crime, în sensul în care, dacă mă uit aici, cam așa se vede,
acumulerea negativă de volum, stochastic oversold, uitați-vă un pic pe daily ce se întâmplă, vorbind de un side consolidare, mișcare laterală sideways, breakout deasupra PPM
și uitați-vă un pic cum arată acțiunea volumului plus relativ strength-ul în cadranul 1. Așa, it's a feature, not a back, da? Păi, not a back, da.
Dar ideea este că mi s-a mai întâmplat să fac un live-acum câțiva ani pe profil tineștriint, da? Și a fost interesant că chiar mi-au zice-o, bă, foarte tare ce faci acolo, vorbind de un double button cu aldei la piciorul mai jos, consolidare, breakout,
uitați-vă acțiunea volumelor, iarăși în breakout, am plecat din, atenție, suntem în MBT 10, asta și MP4 1 long.
Mergem mai departe cu ce mai aveam aici, KPNG, KPNG, ăsta l-am mai transacționat de-a lungul timpului, nu mai rețin dacă v-l-am dat și acum ceva timp și ca recomandare oficială, dar l-am transacționat cu opțiuni pe stan trecut.
Avem un hammer, un doji, posibil by doji, by hammer, stochastic oversold, retestarea locului crimei, să vede de aici, plus că dacă mergem mai departe pe, hai să dăm și un, să ne uităm pe fundamental,
7 pe fundamental, nu e foarte mare scorul pe fundamental, rinde un downtrend masiv, consolidare, breakout asupra PPQ, uitați-vă un pic cum arată acțiunea volumului pe instituțional, pe weekly plecat din stochastic oversold.
Dacă ne uităm mai departe pe daily avem higher highs, higher lows și ăsta e mișto de transacționa cu opțiuni, uitați-vă inclusiv acțiunea volumelor aici și breakout pe volum.
Pe 60 de minute ce să vă mai povestesc, am plecat din MBT 10 MP4 1 long și așa mai departe, hai să intrăm pe eat, e atât, eat, probabil Facebook-ul vrea să mă propulseze pentru că am văzut că am ajuns destul de viral pe organic și la persoane care sunt non-follower și ceea ce e interesant, persoane care mă văd pentru prima dată sau așa mai departe.
Uitați-vă un pic uptrend, contratrend de tip bull flag, suntem partea superioare, o să opresc un pic microfonul că strălu, așa ca să nu vă spar gurechile.
Avem un posibil by-doge în formare pe monthly, suntem deasupra PPI și dacă vă uitați avem un cap with handle, inverted head and shoulders pe weekly, uitați umărul drept care face deja breakout deasupra PPM și volumul se acumulează negativ stochastic oversold.
Iar pe daily suntem în relativ strent pozitiv, higher highs, higher lows pe volum, am fost pozitiv, ne-am dus un pic în deteriorat, dar tot deasupra linii de zero suntem și uitați-vă breakoutul deasupra resistance-uri și preview swing high a fost un breakout.
Ar putea să mai fac un retest, l-a făcut deja că am închis și ghie postat cu low-ul ăsta de aicea și suntem deasupra PPM, e adevărat proiectie bare dar având în vedere cum a fost luna trecută sau începutul de an nu prea avea cum să fie altfel proiectia.
Hai să reuităm și pe EQR în zona de REITS, equity residential vorbind de un downtrend și vorbind de un downtrend masiv, canal de shenet de trend în zona de suport de an, uitați-vă acțiunea volumului pe mante trecem pozitiv după un stochastic oversold, nu mai zic pe weekly volum pozitiv și uitați-vă un pic double button cu al doilea picior mai jos, deja de două săptămâni acumulare pozitivă stochastic oversold și dacă mă uit mai departe ce constat downtrend
downtrend breakdown sub load aici, consolidare breakout și vorbim de un buy doji inclusiv volumele in breakout. Dacă mergem mai departe pe 60 de minute vorbim de un rounding button a decolat frumos, mârvâi, mârvâiu, suntem într-un downtrend, uptrend, o zonă de consolidare, volum pozitiv, mai departe pe weekly, avem următoarea poveste pe weekly.
10, pe scorul fundamental, atenție că e small cap, ăsta este small cap, e 6 dolari sau câte 3 dolari dar îmi place, dacă vă interesează chestii mai volatile, îmi place faptul că acum suntem într-un planetou de consolidare, posibil double button și încă oată, uitați-vă acțiunea volumului pe mante, pe weekly, inclusiv pe daily, intrăm în buy doji deasupra ppm și am avut și ghebo asta închis, buy hammer, buy doji și uitați-vă breakout-ul pe volume, inclusiv volumul daily, arată bine aici.
Uitați-vă la nivel de relative strength, intrăm în cadran de overbore form, mai departe, shls, dacă intrăm pe shls și ăsta este small cap 7 dolari și ceva, uitați-vă acțiunea volumelor pe instituțional, dust-to-harsis, overbore, dar uitați-vă și pe weekly cum arată, volumul trece în pozitiv, posibilă retestare pentru că avem preview swing low ăsta de aici, acest marabuzul retestat, posibil să vedem dacă trece de jumătate și inclusiv de
ppq, dar îmi place stochastic oversold, îmi place că am avut trigger de buy doji, iarăși buy doji pe daily, avem un gap mare de închis aici și foarte probabil o să închidem la cum arată acțiunea volumului, car acțiunea volumului, inclusiv volumul nostru, on balance volumului, s-aproape de nivelul volumului de aici, prețul, uitați-vă unde e un relație cu prețul de acolo și ăsta este interesant pentru cei care sunt spasionați de small caps.
Mai departe, RBMB și atenția, el este un small cap cu 10 fundamental din 14, care e destul de interesant. RBMB-ul, v-am spus de mai demult de acest descending wedge, după care face breakout, după care se consolidază, retestează până la nivelul open-ului, volumul stă în sideways în zona asta, dar pe weekly vorbim de volum pozitiv deja, vorbim de higher low, posibil să fie ăsta într-adevăr un higher low sau iarăși un, hai să-l vedem,
ca efectiv un wedge pattern, uitați-l și de aici facem breakout, triung, wedge, breakout din el, score fundamental 8, ATM score din 14 și dacă mă întorc aici în povestea asta, am desenat-o și pe daily,
vedeți triunghiul ăsta frumos, care deja face breakout din el, apropo de RBMB, are publicare de rezultate pe 7 mai, din ce văd. Mai departe, hai să vedem The Dash, am mai povestit The Dash de-a lungul timpului,
ăștia fac, dacă nu mă înșel, delivery, home delivery de mâncare și uitați-vă la acțiunea prețului, previews in high devine support, adică postul resist devine support, suntem în zona de support de an, stochastic oversold,
deja luna asta să vede pompare de volumul instituțional, acumulare negativă și uitați-vă și din double bottom-ul ăsta cu divergența asta de volum, stochastic oversold și mai departe downtrend, ultimul picior mai jos, buy doji, buy hammer, higher highs, higher lows deja
și suntem deasupra PP, uitați-vă la acțiunea volumului și dacă vreți să corelăm și cu time frame-ul pe 60 de minute am plecat în MBT-10, MP4-1 long și a început urcarea.
Și hai să vedem și Inchie, care este în zona de farmaceutice, cred că biotecnologie, nu mai rețin exact, dar ne uităm aici, da, helical biotecnologie, score fundamental 13 din 14 ca și transmedics grup, cam același score, uitați-vă la acest bull flag în formare și dacă ne uităm pe el ce constatăm, bull flag în formare și de aici breakout și uitați-vă acțiunea volumului și un balance volume și volumul de aici și dacă mergem mai departe pe weekly, vorbind de un double bottom-ul
cu al doilea picior mai jos, canal descendent, vedem un breakout cu bi-momentum, deja suntem deasupra PPQ, uitați-vă acumularea negativă de volum și dacă mergem mai departe pe daily, vorbind de rounding bottom, osta breakout de rounding bottom, iarăși platou breakout cu bi-doji, volumele arată mișto, relativ streng cadranul 1, pe 60 de minute este un inverted head and shoulders în zona asta de aici, dar am plecat din MBT-10 și acum suntem în MBT-10 și MP4-1 long astăzi.
Dragilor, cam astea sunt informațiile de astăzi, iar să vedem. Vreau să schimb pe camera și să-mi pământ microfonul, au apasat din greșeală pe alt buton. Sunt vreo 15 companii pe care le-am analizat azi, este suficient, plus ce mai aveți din ochi listurile din zilele trecute, așteptați-vă la noi recomandări.
Mă bucur că ați intrat în tranzacțiile alea faine, ați prins batamul alături de mine și vă țin la curent cu ce mai văd pe scenere și ce e de interes.
În seară avem trading room, Christos o să vorbesc cu tine dacă pot să moderez că e posibil să nu pot să moderez în seară sa trading room-ul, este miercuri și am nevoie și eu de un pic de repaus, mai ales pentru că astăzi am lucrat și pe zona de emoțional. S-a lucrat cu mine pe zona de emoțional și e nevoie de un repaus, măcar astăzi, ca să așeze bine lucrurile. Vă pun, vă îmbrățicez, aveți grijă de voi și spor la bani.
