Tradingul este măsurabil doar după un eșantion reprezentativ, nu după noroc, nu după o zi bună, după 20-30 de tranzacții.
ATM nu e doar un program, este o hartă, e harta unei călători de transformare.
Și dacă o urmezi, îți promite nu certitudii, ci probabilități mai mari.
Este vorba despre cine trebuie să devii tu ca să meriți banii respectivi.
Îți spun de pe acum că vei traversa momente mai puțin confortabile uneori.
Nu neapărat pentru că ceva nu merge, ci pentru că în acele momente, sub conștientul tău,
îți ridică la fileu provocări sau răni emoționale nerezorvate.
Așa că te provoc să te întreb zilnic, am urcat un pas mai sus decât ieri?
Am înțeles mai bine? Am fost mai disciplinat măcar cu 1% în comparație cu ieri?
Și bum, salutare dragilor, suntem în data de 17.04.2026
și presupun că mă auziți, mă vedeți, cel puțin așa văd păsculele mele aici.
Mi-am da și-o drumul în căștere de monitorizare aici ca să văd să aud.
Bun, hai să începem direct cu ce avem pe calendar astăzi și de fapt să încheie și săptămâna pentru că este vineri.
Și o să schimb să vedeți și voi la ce mă uit.
Ia să vedem, ar trebui să vadă.
În primul rând, suntem în cadranul de Lăcomie.
Cine și-a duce amintea cu două săptămâni în urmă?
Dar ce n-aibă, mi-arată foarte ciudat live-ul ăsta. Ia să vedem.
Da un refresh. Da, deci funcționează. Nici în dau seama, salutare Bogdan.
Cine și-a duce aminte cu niște două săptămâni înainte eram în frică extremă.
Eram undeva în cadranul ăsta, pe Turometru, ăsta era undeva la 9, 8, 9 am fost.
Frică extremă și ala a fost bottom-ul pe 30 martii și după care toate lucrurile au explodat.
Și ne-am dus direct în Lăcomie.
Acum ne apropiem ușor cu pași rapid de o zonă de Lăcomie extremă.
Vă spuneam încă de zilele ăstea, de vreo două zile vă tot spun că suntem în niște divergențe
și că ne apropiem de o posibilă corecție.
Poate să fie o corecție de tip sideways sau poate să fie o corecție mai mică sau mai mare în principiu.
Acum arată lucrurile, probabil o să fie o corecție mai mică.
Din perspectiva calendarului macroeconomic, vineri astăzi.
Văd că Trump a avut la 2 dimineața ora Românie un discurs, nu știu despre ce a vorbit.
Dar la ora 9 avem un membru de la Federalizer care vorbește, acest Walter,
nu știu despre ce o să vorbească, dacă te scurești căutați și poate o să găsiți materiale.
Din perspectiva întâlnirilor Federalizer, pe data de 29 aprilie, adică luna asta și numai e foarte multă,
avem următoarea șetință de politică monetare.
Vedeți că în momentul de față ratele de dobândă sunt în nivelul 350-375 de puncte.
Asta înseamnă că buncile se împlumătă overnight între ele,
cu 3,5%, 3,75% și ce interesant de văzut că 0,5% din investitoare așteaptă o creștere de 0,25 de puncte
în timp ce 99,5% așteaptă o pauză de dobândă la nivelul 350-375.
Hai să intrăm în TrayStation și să uităm puțin pe Market Sentiment și să reităresc
și vă spun de câteva zile apropo informația asta.
Două secunde că vreau să mă țiuam aici asta mea de scris tableta și n-am loc de tastatură de ea.
Și dacă ne uităm cu atenție, vedem un new all time high am trecut de nivelul de 7000 pe S&P, 700 pe SPY.
Ce interesant de văzut această divergență de care tot vă spun de câteva zile.
Uitați-vă divergența asta, masivă pe Advanced Decline, dacă Advanced Decline nu face new all time high,
foarte probabil să vedem o zonă de corectie, mai ales că ne-am închis cu o candelă de tip doji în vârf aici,
nu înseamnă neapărat că va veni o corectie.
Poate să fie un Sell Doji, un Evening Star, sau poate să fie efectiv un Breakout și după care cădere.
Acum depinde și ce face Advanced Decline.
Meclano, Sireterie, Indivergență, Bern, neapropiem de linea de 0 și momentan trendul este sănătos din perspectiva faptului că avem ATR 1 scădere.
Și când ai ATR 1 scădere, înseamnă urcare sănătoasă pe trend.
Așa cum vă spuneam, nu uitați că am avut un Inverted Head & Shoulders Cap, umor stâng, umorul drept,
care a fost doar de 1, 2, 3, 4 zile de pauză și gap-up direct.
Și dacă mergem mai departe la indicele de tehnologie NASDAQ 100, la fel ATR-ul se prăbușește, avem new all time high,
inclusiv Advanced Decline avem new all time high, înseamnă că tehnologiea a pompat bine.
Intrasem în BAI de pe aici, același Inverted Head & Shoulders și uitați-vă la McLean Oscillator, care pompează un nou vârf.
Avem niște divergențe și aici, dar neapropiem într-o zonă de overbot și asta e interesant că este într-o zonă de overbot.
Și dacă merg mai departe la Russell, Russell-ul este aproape de new all time high, Advanced Decline-ul este și ăsta într-un breakout,
dar suntem într-o divergență cu McLean Oscillator și zonă de overbot, ATR-ul în scădere, dar vedeți un mic spy pe ATR aici.
Și dacă ATR-ul începe să urce, probabil să vedem o corecție la nivel de Dow Jones Industrial, ATR-ul se prăbușește,
suntem într-o divergență masivă cu McLean Oscillator și hai să vedem dacă nu cumva suntem și cu Advanced Decline,
cred că suntem, că am mai povestit despre asta, ia uitați-vă, vârf, vârf nou pe preț.
Aici am avut un ultimul vârf Advanced Decline și în punctul ăsta deja suntem într-o divergență.
Suntem într-un sending wedge care prin natura lui este bare și vine după un downturn și poate să fie una BCD.
Dacă va fi agresiv, nu știu dacă va fi agresiv, dar în principiu ar trebui să închidem gap-ul ăsta de aici să ne întoarcem la medie, cel puțin media SMA-20.
Cam asta este din perspectiva marque sentiment, hai să ne uităm pe câteva simboluri.
Și o să încep cu, ia să vedem ce am pregătit aici.
Hai să începem cu Netflix, dacă tot suntem și am avut publicare de rezultate financiare și apoi o să ne întoarcem și pe CDW, că l-avem și pe asta pe listă,
Netflix este minus 10 în premarket.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că a aratat niște, nu mai știu exact, nu am raportul acum în față, dar știu că erau niște așteptări pe anumit metri și i-a aratat.
Și de asta probabil căderea asta din perspectiva rezultate financiare din punctul ăla de vedere arată binișor Netflix.
Core fundamental vedeți că nu este foarte mare, oricum urcase mult înainte, știți că noi l-am prins pe opțiuni jos de tot aici, înainte de GEP-ul ăsta, aici, când am avut Sfântul Baidoji și s-a dus seavă.
Acum, în momentul de față se va deschide pe la 96, nu uitați că avem un GEP aici și o să-l și desenez să-l vedeți, avem un GEP în intervalul ăsta,
care este aproximativ între 91 și rotund, și 96 cred, sau cât e jos aici, și 81, 92 și 86, e cam de parte monitorul ăsta de mine.
Și am avut retestul ăsta, nu am închis GEP-ul și, posibil, pentru că dacă ne schidem în jur de 96, 96 este aproximativ deasupra pivotului, că asta e interesant, deasupra pivotului monthly.
Dacă ține pivotul, e interesant de căutat un bottom și intrat aici, dacă ține pivotul monthly. Dacă nu, dacă vedem că va continua căderea, foarte probabil să intrăm în GEP,
pentru aceia dintre voi care vrea să mergem să salutare Ionuț, pentru aceia dintre voi care vă interesează position trading în sensul investiții,
pătrem în mai lung, ați putea să intrați incremental deasupra pivotului aici și să mai intrați aici în zona de GEP, dacă ajunge în GEP.
Cam ăsta este salutare, Cristi. Cam ăsta e abordarea din perspectiva Netflix și vă spuneam că Netflix, apropo pentru cei care ați fost pe fază la momentul în care am atins bottom-ul pe Netflix,
am retestat locul crimei, vedeți, aduceți-vă aminte, fostul Resistance devine suport și am avut un swing high aici și a venit cu codița asta, cu papura, cum mai zicem noi,
și s-a lovit de cucui salutare fratele Lucian și s-a lovit de zona de aici. Bun, cam asta este povestea pe Netflix.
Hai să mergem mai departe cu SOFI, apropo, dacă aveți simbolul pe care vreți să mă oi, spuneți-mi simbolul, scrieți-mi în comentarii și fac analiza și pe simbolul ăla.
Și reiterez informația asta pentru cei care sunteți noi în program pentru că nu prea știți momentan cum meri lucrurile și atunci întrăzniți și dacă aveți ceva companii care vă interesează,
să-mi spuneți să-mi fac analiza pe ele. Bun, SOFI Monthly. Suntem în locul Crimea, v-am spus chestia asta, am avut un Inverted Hammer aici, avem o candelă de tip, a fost și un Bull Haramii dacă mă întrează pe mine,
dar avem și o candelă de tip, apropo cine mă întreba, Emilian în Trading Room, uite un Bull Haramii în care ambele sunt roșii candele, apropo.
Dar avem o candelă verde acum, care poate să fie un Burling Engulfing. Da, volumă este în distribuție, Stochastic Oversault pe Monthly și dacă mă uit pe graficul,
weekly, hai să dăm și un refresh pentru că score-ul ăla este dubios care mi-l afeșează, totuși e cam prost score-ul, deci 4 score-ul, 4 din 14, dar vă spunem de locul Crimea de aici,
vă spunem că suntem într-un By Doji în formare cu Bu Reversal, volum pozitiv. Deci foarte probabil să vedem un Breakout, asta e companie Small Cap,
19 dolari și ar putea să ajungă înapoi la 30, în primul rând ar putea să atingă plată-ul de aici, ai plus 1.51 în premarket, ar putea să atingă nivelul de aici de unde a picat, adică la 23 și ar putea să facă rapid.
Dacă mergem mai departe cu analiza pe Daily, am intrat cu un Volum maestru, divergență bun de volum, double bat încoal doilea piciorul mai jos, uitați-vă unde este prețul, piciorul 2 al prețului versus piciorul 1,
uitați-vă divergența pe volum, higher highs, higher lows pe volum, volum pozitiv, by hammer și breakout.
Acum dacă mă duc pe 60 de minute, pentru cei care știți de strategie MBT-10 și MP4-1 long, am avut MBT-10 aproximativ în zona asta sau aici am avut MBT-10 și după care a decolat,
inclusiv MP4-1 long și a decolat din double bat, cu ambele picioare cam la același nivel sau chiar cu al doilea picior mai jos, cu aceeași divergență masivă pe volum.
Fraților, aștia care suntem mai vechi decât mine, cred că ați văzut de sute de ori analiza asta cu double bat încoal doilea piciorul mai jos, cu divergență de volum, să vi se tatueze de adânc în subconștient informația asta, că e mega important.
Și așa prindeți bată, mă rog, mai ales dacă știi și opțiuni, v-ați dus cu ele plus infinit.
Asta este la nivel de SOFI, hai să vedem mai departe NURDS.
Nu mă întrebați că n-am avut timp să mă uit ce fac, astea majoritatea sunt în zona de tehnologie, dar nu știu exact ce se ocupă.
Dar a putea să vedem, uite, NURDS-ul este pe scanner-ul de MBT-10 și NURDS-ul este cu score 12, apropo, 12 din 14 în tehnologie și, dacă fac mai mare scanner-ul,
tehnologie computer science, deci în zona de IT, ceva cu el.
Ce e interesant de văzut, volumul este negativ pe mantri, dar avem niște petruri de candele destul de strombul în sensul că avem un hammer,
avem un doji și iarăși un hammer în formare sau un spinning button și am putea să intrăm într-un buy doji mantri.
Acum, dacă mă uit pe weekly, volumul, eșmecher tare, se pompează instituțional, uitați-vă, actuinea volumului pe instituțional,
higher load deja, breakout de volum, breakout de volum, stochastic oversold, am avut aici, am intrecut, dacă vă duceți să aminte,
la tram 25a4, când a fost buy hammer-ul ăsta, și cu acumulare negativă de volum și a explodat efectiv,
după care a făcut un picior înapoi și iarăși a explodat, apropo, de volum.
Și uitați-vă de divergența asta de volum, momentan, resistance la pivotul quarterly și dacă în moment mai departe,
avem un swing low mai sus, am un swing high, swing low mai sus și uitați-vă, pe acțiunea prețurilor am avut un gap down închis
și suntem într-o zonă delateral, sideways consolidare deasupra pivotului monthly, e adevărat într-o proiectie bare,
dar îmi place zona asta de sideways, ce mi-ar fi plăcut să văd mai mult? Volumul.
Volumul este cam mucificat pe daily, deci volumul nu-mi place deloc pe daily, în schimb îmi place relativ streng,
că suntem în cadranul 1, dacă văd eu bine, ba nu, suntem în cadran de înrăutățire, aici am fost cadranul 1,
hai să vedem pe 60 de minute ce să vedem pe 60 de minute, pentru că venind de pe scannerul de MBT-10,
probabil suntem în MBT-10 astăzi, am mai avut un MBT-10 jos aici, când a plecat din MBT-10 și a decolat,
dar suntem în higher highs, higher low, uitați-vă la patternul de preț.
Atenție că este small cap, 11 dolari, volatil, dar pentru cei care aveți apetit de risc,
puteți transacționa așa ceva, apetit la risc în sensul că e 11 dolari, adică nu e o chestie de 400 de dolari.
Mai departe. Niche, următorul simbol,
ăsta l-am mai analizat în trecut, pentru că vedeți superbul ăsta desen care este un wedge descendent
și prin natura lui este foarte strong bull, avem o divergență cu histograma de volum pe monthly,
suntem super oversold pe stochastic și avem acest mare abuzul care este retestat unul pă doi,
la rejectat aproape la open-ului, rejectat sub pivotul de an, dar vedem niște candele de indecizi,
hammer, hammer, hammer, inverte hammer, hammer, la bată.
Și dacă mă uit mai departe, scorul fundamental, că vorbim de ce facem în general, analizez cu scor fundamental mare,
adică stă bine pe cashflow, stă bine pe venituri și așa mai departe, F-scor 7, ATM-scorul nostru 12.
Dacă vă uitați, avem un swing low, un swing low mai jos, un swing low, este un triple-bat în momentul de față,
dar uitați-vă la acțiunea volumului, o să fac mic un pic ceartul, că vreau să vedeți acțiunea volumului,
iau, uitați-vă și voi ce se întâmplă pe instituțional, se pompează în draci volum.
Pe lângă asta, intrăm în buy doji daily, din suportul de lună, culmea într-o proiectie bull.
Și uitați-vă la acțiunea volumului. Deci, îmi place tare de tot acest niche.
Atenție că e 106 de luați, deci e și ceva interesant ca preț, adică e cumva un medium cap.
Și dacă vă uitați, pe daily avem un bottom plecat cu Sfântul Buy Doji al nostru,
volum pozitiv, higher low, higher highs, higher lows și din nou suntem deasupra pivotului de săptămână,
proiectie bare aici, dar puțin împasă de chestia asta, mai ales că a plecat din MBT-10 aici
și din nou suntem în MBT-10 și probabil în P4-0, în care se strategie de battle.
Mai departe, hai să vedem și Taiwan seimul conductor, TSM-ul.
Suntem într-un aptrem masiv, într-o zonă de sideways și, dacă ar fi s-o desenez,
suntem într-un triunghi aproximativ, care este o zonă de compresie, consolidare.
Volumul da, mantrii nu mă dă pe spate, nici măcar volumul weekly.
Eu spunem o semi acumulare negativă, dar îmi place foarte tare patternul de preț.
Suntem într-un posibil capui handle, ciașca cu mâner, asta este ciașca, pentru că ea vine după uptrend,
downtrend, contratrend, care asta este bullfleg, pentru cei mai vechi știți că asta este un bullfleg,
a fost un contratrend care se numește bullfleg, chestia asta de aici.
Și, dincolo de asta, intrăm în breakout și asta este un capui handle, suntem deasupra PPQ
și avem un gap de închis, posibil să intrăm să închidem gapul, măcar jumătate din gap,
că de asta este interesant să vedem închiderea asta la jumătate de gap.
De ce spun jumătate de gap?
Pentru că avem un doge aici și dacă unesc previews in high-ul ăsta,
aproximativ suntem în zona asta de jumătate de gap.
Și dacă intrăm în jumătate de gap, poate să-l închide integral,
este interesant de cumpărat aivan semiconductor pentru că asta este capui handle și asta este ciașca
și mai facem un pic de pullback aici, pe Fibonacci a trebuit să fie cam 618 retracement sau 50% retracement
și, întâmplător sau nu, ar fi chiar pe pivotul lunii următoare într-o proiectie bull pentru support and resistance luna mai
și am putea să vedem un breakout masiv pe taivan semiconductor.
Nu uitați că e mână-mână cu Nvidia și așa mai departe.
Așa este SM-ul și scorul destul de bun, F-scorul este 8, iar scorul pe fundamental, scorul nostru custom este 10 din 14.
Ce e interesant că a rejectat și pe pivotul weekly, dar avem acest gap de închis.
Mergem mai departe.
Ăsta a fost taivan semiconductor, REPX.
REPX-ul cred că e pe scannerul ăsta 14 undeva, l-am văzut, nu mai știu de unde l-am dat.
Uitați-l aici pe scanner, pe scannerul MBT10.
Și dacă mergem mai departe, uitați-l un pic.
Suntem într-o zonă de compresie, wedge, ia uitați-l ce frumos este.
Sfântul triunghi.
Pentru cei care aveți triunghi refectualizante, țineți minte că ăsta e Sfântul triunghi.
Și interesant este că pleacă cu Sfântul Baidoji de aici și breakout.
Și uitați-vă la acțiunea volumului.
Stochastic overbote, e adevărat, nu-mi place asta.
Nu-mi place nici că avem un bare engulfing, deci bare engulfing aici.
Dar îmi place posibil să vedem retestul pe pivotul quarterly.
Score-ul foarte mare pe fundamental, 12 și dincolo de asta.
Vedeți că aici am avut o zonă de consolidare pe care a retestat-o ca loc al crimei, uitați-vă.
Aproximativ la zona asta de consolidare care se vede aici.
Îmi place volumul poiclii pentru că, deși să vede o distribuție pozitivă,
nu cade negativ și plus că la o asemenea mișcare de preț ar fi trebuit să fie volumul mai egrasiv pe vânzare, ceea ce nu s-a văzut.
Ce e interesant, în schimb, dacă unui pe daily da volumul, nu mă dă pe spate.
În schimb îmi place că ține pivotul.
A ținut pivotul monthly și într-o proiectie bul.
Și de aici am putea să vedem, pentru că dacă ăsta e bul Harami, am putea să vedem o revenire.
De ce spun asta? Pentru că intrăm în MBT-10 astăzi.
MBT-10 long.
Și din MBT-10 long nu uitați că avem un ghiept de închis. Am putea să intrăm să închidem ghieptul ăsta de sus.
Eventual să retestăm jumătatea acestui marabuzul care înseamnă 37 nivel de preț. Suntem la 35 acum.
Mergem mai departe cu AFYA.
Și cred că e tot după scannerul ăsta. Uită, hai să o luăm de aici ca să nu mai scrie AFIA.
Și hai să ne uităm care e treaba cu AFIA.
Avem acest double bottom cu al doilea piciorul mai sus, breakout, downtrend.
Facem un high cadem și acum suntem într-o zonă de sideways consolidare.
Ce interesant că avem un double bottom în consolidare asta cu al doilea piciorul mai jos, cu divergență de volum și acumulare.
Negativa volumului pe mantis, stochastic oversold.
Și dacă mă duc mai departe, uitați-vă la score-ul pe fundamental, 12 din 14.
Triple bottom pe weekly, să vede, plecat cu Sfântul by Doji.
Și forțează breakout și volumele sunt la cer.
Să duc la vicinul de la etajul 5, în cazul meu.
Atât că am stochasticul overbought și atunci...
Nu știu dacă mai e cazul, dar ați putea aștepta un pullback.
Ideal a fost să se intre în zona asta aicea la rejectul ăsta în pivot.
Ce interesant de văzut, și aici avem un capui handle.
Uitați ceașca, mânerul ce știi sau inverted head and shoulders.
Capul, umorul stângu, umorul drept.
Volum, pozitiv, breakout, poem, balance, volume.
E adevărat că relativ strength-ul s-a înrăutățit, dar încă este pozitiv.
Și aici am fost în cadranul apropo, cu relativ strength.
Pe 60 de minute, fiind scannerul de MBT-10, intrăm în MBT-10.
Nu mai zic că MBT-10 a plecat de la bottom de aici, dacă încarc niște zile în făcut.
Am avut un MBT-10, hai să facem un refresh aici.
Un MBT-10 în zona asta și MP4,1 long.
Și aici a avut un inverted head and shoulders.
Capul, umorul stângu, umorul drept și gap down-ul ăsta, care a fost închis aici.
Deci a mers frumos și a fi asta.
Mergem mai departe.
Boeing, hai să vorbim de Boeing.
Airspace and defense, știți cine este Boeing?
Știți că le mai zboară cât o ușă în timp ce zboară.
Mai sunt o felul de incidente.
Dar cu toate astea, Boeing arate interesant.
Volumul, momentan, da, stău ce negativ după căderea asta, dar încă este bine volumul.
Inclinsul în balance volume, vedeți că este sideways.
Nu-mi place overbotul ăsta pe mantrii.
Îmi place că rejectăm în pivotul de an.
Și îmi place că, hai să dăm și un refresh pe score-ul de fundamental, pentru că e 8.
Nu e foarte mare ATM score-ul, dar este posibil că asta să fie un higher, low.
Și dacă facem o liniie de trend, așa cum sunteți obișnuiți, unii trebuie să faceți linii de trend.
Hai să desenăm, ca să vedeți, un suport la nivel de linii de trend.
Ca și everage, așa, pentru că vedem aproximativ, vedeți că ăsta cade un pic sub linii de trend.
Dar luați-o caatare.
Este un canal ascendent de trend.
Dacă ar fi să facem un desen, așa, ca la Eduard de McGee, ca în cartea Bibliei Analizei Tehnice, Eduard de McGee, ceva de genul ăsta.
Este canal ascendent de trend.
Suntem în partea inferioară în suport.
Și suportul este de mai multe feluri.
Sunt primul suportul nostru, Quarterly, care să vedem trimestrul trecut.
Acum suntem deasupra pivotului, Quarterly.
E adevărat că avem un resistance aici, am putea să picăm de aici.
Volumul este în acumulare negativă, ceea ce e bine că se acumulează.
Momentan negativ de acumulare, vedeți, una, două, de trei săptămâni se acumulează.
Stochastic oversold.
Și dacă mă duc pe daily, atenție că avem și publicare de rezultate financiare pe 22.
A patra suntem în 17, peste câteva zile.
Ce e interesant la Boeing este că avem volumul la cer pe daily.
Și aș prefera să văd măcar închiderea acestui gap, pentru că mai avem un gap mai jos.
Pericolul este că poate închide gapul de jos.
Dar în primă fază, eu zic că ar putea să oprească în zona asta, pentru că este și pivotul monthly aici.
Care e altă zonă de suport interesantă.
Și să vedem o cumpărare în acest gap.
În jur de 210.
Cumpărare pe Boeing.
Dacă vă uitați pe două secunde să văd că sunt cu 24 de ore.
Pe ăsta nu sunt cu 24 de ore.
Ia să vedem.
Am plecat în MBT-10 de mult, de aici de jos.
Și intrăm din nou în MBT-10 și Mp4-1L.
Continuare de trend pentru strategie Mp4-1L.
Nu este crossingul.
Bun, cam asta este pe Boeing.
Mai departe.
Cdv.
Cdv.
Care era mai devreme când am început eu deschiderea.
Avem un descending wind superb.
133 de dolari.
By dojimant linformare.
Accumulare negativă de volum luna asta.
Stochastic super oversold.
Deci ăsta este superb.
Și dacă ne uităm în trecut.
Putem să vedem și retestarea locului crimei.
Acest platou de unde s-a făcut breakout.
Și aproximativ ne-am întors.
Nu uitați că stock market-ul este o mașină de întors în timp.
Și dacă ați rata momentul 2020 pandemie.
Pentru că aici am vorbit de 39 după pandemie.
Pandemie probabil a fost aici în martie.
Și după care platou ăsta în care intrăm cu trigătul nostru.
By hammer, by momentum și după care decolează.
Și aici a fost un capui handle.
Apropo și breakout.
Și de fapt capui handle a fost ceva de genul ăsta.
Aici a fost ceașca cu mâneri.
Din nou ceașca cu mâneri a bubuit.
A căzut înapoi.
Și uitați-vă trigătul nostru de by dojimant lormare pe mantrii.
Și uitați-vă cum arată pe weekly.
A avut un by dojic care n-a mers.
A căzut în suportul trimestrului trecut.
Și uitați-vă la acțiunea volumului pe weekly.
Se pompează la întragi volum instituțional în direcție long.
De trei săptămâni se cumpără.
Una, două, trei și uitați și la nivel de preț.
Asupra PPQ-ului.
Și în momentul de față, dacă vă uitați pe daily.
Suntem într-un rounding bottom în formare.
Și a început să ia viteză.
Ăsta este pentru terme mai lung.
Ați putea aștepta un pullback.
Pentru o reintrare pe unul pe trei, unul pe doi.
Așteptați-l la nivelul ăsta de 127 și puteți să intrați în bucăți pe el.
Mă gândesc serios poate să-l pun și pe lista de recomandări.
Și hai să vedem Alibaba.
Alibaba, unii dintre voi ați intrat și cu opțiuni.
Știți de Alibaba.
V-am spus că n-a buguit la cheapul ăla.
Hai să ne uităm în continuare pe Alibaba ce face.
F-score-ul 8.
Bunicel.
Ăsta este unul din Amazon-urile chinezei, să spunem, Alibaba.
Și cei 40 de hosts câți erau.
Ce e interesant de văzure, testarea locului Crimeus.
Rezistans devine suport în sensul că privisul in high-ul de aici devine...
Adică ăsta dă cu fundul, cu buca, dă cu cuiul ăsta.
Și vedeți în momentul de față volumul în acumulare, în distribuție negativă.
Asta nu-mi place volumul pământ în distribuție negativă.
Avem un rezistans la nivel de pivot de an.
Și dacă mă uit aici, ce se vede interesant?
Retestarea locului Crime de care v-am spus în trecut.
Și intrăm în Bai Doji.
1, 2, 3, 4.
Intrăm în Bai Doji în formare pe weekly, posibil.
Să vedem o retestare înapoi, pe 1, pe 2, 1, pe 3.
Dar intrăm în Bai Doji weekly.
Și dacă vrei să ne uităm în trecut când am mai avut Bai Doji weekly.
Aici, boom. Aici, boom și boom.
Da? Vrei să vă mai arat când am avut și Bai momentul pă corecției de genul ăsta.
Corecției zbang. Corecție zbang. Corecție zbang.
Și așa mai departe. Corecție Bai Hammer zbang.
Corecție Bai Doji zbang.
Și uitați câta canalul descendent.
Am mai avut niște tentative, n-a mers asta.
A mers Bai Hammer-ul ăsta s-a dus frumos în interiorul canalului descendent de trend.
Ăsta este pe baba, povestea pe baba.
Ali Baba, baba și moșu.
Suntem într-un triple bottom.
Am făcut un gap-up, am închis gap-ul.
Iar suntem în niște gap-uri.
Foarte probabil să închidem înapoi gap-urile.
Dar uitați-vă și la acțiunea volumului pădei.
Știți că noi l-am transacționat înainte de gap-up.
Exact înainte să facă buboialul ăsta de jos.
Am intrat cu opțiuni și v-am și spus la momentul ăla.
Aici jos am intrat cu opțiuni.
Și ideea este că aici, deci am intrat cu opțiuni, am avut Sfântul Bai Doji exact în bottom.
Și ăsta a fost un Inverted Head & Shoulders cu umorul drept mai sus și breakout.
Apropo de cap umor, stâng umorul drept, pattern de Hs răsturnat.
Și cam asta este, dragilor, pentru astăzi.
Eu zic că este suficient.
M-ave și de luni și de săptămânile trecute o groază de analize făcute de mine, ținețele, watch list.
Pentru cei care știți să faceți treaba cu opții.
Oricum în grupul de master ATM, acolo vă dau eu o recomandă.
Le vă spun în ce intră, ca să copias transacțiile mele.
Și cam atât.
Nu uitați că diseară o să ropă Christy dacă poate să modereze Trading Room-ul diseară.
Pentru că sunt la NLP, Ultimum, un mastermind de NLP.
Și nu o să fiu. O să fiu de la 6 până la 10.
O să fiu acolo.
Deci nu o să pot fi în seara asta pentru Trading Room.
Și mai departe...
Hai să vedem.
Și mai departe...
În weekend sunt la practitioner-ul.
E fapt practitioner-ul, vă spuneam.
Și aștept veci de la mama, pentru că a fost operată mai devreme pe la 12 în jur, aproximativ.
Și aștept să vedem ieșirea din anestezie și să ne sună.
Să vedem cum e, cum se simte.
Nageru, vă pu, vă îmbrățișez, aveți grijă de voi.
Și dacă Christy, poate diseară va fi Trading Room.
Vă pu, vă îmbrățișez, aveți grijă de voi și spor la bani.
Și weekend plăcut, apropo.
