Salutare, dragilor! Astăzi, în acest material, vom vorbi despre PPI sau Producer Price Index sau, în limba română,
indicele prețulor de producător. Și dacă CPI măsura prețurile plătite de consumatori, așa cum știi din materialul anterior,
PPI măsura prețurile primite de producător pentru bunurile și servicile la poarta fabricii. Cu alte cuvinte, PPI este un indicator al inflatiei viitoare,
pentru că e cumva logică atunci când costurile producătorilor cresc, acestea se reflectă sau se transferă mai târziu către consumatori.
Deci, cu alte cuvinte, dacă PPI iese în creștere, cel mai probabil următorul CPI o să iasă și el în creștere.
Și hai să vedem cum este calculat, pentru că PPI urmărește prețurile de vânzare la nivel de producător sau wholesale,
ceva de genul Angro, dacă ar fi să ne uităm așa foarte simplist, include bunuri, intermediare și finale.
Se raportează lunar și este împărțit în bunuri și câteva exemple ar fi produse industriale, energie și așa mai departe,
servicii ca transportul, sănătatea, IT-ul, zona de construcții.
Și hai să vedem ce versiuni de raport există. Există PPI All Items, adică headline-ul, care include toate sectoarele.
Există Core PPI care exclude alimente, energia și comerțul, pentru că sunt volatile, așa cum știi, deja te-ai obișnuit ce înseamnă Core PPI.
Și ca idee, acest Core PPI este mai stabil și este urmărit de analiștii, ca de altfel și Core CPI-ul, așa cum știi din materialul anterior.
Hai să vedem care ar fi impactul în economie și în piețele de capital, pentru că de fapt asta ne interesează pe noi.
Creșterea PPI arată o presiune asupra costurilor pentru companii și ar putea să reprezintă un posibil transfer spre consumatori,
care înseamnă un semnal de inflație viitoare. Acum scăderea acestui PPI arată relaxarea a costurilor,
adică presiuni mai mici pentru CPI-ul în lunile următoare.
Și ca idee, traderii urmăresc PPI pentru a anticipa raportul CPI și pentru a vedea cumva direcția deciziilor Federal Reserve sau a buncii centrale.
Și hai să vedem un exemplu pentru noi ca traderi. Dacă PPI publicat este peste estimări,
e posibil ca și următorul raport CPI să vină mai mare, deci prin urmare piețele reacționează anticipat.
Și în acest caz ai putea vedea randamentele obligațiunilor care cresc, adică acele yield-uri la bond-uri.
Prețul normal ar trebui să scadă la bond-uri și obligațiunile yield-urile să urce, dobânzile respective.
Dolor american se apreciează de obicei și în principiu ai putea să vezi piața de acțiuni sau equities în scădere.
Și astfel CPI arată cumva realitatea prezentă a inflației pentru consumatori, iar PPI este mai mult un leading indicator,
adică un indicator care îți arată ce ar trebui să se întâmple cu CPI-ul, ce ar putea să urmeze.
Pentru că, așa cum spuneam mai devreme, cel mai probabil se va întâmpla un transfer al costurilor de la producători către consumatori.
Când apare raportul? Păi, de asemenea, acest raport apare tot așa lunar.
Este publicat de BLS, adică Bureau of Labor Statistics, un fel de institut de statistică în Statele Unite, cum este la noi institut statistică,
de regulă tot în prima parte a lunii în jur de 10-15 ale lunii, cu o zi înainte sau cu o zi după CPA,
pentru că mai noua au văzut că cel puțin ultimul raport a apărut înainte de CPA cu o zi.
De obicei apărea CPA și apoi PPI-ul. Oricum, acum este un flux normal, pentru că în restul de țări, dacă ste uiți,
în principiu, această publicare normală este să apară în tip PPI-ul și apoi CPI-ul.
Și acum, hai să vedem cum ar arăta reacția celor 11 sectorii din SMP500, pentru că le vedeți și în tabel și sunt așa.
Partea de industriale și zona de materiale, în principiu, sunt afectate direct fiind sensibile la costurile de producție.
Apoi consumer staples și discretionary depind de cât de mult companiile fac acest transfer de costuri către consumator.
Apoi, în zona asta care e mai sensibilă de tehnologie și telecomunicații, sunt mai puțin expuse la costuri brute,
dar pot fi afectate de presiunile generale.
În zona de energie, poate urca dacă PPI indică creșter ale prețulor materiilor prime.
Deci, vezi că dacă te uiți cu atenție, rapoartele astea sunt super interesante,
pe lângă că faptul că sunt niște catalizatori interesanți și mișcă piața, ai putea să te uiți la nivel de sector
și să vezi ce ai putea să transacționezi în funcție de cum iese raportul.
Și asta o să o constați în timp pe măsură ce acumulezi experiență în piața de capital.
În zona de financials, o să vedem o reacție indirectă prin impactul asupra dobânzilor și inflații.
Zona de healthcare, care știți că sunt defensive, e ceva defensiv, în principiu nu trebuie să vadă foarte mult ca și reacții în piață în acest sector.
Apoi, în zona de utilities și real estate, imobiliare și utilită, sunt sensibile la dobânzi, deci prin urmare reacționează
prin politic afet care poate să răspundă la PPI în sensul în care poate să urce dobânda sau să scadă dobânda în funcție de cum este acest raport.
Și hai să vedem câteva limitări și câteva observații. Ce urmăresc analiștii?
Chiar dacă PPA scade, CPA poate încetini cu întârziere, pentru că poate să existe ceea ce se numește lag, adică reacție întârziată.
Costurile din producție trec spre retail după ceva timp.
Să ar putea să nu se vada imediat acest transfer de care vorbeam. Sunt riscuri de revizuire a datelor.
Unele componente volatile pot să schimbe dinamica, dacă primăle estimări se modifică.
La fel ca și ProS Inter Brut, ați văzut că acolo există 3 variante în care se publică și există prima, a doua și ultima revizuire.
Și în funcție de dacă sunt diferențe între ele, poate să fie volatilitate în piață.
Apropo, cei din piețe monitorizează componentele ca shelter, adică locuințe.
Restul locuinței, chirii, zona de benzină, alimente, pentru că acestea au impact foarte mare asupra consumatorului.
Și hai să vedem faptul că raportul, și e foarte interesant să te uiți, o să fie un pic mai complex discuția în acest material,
pentru că și raportul în sine este mai complex decât raportul CPI.
Deci, în principiu, acest raport cuprinde 4 secțiuni sau tabele.
Fiecare dintre aceste tabele joacă un rol distinct și arată lanțul inflației de la producător până la consumator,
dar pe niveluri diferite din procesul de producție.
Și hai să le explicăm puțin.
Tabelu A, care înseamnă Final Demand, vorbim despre ce arată el prețurile pentru bunuri și servicii finale,
adică cele vândute către utilizatorul final, fie consumator, fie companii care nu mai transformă produsul.
Este partea principală a PPI și cea mai urmărite de către piețe.
Conține Final Demand Goods, adică bunurile finale, alimente, energie, bunuri de consum.
Final Demand Services, servicii finale, adică transport, retail și așa mai departe.
Și are și partea de Final Demand Less Food Energy and Trade Services,
adică de aici se scade partea de energie, de mâncare și partea de Trade Services înseamnă comerți,
servicii în zona de comerți, care de fapt reprezintă varianta Core PPI.
Pe scurt, arată inflația la nivel de producător final, adică indicatorul principal care este analizat atât de către analizi și de către presă,
adică și noi aici ar trebui să ne uităm la acest prim tabel.
Apoi tabelu B, care înseamnă Intermediate Demand Goods by Commodity Type.
Ce arată el? Păi arată evoluția prețurilor pentru bunurile intermediare, adică materii prime și produse folosite în procesul de fabricație,
dar care nu ajung direct la consumator.
Câteva exemple, metale, produse chimice, lemn, componente electronice, combustibili industriari și așa mai departe.
Și pe scurt, măsoară costurile din lanțul de producție înainte de produsul final.
Și creșterele aici sunt semnale timpurică PPI și apoi, bineînțeles, indirect CPI, așa cum spunem și mai devreme ar putea urca.
În tabelu C, care se numește Intermediate Demand Services by Commodity Type,
el arată prețurile pentru servicile intermediare utilizate de companii în producție sau distribuție.
De exemplu, transportul mărpurilor, depozitare, procesare, servicii în zona de juridic sau poate contabilitate.
Și așa că, pe scurt, arată costurile servicilor din lanțul de producție, nu cele, atenție, care ajung la consumator
și e vorba de cele care sunt între companii, între firme.
Exemplu, costul transportelor între fabrică și distribuitor, ca să fie mai clar.
Apoi, în tabelu D, care se numește Intermediate Demand by Production Flow,
acesta arată cam aceeași idee de intermediere sau Intermediate Demand,
dar organizată după fluxul de producție, adică production flow,
adică în funcție de câte departe sunt bunurile de stadiu final al producției.
Și aici sunt mai multe stage-uri, mai multe niveluri și nivelurile tipice sunt următoarele.
Stage 1 sau nivel 1, vorbind de materii prime brute, inputuri brute, materii prime de bază,
cum ar fi minereurile și energia.
Apoi există etapa a doua, stage 2, produse parțial prelucrate, care sunt chimicale și semifabricate.
În partea 3 sau stage 3, există componente mai complexe, cum ar fi piese auto, echipamente și așa mai departe.
Și ultimul stadiu, stadiu 4 sau stage 4, produse aproape finite, destinate a ambalării finale.
Așa că, pe scurt, aici arată cum se probagă inflația prin lanțul de producție.
Dacă prețurile cresc în stage 1 sau în primul nivel,
ele tin să ajungă câteva luni mai târziu și în stage 4 sau în etapa a patra și apoi în PPI final.
E ca un domino, dacă asta este gândește.
Și acum, hai să facem să ne uităm un pic la impact și interpretarea ultimului raport din august 2025.
Și dacă tot suntem aici, o să facem în felul următor, o să spun pe ecran Forex Factory-ul și să ne uităm puțin împreună la calendar.
Și ne uităm împreună pe calendar acum.
Ideea este că o să mă întorc la ultima publicare de PPI, ca să ne uităm puțin în raport.
Veți că la această ultimă publicare, așa cum spuneam și mai devreme, raportul PPI a apărut înaintea CPI-ului.
Și veți că vorbim despre Core PPI și PPI-ul Headline, adică cele două variante de care am vorbit.
Și aici este interesant de văzut că poți să intrii pe grafic direct și să vezi cum a scăzut cu 0,1% față de luna anterioră.
De altfel, dacă te uiți, era așteptat o crește de 0,3% și am avut o scădere de 0,1%, de asta piața a reacționat pozitiv.
Apoi mă pot uita la PPI, care este PPI-ul Headline și cu mâncare și cu energie și partea de comerț care sunt mai volatile.
Și la fel pot să văd graficul aici și văd că am avut o scădere de 0,1% și la fel s-așteptat o creștere de 0,3%, deci a fost o reacție pozitivă.
Acum, ca idee, o să intru pe raport. O să mă duc din nou aici și o să intru pe Latest Release și aici este raportul de care îți spuneam mai devreme.
Și cele patru tabele despre care am vorbit, tabelul A, tabelul B, tabelul C și tabelul D.
Acum, înainte de fiecare tabel, este un text pe care o să-l vezi și în postare a acestui material video.
Este chiar traducen în limba română a tot ce scrie aici pentru cei care nu știți limba engleză.
Pentru cei care știți limba engleză, vă recuanți să citiți direct în engleză ce este aici.
Pentru că, las să spun am, interpretarea raportului PPI puțin mai complexă, dar poate să-ți aducă niște insight-uri sau niște idei interesante
de a transacționa anumite companii din anumite sectoare, în funcție de ce vezi în acest raport, ceea ce este super interesant.
Și, bazat pe ce vezi tu aici, o să-ți fac acum o interpretare la modul următor.
Și o să intru cu un rezumat pentru că îți spuneam că o să vezi la acest video atașat în descrierea lui
traducerea completă a textului care este prezent la cele patru tabele.
Și acum, aici vezi și un rezumat pe slide.
Cererea finală sau inflația producătorulor la poarta fabricii, adică în prima secțiune, acum vorbim despre prima secțiune acelui tabel,
ca și date cheie. PPI final demand a scăzut cu 0,1% pe lună și am avut o urcare totală de 2,6%, deci anul ăla a fost un 2,6% cifra acestui PPI.
Pe servicii finale am văzut o scădere de 0,2%, bunurile finale o creștere de 0,1%.
La nivel de core PPI am avut un 0,3%, așa cum ai văzut și în raport, creștere, care este a patra creștere consecutivă.
Ca și o interpretare scurtă, scăderea lunară modestă sugerează o ușoară relaxare a presiunilor de cost,
dar totuși componenta core continuă să urce, ceea ce arată cumva că inflația structurală în economie rămâne activă,
adică acel sticky inflation de care vorbesc toți analiștii, adică rămâne lipicioasă.
Scăderea servicilor finale, în special marjele retail, celor din zona de retail și wholesale, adică partea de UNGRO,
indică faptul că firmele au început să absoarbă o parte din costuri, reducând presiunea pe CPA-ul viitor.
Aici este interesant pentru că s-a văzut că tarifele sau taxele vamale impuse de administrația Trump nu prea au avut efect.
Deci, Jerome Paul, care este șeful rezervării federale, a afirmat că sunt temeri și că vor fi presiuni din partea tariferului,
ceea ce nu s-a văzut chestia asta, dacă o să te uiți cu atenție în raport o să vezi asta.
Pe termen scurt, este un semnal pozitiv pentru temperarea inflații consumatorilor și ai văzut și reacția pieții.
Pe termen mediu, Fed ar putea interpreta aceste date ca un început de răcirea lanțului inflaționist.
Suntem în zona de tabelul B, care este cererea intermediară după tipul de bunuri.
Ca și date cheie, bunurile procesate au urcat cu 0,4%, bunurile neprocesate au scăzut cu 1,1%, iar servicele intermediari au urcat cu 0,3%.
La nivel de 12 luni, sau vorbim de inflația PPA anuală, 2,6% pentru bunurile procesate și 3% pentru cele neprocesate.
Și ca o interpretare scurtă, bunurile procesate, adică materiile prime rafinate, materiile sau materiale industriale, continuă să se scumpească.
Semnal că inflația costuror de producție încă o dată persistă, este sticky.
Bunurile neprocesate, adică materii prime brute, energie, alimente, s-au ieftinit și mai ales energia aceea, ce poate să reducă presiunea imediat asupra producătorilor.
Și această combinație cumva indică un echilibru fragil, adică materiile prime brute scad, dar produsele intermediare rămân scumpe și cumva este un efect de inertie inflaționistă în lanțul de producție.
Acum dacă mergem la secțiunea C și facem o interpretare a secțiunii C, a tabelului C, bazată pe textul care o să-l vedeți acolo și de care vă spunem că l-am și tradus în limba română și-l găsiți acolo,
servicile pentru cererea intermediare în tabelul C și ca date cheie, urcare de 0,3 lunar, urcare de 2,1% anual, creștere puternică în servicile imobiliare nerezidențiale și în servicile de personal temporar.
Ca și interpretare pe scurt, asta înseamnă că sectorul servicilor intermediare rămâne rezilient, mai ales în servicii de business to business, adică de la firme la firme.
Creșterea costurilor pentru spații comerciale și personali intermediari indică presiuni de cost în mediul corporativ în corporații, chiar dacă energia și bunurile brute se relaxează.
Servicile comerciale, însemnând distribuție, publicitate, procesare de date, înregistrează scădări, ceea ce reprezintă un semn de ajustare a marjelor și optimizare operațională.
Ca și impact general, servicile rămân un factor de inflație persistent, chiar dacă bunurile se stabilizează și așa cum știi și te-am spus și la produsei in termen brut și la materialele anteriore a acestui material, în economia americană 70% sunt servicii și de asta spun că e important să ne uităm la partea asta de servicii.
În zona D, la tabelul D, unde este cerea intermediară după fluxul de producție, acele stage 1-4, acele etape de la 1 la 4 despre care ți-am povestit mai devreme, ca și date cheie.
În etapa 4, stage 4, o creștere de 0,5% care este a 11-a creștere consecutivă. În stadiul 3 sau stage 3 vorbim de o creștere de 0,2%, în stage 2 sau etapa 2 vorbim de o scădere de 0,2% și în stage 1 sau etapa 1 vedem o creștere de 0,2%.
Și ca o interpretare așa rapidă, etapele avansate, adică etapa 4, care înseamnă etapa aproape de produsul final, arată încă presiuni moderate de creștere a costurilor, mai ales în zona de servicii, imobiliară, logistică, forță de muncă și așa mai departe.
Etapele timpuri, adică stage 2, etapa 2 înregistrează scăderi mai ales în zona de energie și chimicale, ceea ce poate să fie un semnal timpuriu că inflația de bază se atenuează în lanțul de aprovizionare.
Din punct de vedere al fluxului, inflația pare să se deplaseze de-a lungul lanțului, în partea de jos, de la materii prime spre produse finale, dar cu o intensitate în scădere.
Asta este de bine pentru piața de echitis, dacă vă întrebați de ce e în murcare mereu piața în perioada asta, se vede și în rapoarte, asta și piața normal că a interpretat rapoartele ca atare, cum le interpretăm și noi acum.
Ca o concluzie aici, lanțul inflaționilor se începe să răcorească, să răcește, dar costurile servicilor încă mențim prensiune în etapele finale.
Deci cam asta ar fi o interpretare și vă încurajez, încă o dată, să citiți ce am scris textul la traducerea de acolo, cap coadă, ca să vedeți că ce v-am spus eu acum este cumva un rezumat, dar e bine să vedeți și partea mare.
Bineînțeles, așa cum spuneam, pare destul de complex, complicat, ai răbdare cu tine, pentru că te vei obișnui cu aceste lucruri, dacă te vei uita în fiecare lună la ele.
Deci vezi că e un pic de săpat dacă te interesează să vezi unde se plimbă banii, de exemplu în economie și în ce sector ai putea să faci tranzacții și inclusiv investiții.
Și acum hai să mergem mai departe și să, mă rog, să tragem o concluzie generală pentru PPA-ul din luna august 2025.
Dacă te uiți, o să las tabele asta pe ecran să-l vezi, o să las câteva secunde pe ecran ca să-l vezi.
Vezi că inflația la producător headline-ul mincă, scădere lunare de 0,1%, răcire ușoară a costurilor generale ca și impact posibil.
La core PPI, adică cel care esclude energia, mâncarea și zona de comerț, creștere de 0,3%, inflație de bază persistentă, presiune constantă în servici.
În zona de servicii comerciale, scăderea marginilor de retail și wholesale, care înseamnă angro, înseamnă o posibilă relaxare pentru CPI-ul următor.
În zona de energie și bunuri brute, vedem o scădere puternică, adică reduceri, presiun pe lanțul din Amont, așa cum spuneam mai devreme.
În zona de servicii coorporative, avem o creștere în real estate, în imobiliare și în zona de personal, asta înseamnă că ar trebui să vadă o presiune pe costurile fixe.
Și pe fluxul de producție, scădere în stadile timpuri și creștere în cele finale, așa cum am spus mai devreme, deci inflația se mută cumva spre produsul final.
Și ca reacție probabilă a piețelor, ar trebui să vedem bondurile, yield-urile, ușor în scădere, ceea ce s-a și văzut de altfel, dolarul cumva neutru și piața de acțiuni urcare și de alt fel am și văzut chestia asta.
Sentiment inflation cooling soft landing, pe scurt, așa. Și dacă mergem în zona asta de sinteză scurtă și interpretare, pot să spun ca la nivel de analiză sau trader,
PPI-ul din august transmită un mesaj mixt, dar pozitiv, inflația în zona de producție se răcește lent, în special prin zona de energie și bunuri brute, dar servicile și componentele de bază rămân încă persistente.
Fed va avea aceste, sau să spunem că Fed, oricum are datele astea, dar le va vedea ca un semnal că politica monetară începe să aibă efect, însă nu e momentul pentru o relaxare totală.
Asta vedeți tăierile astea mai mici de dobândă. E bine că sunt tăieri, dar sunt mai mici. Piața le vor interpreta raportul ca moderat Davish, adică randamentele obligaților pot scadea ușor, dolarul să rămână stabil și piața de equities, mai ales sectorile ciclice, pot reacționa pozitiv.
Acum ne apropiem de final și la final doar să tragem o concluzie scurtă. PPI-ul este un indicator al inflației viitoare. De ce? Pentru că, în funcție de cum se mișcă PPI-ul, automat vom vedea pe lans către consumator, adică către CPA.
Pentru că CPA-ul îți arată inflația prezentă, iar PPI-ul, indicatorul al inflației viitoare. De ce? Pentru că cel mai probabil costurile de producător se vor transforma către consumatori.
Dacă PPI-ul crește, atenție că reprezintă semnal pentru posibile creșteri CPA-ul ulterioare și nu doar asta, asta poate să ducă la creșteri de dobânți. Încă o dată, trebuie să fii atent la contextul economic, macroeconomic în care te afli, pentru că interpretările astea pot fi diferite.
Acestea fiind spuse, drag-o meu, drag-a mea, acesta a fost materialul despre PPI. Încă o dată te încurajez să ai răbdare cu tine, pentru că sunt multe informații și te încurajez să-ți faci timp să te uiți pe rapoartele acelea, să le citești, eventual i-a traducerea direct în limba română, dacă nu știi limba engleză, și citește cu atenție și poți să te uiși în acele tabele dacă vrei să, bineînțeles, să dezvolți mai mult.
Din punctul meu de vedere este archi suficientă de informația pe care ți-am pus-o la dispoziție, așa că să-ți fie cu folos, te îmbrățișez și spor la bani.
